COMENTARIU Sorin Avram. E clar: Klaus Iohannis atâta poate

Pentru a-l înţelege pe Klaus Iohannis, încă Preşedintele României, nu trebuie să urmăreşti acţiunile şi discursurile sale din toţi anii de când ocupă cea mai înaltă funcţie în stat, suficientă fiind vizionarea mesajului de Anul Nou postat, pe 31 decembrie 2021, pe site-ul www.presidency.ro.

19111 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram. E clar: Klaus Iohannis atâta poate

COMENTARIU Sorin Avram. E clar: Klaus Iohannis atâta poate

Mesajul Preşedintelui României este lipsit de conţinut şi de viziune. Este un mesaj şters în care ”o samă de cuvinte” sunt rostite mecanic de un bărbat tras la patru ace şi ale cărui mâini nu-l ascultă deloc, acestea mişcându-se fără nicio legătură cu textul care, probabil, a fost repetat de câteva ori înainte de a fi citit de pe prompter. Că doar nu crede cineva că domnul Iohannis a vorbit liber, dat fiind faptul că pentru domnia sa cuvinte ca responsabilitate, speranţă, inimă, efort şi bucurie par a-i fi străine.

Cei care vor să-şi facă o imagine şi mai clară despre Preşedintele României vor trebui să pună mâna pe carte. De fapt, pe cărţi. Pe ”Primul pas” şi ”Pas cu pas”, cele două scrieri ale lui Klaus Iohannis. La finalul lecturii nu poţi decât să te întrebi cine oare a făcut inserturile care încearcă să aducă puţină viaţă printre rândurile plictisitoare ale cărţilor. După lectură nu rămâi cu nimic. De fapt, rămâi cu ceva: cu regretul că ai pierdut vremea.

Nu cred că există vreun român, în afara apropiaţilor lui Klaus Iohannis şi a celor care-l admiră necondiţionat, care poate să spună că mesajul acestuia de Anul Nou l-a mişcat într-un fel sau altul. În schimb, conţinutul mesajului şi modul cum a fost acesta prezentat îi face un mare serviciu domnului Iohannis, pentru că acţiunile şi discursurile din toţi anii de când acesta ocupă cea mai înaltă funcţie în stat trebuie văzute cu alţi ochii. Cu ochii omului care se loveşte cu palma peste frunte şi se întreabă cum de nu s-a prins până acum că Klaus Iohannis atâta poate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici