COMENTARIU Marius Oprea: Sub asediu

Franţa este sub asediu. Virusul, atentatele teroriste, dezbinarea din societate – sînt cele menţionate alaltăieri de preşedintele Macron, care s-a arătat, totuşi, încrezător că francezii le vor depăşi.

1058 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Sub asediu

Sîntem într-o stare critică, spunea tot ieri cancelarul Angela Merkel, arătînd că impactul virusului nu asediază doar sistemul medical, pe care îl pune la grea încercare, ci are un impact economic, politic şi psihologic. La noi, am crescut deja la o rată a îmbolnăvirilor de peste 6.500 de persoane pe zi. Un om care juca table, pe care l-am văzut la ştiri, spunea despre Covid-19 ”asta-i o vrăjeală, tată!”; altul, ”sînt sănătos, am mîncat usturoi mult”. A murit zilele trecute un jandarm care nu credea în purtarea măştii şi care, pînă nu demult, scria că unii îşi poartă creierul la ei, restul masca.

Realitatea e tot mai confuză, doar temerile par din ce în ce mai bine conturate. Unele ţări îşi fac rezerve strategice de cereale. Germanii dau iama iar în hîrtia igienică. Noi, după panica şi asaltul din primăvară asupra magazinelor, suntem mai rezervaţi deocamdată în privinţa asta. Nu domneşte nici măcar o aşteptare încordată, ca înaintea unui atac decisiv. E mai degrabă aşteptarea curioasă a ceea ce va veni, de parcă nu ne priveşte. Nimeni nu crede, cum a păţit şi jandarmul pomenit mai sus, că pandemia nu e doar la televizor şi că-i poate fi tocmai lui fatală. E o trăsătură a noastră, a românilor. Chiar şi atunci cînd moartea e la un pas, cum se întîmplă în ”Mioriţa”, ciobănaşul nu face nimic – nu fuge, nu-şi ascute baltagul, ci îşi planifică înmormîntarea, de parcă ar fi nunta. Nu e fatalism aici, ci aş spune că, dimpotrivă, e vorba de un instict foarte sănătos de supravieţuire al unei naţiuni aflate sub asediu, dusă pînă la limita de jos a supravieţuirii în foarte multe din momentele istorice prin care a trecut. Pentru că nu crede în moartea ei.

În vremea Ciumei lui Caragea, numită aşa pentru că a izbucnit la numai două săptămîni după instalarea acestui ultim dintre ultimii domnitori fanarioţi, venind, ca şi el, de la Istanbul, mulţi bucureşteni au încercat să scape cu fuga, părăsind oraşul şi plecînd prin sate, pe unde aveau rude ori moşii. Ca parizienii, în aceste zile. Un mic meseriaş, cojocarul Ioan Dobrescu din mahalaua Dudeştilor nota în însemnările sale că să sparse oraşul şi să duseră care încotro le-au văzut ochii. Şi rămase tîrgul pustiu. Încotro ascultai, aceasta să auzia: Păziţi, la o parte, că vin cioclii cu morţii, cîte opt, cîte zece, unul peste altul morţi şi cei zmreduiţi după cară, (duşi) la ordine (în lazaret), cu copilaşii plîngînd. Şi-i căra de prin toate mahalalele, pînă cînd n-avea ce le mai face şi sta pre uliţe morţi. Unde intra molima, din zece scăpa unul sau doi, la alte locuri, nici unul”.

Amploarea molimei nu le era cunoscută însă tîrgoveţilor. Caragea întocmise o ”comisiune sanitară” şi un număr de delegaţi care întocmeau tabele cu morţi, un fel de ”Grup de Comunicare Strategică”; aceştia nu consemnau, de pildă, decît 50 din 300 de decese zilnice. De frica trimiterii în lazaret (spitalele imporvizate la marginea capitalei), unde moartea era aproape sigură, agenţii sanitari (cioclii) erau adesea mituiţi, pentru a nu declara nici ei morţii de prin case, care erau îngropaţi prin grădini şi pivniţe. Epidemia a durat pînă în 1814, ”pînă în primăvară pe la Aprilie, cînd s-a milostivit cel ce pururea este milostiv, Dumnezeu, de a poruncit boalei năprasnice de a încetat a nu mai muri de la sine”, cum scria un alt cronicar, Dionise Ecleziarhul. Au murit 30.000 din cei 80.000 de locuitori ai Bucureştiului. Din întreaga tragedie, a rămas pomenit unul dintre rapoartele Comisiei Sanitare, înaintate în fiecare seară lui vodă, singurul care ştia adevărul în legătură cu întinderea ciumei: ”am ridicat azi de pe la casele lor 23 de morţi, din cari am îngropat 22, iar al 23-lea s-a sculat, a sărit din car şi a luat-o la fugă pe cîmpie”. Pe nimeni n-a interesat ce era cu cei 22 de morţi, ci doar ce s-a întîmplat mai departe cu cel de-al 23-lea.

Ceea ce oferă românilor puterea supravieţuirii este că noi nu avem ”vocaţia”, mai bine zis percepţia ”tragediei colective”. Numerele nu impresionează, ci povestea suferinţei individuale. Durerea, resimţită la nivelul familiei este şi ea una mai degrabă personală şi discretă; tocmai de aceea, la morţi, odinioară, se angajau ”bocitoare” de profesie. Familiile lovite de tragedia morţii au o mare capacitate de regenerare, datorită caracterului lor patriarhal-lărgit: tragedia morţii celui apropiat este împărtăşită cu multele neamuri, care se alătură şi trăiesc durerea pierderii, suportată şi ”disipată” astfel mai uşor. ”Membrul” pierdut se regenerează rapid, în amintire.

Pandemia, cum a fost şi tifosul din vremea primului război mondial, asociat şi cu ofensiva germană care ameninţa să rupă frontul din Moldova, nu i-a împiedicat pe soldaţi să reziste şi să lupte eroic la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Nu din fatalism, ci tocmai din optimismul funciar al românului şi din credinţa că pe el, personal, îl ocroteşte Dumnezeu, pentru că pentru el se roagă toţi ”ai lui” să nu-l atingă molima şi să nu-l doboare glonţul. Şi aşa s-a putut petrece acel miracol al victoriei de la Mărăşeşti, care şi pentru germani a părut a fi unul care depăşea înţelegerea desprinsă din manualele de tactică şi strategie militară.

Doza noastră de inconştienţă individuală, însumată la nivel colectiv, nu are numai dezavantajele ei. E şi un model de supravieţuire sub asediu, cum s-a întîmplat şi în anii ciumei lui Caragea. În vreme ce Occidentul îşi manifestă îngrijorarea la nivelul preşedintelui Macron şi al cancelariei Merkel, în mod paradoxal, noi putem încă să miştocărim pandemia pe facebook şi credem în ea doar cînd ne loveşte în familie, ori în cercul de prieteni. Mai greu va fi cu efectele ei economice, cînd vor fi resimţite mult mai puternic ca acum, peste cîteva luni. Atunci, indiferent cine va conduce ţara, va trebui să dea socoteală pentru criză - şi nimic nu-i va convinge pe români că la rădăcina ei e coronavirusul şi nu lipsa de competenţă. Atunci va veni ”scadenţa” şi de aceea preşedintele Iohannis îşi doreşte atît de mult ca alegerile generale să aibă loc cît mai repede: ca şi vodă Caragea, care avea şi el ”Grupul strategic” şi ”Guvernul său”, poate că numai dînsul cunoaşte adevărul despte coronavirus.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici