COMENTARIU Lelia Munteanu: Fizica pentru poeţi

Confund ibi ("acolo") cu alibi ("în altă parte"). Nu fac deosebirea dintre masă şi greutate. N-am ajuns la cifra doi, fiindcă n-am putut trece de Unul lui Plotin ("liber de propria libertate"). Evident.

Nu mai îndur democraţia de patronaj din România ("v-am dat şi vă mai dăm").

Caut o gaură neagră, în care să mă pun la adăpost de idiosincraziile mele. Înţeleg însă că nici n-apuci bine să te apropii prea mult de orizontul evenimentelor unei stele întunecate, că rişti să te întâlneşti cu tine. Nu vă închipuiţi orizontul evenimentelor ca pe Pământ, unde şi gaura cheii e bună să te edifici. Orizontul evenimentelor e "suprafaţa imaginară, graniţa de unde începe fenomenul cosmic (...), acolo unde traiectoriile luminii tocmai ratează evadarea din gaura neagră". Asta am învăţat-o de la venerabila doamnă Kitty Gail Ferguson care, mai înainte de a se ocupa de galaxii şi constelaţii, a terminat conservatorul (şi nu oricare, ci Juilliard). Condiţie minimală să te poţi ocupa de stele.

Nici o şansă, prin urmare, să scap de mine. Şi nici n-ar fi chiar aşa de rău, cu condiţia să aflu ceea ce demult mă frământă – de ce nu mi-am îndeplinit singurul vis? Să mă înscriu la cursul regretatului, imensului profesor John Archibald Wheeler, Fizica pentru Poeţi. 

Întrebarea e: dacă, după atâţia ani, m-aş mai întâlni cu mine, m-aş recunoaşte?