COMENTARIU Marius Oprea / Repere în USeRe

Dar neomarxiştii de la noi, spre deosebire de cei de peste ocean, care au luat foc, au alte probleme. Nu mai sunt preocupaţi nici de drepturile încălcate ale femeilor sau ale LGBTQ, nici măcar de încălzirea globală. Tac, pe toate aceste teme majore nu demult, cum tace de la o vreme şi Greta Thunberg. Dacă ultima poate s-a îndrăgostit, ori s-a măritat şi a scos problemele majore ale omenirii de pe agenda personală, la userişti şi cioloşişti s-a închis şi s-a trîntit pe masă agenda cu temele atît de generoase, care priveau salvgardarea omenirii. S-a deschis în schimb aceea cu teme mult mai prozaice, dar şi arzătoare, ale împărţirii puterii. O putere din ce în ce mai mică, o putere care ajunge să semene cu două paie.

Deşi părea că a dat chix cu ”REPER”-e-ul său (prefer să-i spun aşa, pentru că reprezintă o întoarcere la matricea tehnocrat-originară a ”progresismului cu faţă umană”), Dacian Cioloş realizează ”transferuri” peste ”transferuri”, de la echipa rivală, pe care abia ce-a părăsit-o. La USR, opt candidaţi la preşedinţie; la REPER, se strîng rîndurile şi dinţii: aşa e în serviciu comandat. Şi pe fondul acestor dispute, pînă una-alta, opoziţia din România e lipsită de fapt de ”repere”, dar şi de putere.

Puterea unui partid se regăseşte în electoratul său, care se exprimă la vot. Cum s-a văzut, progresiştii pot miza, în cazurile cele mai fericite, la un procent care se situează undeva la 12-15% (mai sus, nu se mai ridică ”bazinul electoral” care să creadă în ei). Acum, el trebuie împărţit la doi. Şi asta e situaţia cea mai fericită.

Cioloş, vulpe mult mai experimentată în hăţişurile politicii (educat bine de unchiul său, generalul Virgil Ardelean de la ”doi şi-un sfert”, supranumit ”Vulpea”), a jucat bine ultima carte pe care o mai avea de jucat. Văzînd că nu poate controla oastea de strînsură adunată din mediile ”corporatiştilor” sau a celor care şi-au făcut din ”oengeuri” o profesie, pentru că e mult prea atomizată de orgolii, Cioloş a ajuns să regrete repede disciplina din PLUS. Disciplină graţie căreia, de altfel, reuşise să învingă vremelnic tabăra lui Barna, a ”useriştilor”, scindaţi şi ei deja în două-trei grupuri, dacă nu-i punem la socoteală şi pe cei din ”coloana a cincea” a lui Cioloş. Dar cînd acesta a reuşit să pună mîna pe partid, şi-a dat seama că n-are ce să conducă.

De fapt, Cioloş a realizat, fiind de departe un ”profesionist” politic (şi nu numai...), că USR e un partid care s-a uzat rapid. Ca o soţie care la 30 de ani a născut de cinci ori, cum se prea poate întîmpla cu multe din soţiile, cu acte sau fără, de prin suburbiile americane, de acum încolo. De fapt, ceea ce a uzat acest partid e realitatea că – în primul rînd – n-a mai ştiut să-şi ţină aproape electoratul: un partid anti-sistem atrage, prin aceea că e aşa - ”anti”. Odată intrat în sistemul de putere, pe care îl mai şi gestionează prost, atît cît s-a văzut, cu două-trei excepţii, din partea USR la guvernare, partidul dezamăgeşte inevitabil o parte a electoratului său, născut să creadă în minuni, deşi nu e dus la biserică. Dar minuni în politică rar se întîmplă (deşi nu e bine să judecăm astfel, după ce am văzut cum doi actori, adică Reagan şi Zelenski, au fost – fiecare pe palierul său – capabili să schimbe lumea).

Dar în politica noastră, nu mai e mare lucru de aşteptat. De fapt, mai nimic. Nu se pot produce surprize majore, în afara faptului că o să scadă şi mai mult prezenţa la urne. Parlamentul va fi, probabil, ales de o treime din populaţia cu drept de vot şi mă îndoiesc că în această treime se vor înghesui la urne ”tinerii frumoşi şi liberi”. Vor fi tot pensionarii şi cei de vîrsta a doua, votanţi tradiţionali ai partidelor deja ”istorice”, în România tranziţiei: PSD şi PNL. Lor li se va  adăuga o importantă ”falangă a schimbării”, dar care acum nu mai poartă marca ”fără penali”, ci cocarda cu tricolor şi Avram Iancu la rever. Problema majoră a celor (deja) două partide ”progresiste” de la noi e că, oricît s-ar face ”transferuri” spectaculoase de la o echipă la alta, oricare ar fi aleşi ”antrenorii” dintre mulţii pretendenţi (măcar în cazul uneia, se ştie cine-i ”boss”-ul, ca la Steaua), retrogradarea bate la uşă, pentru ambele. Îşi împart un electorat în continuă scădere, mai interesat acum de şotiile pe facebook, decît de implicarea politică. O joacă de care s-au plictisit repede şi care nu le-a adus nimic spectaculos, aşa cum li s-a promis.

Iar cei care au apucat să urce în barca politicii, unde-i tare bine, de nu mai vor să se dea jos din ea, se bat, de fapt, pe unica vîslă rămasă. Alte repere, nu mai sînt în ce s-a numit ”usere”.