COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Onoarea şi găluştele

Cine altcineva decât Yukio Mishima putea să povestească asta? („Cai în galop", Editura Humanitas, 2010). Pe 25 noiembrie 1970, după ce şi-a încheiat ultimul roman, a făcut-o el însuşi.

Un prinţ din familia imperială îi face cinstea de a-l primi în audienţă privată pe un foarte tânăr şi exaltat patriot, luptător de kendō (3 dan).

„Dacă Majestatea Sa ar avea ocazia să fie nemulţumită de comportamentul dumitale, ce-ai face?", îl întreabă prinţul (militar de carieră).

Tânărul de 19 ani răspunde fără ezitare: „Mi-aş spinteca stomacul pe loc (...).

- Atunci te întreb altceva: dacă Majestatea Sa ar fi mulţumită de dumneata, ce-ai face?

- Aş face la fel, mi-aş spinteca stomacul pe loc.

- Cum aşa? Explică-mi.

- Este vorba despre loialitate. Haideţi să spunem că prepar nişte găluşte din orez, cu intenţia de a i le oferi Majestăţii Sale, Orezul este atât de fierbinte încât îmi arde palmele, dau eu îl iau în căuş, dând formă găluştelor. În ceea ce priveşte rezultatul, dacă Majestăţii Sale Imperiale nu-i este foame şi nu le doreşte pur şi simplu sau dacă-mi spune <Cum de-mi dai mie să mănânc ceva atât de lipsit de gust?> şi mi le aruncă în faţă, m-aş retrage, cu orezul încă lipit de obraz şi, cu recunoştinţă, mi-aş face seppuku. Pe de altă parte, dacă Majestăţii Sale îi este foame şi mănâncă cu plăcere găluştele mele din orez, în acelaşi mod m-aş retrage să-mi fac seppuku de îndată. De ce? Pentru că a face găluşte cu mâinile mele nedemne şi a i le oferi Majestăţii Sale ar fi un păcat ce trebuie pedepsit cu o mie de morţi. Însă, dacă aş face găluşte pentru a le aduce drept ofrandă şi totuşi nu le-aş oferi, ţinându-le în mână, ce s-ar întâmpla? După o vreme s-ar strica. Şi aceasta ar putea fi numită loialitate, dar ar fi o loialitate lipsită de curaj. De loialitate curajoasă face dovadă cel care, fără a se teme de moarte, îndrăzneşte să ofere găluştele pe care le-a făcut cu sufletul plin de devotament".

Trebuie precizat că Japonia se afla în acea perioadă a Erei Shōwa (1926–1945) de mari frământări economice, în care aristocraţia îngenunchease în faţa unei burghezii rapace şi cosmopolite, iar „Fiului Soarelui", Împăratului, părea că-i era umbrită strălucirea. Îndărătul cuvintelor tânărului luptător de kendō pulsează unul dintre crezurile patriotice ale momentului - aşa-numita „loialitate disperată".