COMENTARIU Sorin Avram: În România nu există antisemitism, iar România nu există în fotbal. Cine spune altceva bate câmpii

Aproape toţi spectatorii români au interpretat imnul României împreună cu Felicia Filip, iar galeria Israelului şi ceilalţi israelieni prezenţi pe stadion au cântat cu patos Imnul Ţării lor. Niciun spectator nu a fluierat sau huiduit la Imnul Israelului. Numeroasa şi puternica galerie a României acompaniată de un întreg stadion a huiduit pentru scurt timp galeria Israelului atunci când aceasta a început să-şi susţină favoriţii, după care a început să încurajeze Naţionala, pentru a acoperi încurajările galeriei oaspete. Tribunele au huiduit echipa oaspete, dar numai în momentele în care punea în pericol poarta noastră, dar şi galeria Israelului făcea la fel, pentru că aşa e, uneori, în fotbal. Bun, din acest punct de vedere românii prezenţi la meci au avut mult mai multă treabă decât oaspeţii, pentru că România a fost echipa dominată.

Înainte de începerea partidei, câţiva spectatori israelieni, mulţi dintre ei foarte tineri, umblau nestingheriţi prin tribune cu steagul Israelului şi se fotografiau cu acesta în toate poziţiile fără ca cineva să-i jignească sau măcar să le spună ”dă-te mai încolo”.

Am stat la doi metri de locurile rezervate delegaţiei oficiale a Israelului, care s-a manifestat zgomotos, gesticulând de fiecare dată când arbitrul părea că ”trage” pentru România, şi a făcut-o de vreo două ori, sau atunci când jucătorii israelieni îi întorceau pe-ai noştri ca pe nişte clătite, după care ratau din poziţii uluitoare, spre uşurarea celor aproximativ 46.000 de spectatori din tribune şi a sutelor de mii de telespectatori.

La fel de activi au fost pe tot parcursul partidei şi ceilalţi israelieni aflaţi în tribuna apropiată celei rezervate delegaţiei oficiale. Niciun moment vreun spectator român nu i-a huiduit ori nu le-a cerut socoteală pentru agitaţia lor.În seara zilei de 9 septembrie 2023, pe ”Arena Naţională” din Capitală, s-a demonstrat că România nu este antisemită. Afirmaţia nu este deloc exagerată, pentru că au avut un comportament ireproşabil faţă de oaspeţii israelieni 46.000 de români din toată ţara având vârste, profesii, stare materială şi credinţe diferite. Deci, a fost un eşantion reprezentativ, dacă ar fi să vorbim în termenii folosiţi de sociologii care fac sondaje de opinie. Apoi, o cercetare de piaţă elocventă în România, ţară cu vreo 19 milioane de locuitori, înseamnă răspunsuri adunate de la puţin peste 1.000 de oameni, deci de 46 de ori mai puţini decât numărul celor prezenţi pe ”Arena Naţională”. Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că ”sondajul” de pe ”Arena Naţională” s-a făcut în condiţii de stres, în condiţiile în care România a fost echipa mai slabă. Şi mai trebuie spus că pe un stadion lumea se mai dezbracă de caracter şi se dă în spectacol de cele mai multe ori la adresa adversarilor, ceea ce nu s-a întâmplat pe ”Arena Naţională”.

Cine spune că în România există antisemitism bate câmpii şi trebuie anunţată Poliţia Câmpurilor, pentru ca respectivul să fie amendat şi eventual arestat preventiv dacă bătăile sunt administrate cu o insistenţă extremă.

Pe lângă faptul că în seara zilei de 9 septembrie s-a demonstrat că în România nu există antisemitism s-a mai demonstrat, încă o dată, că România nu există în fotbal. După ce au arătat-o echipele de club atunci când au scos capul în lumea mică a acestui sport, prin Finlanda şi Republica Moldova, a arătat-o şi Naţionala. Iarăşi. Israelul nu este o forţă a fotbalului. Nu este comparativ cu Franţa, Germania, Anglia şi Italia, şi poate nici cu Norvegia şi Cehia, dar faţă de România pare un uriaş.

Jucătorii noştri nu ştiu şi nici nu pot. Jucătorii nu sunt nişte individualităţi şi nici nu sunt în stare să formeze o echipă. Trebuie să ne vedem lungul nasului şi să conştientizăm că România nu poate produce decât jucători care să evolueze la echipe din China sau Cipru, ori în eşaloanele inferioare din Italia sau la cluburile modeste din serie A ori Turcia. Jucătorii români sunt lipsiţi de tehnică, de suflu, de inventivitate şi de orientare, iar selecţionerul actual nu pare capabil să-i ordoneze, astfel încât să poată scoate maximul de la ei.

România nu produce fotbalişti decât pentru uz intern, iar atunci când câte unul mai scapă prin lume impresionează în două meciuri amicale şi în unul oficial, după care este trecut pe banca de rezerve, de unde este trimis în tribune, iar apoi este făcut pachet şi expediat de unde a venit, uneori cu câte o haltă prin campionate sub cel al nostru.

Cine spune că România există în fotbal bate câmpii şi trebuie anunţată Poliţia Câmpurilor, pentru ca respectivul să fie amendat şi eventual arestat preventiv dacă bătăile sunt administrate cu o insistenţă extremă.

Păcat de public, care a fost impecabil sâmbătă seara. Dacă România ar avea o Naţională măcar la jumătate din nivelul spectatorilor, atunci nu ar avea emoţii la niciun turneu de calificare la Europene sa la Mondiale.