COMENTARIU Lelia Munteanu: Vinovaţii moral

1326 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Vinovaţii moral

COMENTARIU Lelia Munteanu: Vinovaţii moral

Pe 4 noiembrie se împlinesc 25 de ani de la asasinarea premierului Yitzhak Rabin, iar presa israeliană publică mărturii tulburătoare: mărturii din timpul anchetării extremistului evreu care a mânuit pistolul semiautomat, mărturii ale familiei, mărturii ale colaboratorilor apropiaţi, mărturii ale dr. Barbash (cel care a refuzat postul de strateg anticovid) pe atunci directorul spitalului Ichilov unde fusese transportat Rabin.

Anul acesta, din pricină de covid, Statul nu va organiza ceremonia oficială de comemorare. Spre satisfacţia dreptei politice, care în fiecare an se întreabă cu glas tare dacă n-ar fi cazul să înceteze orice acţiune evocatoare.

Poporul însă nu cred că va renunţa să-l comemoreze. Îndrăznesc să anticipez că îndoliaţii şi protestatarii se vor întâlni sâmbătă seara, la încheierea Shabbatului, în fosta Piaţă a Regilor, astăzi Piaţa Yitzhak Rabin, din Tel Aviv, şi în Piaţa Sion din Ierusalim.

Şi anul acesta unii se mai întreabă dacă ucigaşul n-ar trebui graţiat. Poate că întrebarea care ar fi trebuit pusă încă de acum un sfert de secol e dacă, totuşi, vinovaţii moral n-ar trebui să plătească. Măcar moral. Toţi cei care (între aceştia şi actualul premier), printr-o propagandă politică deşănţată, au alimentat cu ură creierul celui care a apăsat pe trăgaci. 

În ianuarie 2016, un cunoscut fost ambasador al Statelor Unite în Israel, Martin Indyk, mărturisea că, la catafalcul lui Rabin, Benjamin Netanyahu i-ar fi şoptit: “Uită-te la ăsta: e un erou acum, dar - dacă nu era asasinat - l-aş fi bătut în alegeri, iar apoi ar fi intrat în istorie ca un politician ratat”.

 

 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici