COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: De Paşte, cu dragoste...

În fiecare an murim câte puţin.

Spiritual, ne mai naştem o dată de Crăciun şi înviem de Paşte.

Este un ciclu al vieţii şi al morţii pe care noi, creştinii, îl parcurgem de iată, peste două mii de ani.

Cu toţii, mai demni sau mai puţin, suntem subiect al dragostei necondiţionate a Creatorului care cu înţelepciune şi necuprinsă generozitate ne arată neîncetat, cu răbdare şi precizie, drumul spre împlinirea şi sărbătoarea vieţii.

Sacrificiul Fiului prin umilire, batjocură şi chinuri, ne-a marcat istoria de atunci încoace şi ne-a rânduit viaţa în numele Sfintei Treimi.

”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, a rostit Fiul, iar glasul său a răsunat continuu în conştiinţa creştinilor. 

Unii L-au auzit, L-au înţeles şi L-au urmat, alţii fie că nu L-au auzit, fie că s-au lepădat până să cânte cocoşul a treia oară. 

Aceştia, toţi, suntem chiar noi. 

Poate, doar proporţiile sunt diferite.

În defavoarea celor care L-au auzit şi L-au urmat pe Fiul Cel Iubit.

Toate pildele lui Hristos, ca şi Cele Zece Porunci, sunt  tot atât de actuale ca acum 2000 de ani. 

Câţi dintre noi, cei ce numim creştini, ne mai regăsim în conduita arătată de Calea Fiului ? 

Câţi mai rostim Adevărul Fiului ? 

Câţi mai împlinim Viaţa Fiului ?

Câţi mai suntem în stare de simţire spirituală pentru sacrificiul Fiului ?

Lumina Învierii este speranţa înţelepciunii Lumii în faţa provocărilor şi deşertăciunii vieţii.

Acum, sub Lumina Învierii, să rostim tare şi apăsat, cu speranţă şi dragoste,

Hristos a înviat !

Adevărat a înviat !