COMENTARIU Marius Oprea: Statul de drepţi în România

În România nu există niciun mecanism, legal sau instituţional, de apărare a libertăţii presei. Există în schimb o legislaţie stufoasă, un CNA, un CNCD şi legi care te apără, ca jurnalist, de tine însuţi şi de libertatea de a spune ce crezi. Şi mai ales bani, din publicitate guvernamentală sau de la diferite autorităţi ale statului, centrale sau locale, care te leagă cu cătuşele de catifea ale ”publicităţii”, ştiindu-se prea bine că nici măcar ”cîinele de pază al democraţiei” nu muşcă mîna care îl hrăneşte.

4019 afișări

Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Statul de drepţi în România

Un pasaj din raportul Comisiei Europene privind ”Statul de drept” în România spune, între altele: ” Mass-media poate fi predispusă la presiuni politice, mai ales atunci cînd veniturile lor depind de publicitatea de stat. În contextul pandemiei COVID-19, mass-media a primit sprijin prin fonduri alocate pentru campanii media guvernamentale, care au ca scop prevenirea răspîndirii COVID-19”. Aproape că se spune de-a dreptul că presa, într-o largă majoritate, a fost cumpărată de guvern. Ceea ce nu e departe de adevăr.

Am condus şi eu două ziare, la Braşov, între 1992-1993 (”Mesager”) şi apoi ”Transilvania Jurnal”, între 1997-1999. A fost o experienţă epuizantă, dar utilă. Îmi amintesc şi acum coşmarul din zilele premergătoare plăţilor la tipografie sau a salariilor. Alergătura şi milogeala, pentru o amînare la plată la tipografie. Problemele cu unii difuzori particulari, care mai dispăreau cîteodată şi cu banii, şi cu ziarele. Încercările de a obţine fonduri din publicitate, vîndută în pragul zilelor de salariu pe mai nimic, ”la mica înţelegere”, penrtu a reuşi să acopăr găurile din cont.

Am trăit momente uneori umilitoare. Dar erau compensate, a doua zi: apărea ziarul. Am trăit reuşita aducerii cîte unui camion de hîrtie, sărbătorită de parcă m-aş fi căsătorit cu rolele. Au fost bucurii mici şi intense, care compensau o viaţă trăită în fiecare zi, de parcă ar fi fost ultima: ceea ce conta era să apară numărul de mîine, să cîştigăm public, să simţim că facem ceva bun. Pentru comunitate.

Singura noastră putere, în această condiţionare ostilă a pieţei, stătea în pixul nostru şi eram conştient, atît eu, cît şi colegii ziarişti, de importanţa ei. Nu m-am vîndut şi nu le-am cerut nici lor să-şi vîndă această unică putere, vreodată. Chiar dacă am fost nevoit uneori să renunţăm la contracte bănoase, pentru a putea publica liniştiţi anchetele noastre, despre cîte un patron veros şi afacerile lui murdare, care încerca să ne mituiască cu publicitate. Pe atunci se mai făcea jurnalism de investigaţie. Acum, acesta aproape a dispărut cu totul – căci nu iau în considerare ”anchetele” servite pe sub uşă, în plic, uneori chiar pe filiera ”serviciilor”, sau pe cele pornite din dorinţa unuia de a-şi nimici rivalul, în politică sau afaceri.

Funcţiona, funcţionează şi acum ca mijloc de presiune şi ameninţarea cu procesele. ”Aria calomniei” se cînta atunci şi pe partitura Codului Penal, care pedepsea ”infracţiunea de calomnie” şi cu închisoare, şi cu despăgubiri usturătoare. Acum calomnia nu mai e ”penală”, dar a rămas a doua parte: cum constata raportul citat al Comisiei Europene, ”procesele împotriva jurnaliştilor de anchetă pentru defăimare continuă să fie raportate”.

Am avut, la viaţa mea, cîteva procese de calomnie care mi-au fost intentate, în special în timpul guvernului Năstase. Unele au avut notorietate, prin numele celor care m-au dat pe mîna justiţiei: Ristea Priboi, Marian Ureche, Răzvan Temeşan. Mi se cereau despăgubiri în lei, care la nivelul cursului valutar echivalau atunci cu vreo 7 milioane de euro. Tocmai mărimea nu m-a speriat: aveam, pe numele meu, doar un televizor color. Nu-mi făceam probelme, nici în faţa puterii şi nici a influenţei celor care apăreau lîngă mine în instanţă, ca ”parte vătămată”. Ştiam că am de partea mea adevărul, probat de documente şi mărturii. Şi instanţele, chiar şi în acele timpuri ostile presei, m-au achitat în toate procesele.

Am trecut deci, în epoca ”romantică” a presei prin toate. Şi toate acum sînt istorie. Căci presa liberă din România a murit, de ceva vreme. Certificatul ei de deces a fost semnat, la alegerile prezidenţiale trecute, cînd preşedintele în exerciţiu Klaus Iohannis, pe atunci candidat, a schimbat cu de la sine putere formatul ”dezbaterii electorale”. Cînd ziariştii, toţi, au acceptat cuminţi să intre într-o sală, aranjată ca o sală de clasă, în care candidatul Iohannis era la pupitru şi răspundea, ca la lecţia de Fizică, întrebărilor puse de elevii din bănci. Această umilioare secvenţă îmi va rămîne în minte pentru todeauna. Ea mi se trezeşte întodeauna în minte în momentele în care acelaşi preşedinte le spune ziariştilor ”răspund doar la o întrebare”, de parcă ar fi fost presat de treburile ţării, să plece mai repede de la conferinţa de presă pe care o convoacă la Cotroceni, în ce format vrea şi cum vrea. Şi nimeni nu-l întreabă ”da’ unde vă grăbiţi, domnule preşedinte?”

Umilirea presei s-a clădit în timp, pe un munte de condiţionări, mai ales financiare, care au limitat treptat libertatea ei, pînă la a tinde să o elimine de tot. A dispărut şi tradiţia independeţei meseriei de jurnalist – e mai comod, pentru a-ţi păstra locul de muncă, să rămîi un fel de reportofon viu. Să înregistrezi şi să redai, ce spune unul şi altul. Fără păreri, fără întrebări incomode, păstrîndu-ţi judecăţile pentru sine.

Dacă s-ar face, pe bune, un raport al Comsiei Europene asupra libertăţii presei în România, acesta n-ar putea constata decît că amintitul ”cîine de pază al democraţiei”, presa, ”a patra putere în stat” ş.a.m.d. e de fapt parte din acelaşi concert al ”statului de drepţi” în faţa puterii, fie că e cumpărat, fie că aşteaptă să i se azvîrle o bucăţică de carne. Era un banc, în vremea lui Ceauşescu, în care Napoleon, trezit din morţi, spunea că nici rachetele, nici tancurile nu l-ar fi salvat sigur de la Waterloo, dar dacă ar fi avut presa din România, i-ar fi fost deajuns: nimeni n-ar fi aflat că a pierdut bătălia. Sîntem azi, mai mult (şi din ce în ce mai puţini!) în aceeaşi situaţie.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști

Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul

Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: marius oprea,; stat de drept,; cncd,; cna,; jurnalism,; presa,; iohannis,; democratie,; jurnalisti,; mass media

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.