COMENTARIU. Marius Oprea: Covid de putere la Cotroceni

Încă de la începutul pandemiei a ieşit în evidenţă faptul că noi nu sîntem un popor ordonat şi ascultător, precum germanii. Aşa că preşedintele Iohannis, care asemenea lui Constantin Rădulescu-Motru vede în naţia română una gregară, aflată într-o continuă stare de agitaţie şi dezordine, a considerat de la sine înţeles că trebuie să ni se facă binele cu forţa. Şi ni s-a făcut. Prin două ordonanţe de urgenţă, se stabilea un cuantum imens al amenzilor pentru încălcarea dispoziţiilor din starea de urgenţă (care puteau ajunge la 4.500 de de euro pentru o persoană fizică şi la aproape 15.000 de euro pentru o persoană juridică), de departe cele mai mari amenzi din lume, raportate la veniturile populaţiei din România. Am văzut cu toţii la televizor şi cum preşedintele a anulat, înaintea Paştelui ortodox, dintr-o scrîşnitură din dinţi, protocolul dintre Patriarh şi ministrul de interne Marcel Vela. Toate apariţiile lui televizate au arătat că polul puterii executive din România s-a mutat la Cotroceni. 

 

În mod normal, rolul preşedintelui ar fi acela de mediator şi factor de echilibru între puterile statului - şi nu de paznic al poporului în carantină. Stupoare însă: şi aşa, Klaus Iohannis s-a ostenit zadarnic, pentru că a intervenit Avocatul Poporului la Curtea Constituţională şi aceasta a hotărît că amenzile stabilite prin ordonanţe de urgenţă sînt neconstituţionale. Toată strădania preşedintelui de a lovi deodată două ţinte n-a reuşit. Oricîte au fost prezenţele lui pe ecran în calitate de comandant suprem în lupta cu virusul, tot Raed Arafat conduce detaşat în topul popularităţii, bucurîndu-se de aprecierea a trei sferturi din români, în vreme ce Klaus Iohannis, de pe locul doi, de-abia atinge 37% din preferinţe, mai puţin de jumătate cît are în sondaje secretarul de stat din ”guvernul său”. Dureros. A vrut să arate cît este de implicat în combaterea pandemiei şi cu această ocazie să preia efectiv conducerea executivului, dar a intervenit Curtea Constituţională şi i-a luat chitanţierul. A dat greş. 

 

Decizia Curţii Constituţionale a infirmat constituţionalitatea, deci legalitatea tocmai a acelor măsuri luate la Cotroceni pentru a ne potoli firea gregară, prin amenzile ameţitoare de frica cărora milioane de români, mai abitir decît de coronavirus, au stat cuminţi, în izolare la domiciliu. De acum înainte, instanţele de judecată vor fi bombardate cu cererile de anulare a amenzilor, date cu hărnicie de poliţişti. Uneori, chiar cu foarte mare dărnicie. Am fost impresionat de o scenă care a circulat în mediul virtual, cu o femeie îngenunchiată în faţa unui poliţist, implorîndu-l să nu o amendeze. Dar omul legii, intransigent, după modelul prezidenţial, nu a iertat-o. S-a înşelat însă în vigilenţa cu care a aplicat prevederile privind ”zădărnicirea răspîndirii coronavirsului”. De fapt, nu avea puterea şi temeiul legal să o amendeze pe femeie. 

 

Bineînţeles, preşedintele Iohannis a văzut în decizia Curţii Constituţionale tot o ”mînă a pesediştilor”. Cine să-l mai creadă, după anunţul cu totul lipsit de rezonabilitate, privind ”vînzarea Ardealului”, printr-o înţelegere secretă Ciolacu – Orban? Acum îi este subminată însăşi puterea de a lua decizii după capul lui şi peste capul guvernului, în încercarea care devine din ce în ce mai evident, de a-şi recîştiga din popularitatea erodată de ascensiunea unui medic român de origine palestiniană, născut în Siria, care-şi vede de treabă şi nici măcar n-are aspiraţii de putere. Aşa că iarăşi Klaus Iohannis a deschis un conflict, nu cu PSD-ul, nici cu Ciolacu, nici cu Viktor Orban de la Budapesta, ci tocmai cu Curtea Constituţională, chiar a doua zi după decizia de anulare a amenzilor. S-a folosit de decizia CEDO în cazul fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi. Şi a suferit încă o umilire. Curtea a răspuns imediat printr-un comunicat tranşant: ”în discursul lor public, autorităţile publice, şi anume Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/motive incomplete şi inexacte, ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale”. 

 

Ceea ce a comunicat Curtea Constituţională nu e de joacă. S-a deschis un conflict fără precedent între aceasta şi preşedintele României. Au mai fost atacuri la adresa Curţii şi vor mai fi. Domnul Iohannis nu este primul şi nu va fi ultimul deranjat de deciziile acestei instanţe, căci e rolul ei să-I tragă de mînecă pe acela care încalcă Constituţia. De astă dată însă, conflictul a depăşit nivelul unui scandal politic, chiar dacă pot exista supoziţii ale unui asemena substrat, prin perspectiva numirii judecătorilor la Curte. Dar contează mai puţin. Fondul e că decizia există, iar ea atacă temelia puterii pe care şi-a arogat-o Klaus Iohannis. Poate fi pusă la îndoială, discutată, interpretată în dedesubturile ei de către oricare comentator (asta s-a şi întîmplat), dar nu de către preşedintele României. 

 

Decizia Curţii Constituţionale, luată cu unanimitate de voturi, cît şi reluarea lucrărilor Parlamentului, unde a pierdut cu totul controlul, l-au plasat pe preşedinte Iohannis într-un ”covid de putere”. El mai poate practic doar să-şi verse nervii pe miniştri în spatele uşilor închise, la Cotroceni. Apoi să se uite la televizor şi să vadă cum, cu toate eforturile lui, Raed Arafat (care nici măcar nu e un concurent politic) l-a depăşit cu mult în popularitate, în rîndurile românilor. Din cauza orgoliului său de a conduce tot, preşedintele Iohannis a ajuns să trăiască exact la opusul a ceea ce a dorit. La culmea neputinţei: să alerge de unul singur şi să ajungă pe locul doi.