COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Lao Zi? Mai trăieşte încă, dacă nu s-o fi plictisit

Dincolo de Colina Vizuinilor de Vulpi e Ţara Huaxu, ca un promontoriu deasupra Mării Suflului, în zare - Insula Fericiţilor, dincolo de zare - ţărmul Huanghai, cu cerul plin de fâlfâitul Oamenilor-Păsări. Acolo, dacă nu eşti atent, calea îţi fuge de sub picioare, călăuza dispare şi poţi cădea în golul propriilor tale năluciri.  

Cum în creştinism adevărul fără dragoste e de neîndurat, tot astfel e de nestrăbătut, în taoism, calea fără călăuză.

Dao e calea şi călăuza. Din De vine determinarea de a face primul pas.  Dao De - titlul cărţii sacre.

„Dao e plin de De".

Dao De jing. Autorul: Lao Zi. A trăit ascuns (şi poate că trăieşte încă, dacă nu s-o fi plictisit), înadins ca unii să se îndoiască astăzi că ar fi existat. În urma lui au rămas cuvintele, pe care discipolii le-au mânat cum au vrut, ca pe o turmă de maimuţe:

„Viaţa este însoţitoarea morţii, iar moartea este călăuza vieţii. Viaţa unui om nu-i decât suflu adunat la un loc. Atunci când suflul se împrăştie, înseamnă că s-a întâmplat moartea. Ştiind, aşadar, că viaţa şi moartea îşi ţin tovărăşie, ce rost mai are să ne frământăm din pricina lor?".

Există nemurirea? Există – dincolo de cuvinte şi dincolo de tăcere, „la capătul gândirii". După ce reuşeşti „să alungi lumea din cugetul tău", după ce îţi „alungi din minte propria existenţă", după ce trecutul şi prezentul se şterg, „intri pe tărâmul unde nu mai există nici viaţă şi nici moarte"...

... Tărâmul din care poţi auzi cum, în Lună, Iepurele pisează elixirul nemuririi într-un mojar de jad.