COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În numele covidului…

Am tras mult cu pandemia asta şi, din păcate, sfârşitul ei nu pare foarte apropiat.

N-am uitat încă incendiile care au pustiit trupurile unor oameni ca noi şi minţile celor care i-au îndrăgit.

Acum, numărăm morţii sufocaţi la „Victor Babeş” şi ne uităm prostiţi cum sunt evacuaţi bolnavii de la „Foişor”, noaptea, cu şiretenie şi nepăsare.

Anul trecut, când s-a decretat starea de urgenţă, am avut cu toţii un şoc.

Brusc, nimic nu mai era cum a fost.

Frica de boală, de moarte, începea să macine încrederea în noi.

E greu de uitat „izoleta” şi rolul ei în inducerea groazei.

Nu are rost să insist asupra epopeii noastre de atunci încoace.

Ştim cu toţii ce am păţit şi ce prostii ne-au fost băgate pe gât.

Şi mai ştim, de fapt bănuim, cât am fost de jefuiţi.

E ceva însă care mă macină.

În tot timpul ăsta, singura boală care a fost „recunoscută” de autorităţi a fost covidul.

Spitalele şi clinicile care tratau alte patologii şi-au închis porţile, dar le-au deschis larg pentru nenorocitul ăsta de virus.

Oamenii au murit cu zile şi continuă să moară pentru că li s-a refuzat dreptul la viaţă, culmea, în numele covidului.

Pentru a-i salva pe unii, sunt sacrificaţi alţii.

N-avem suficiente paturi ATI ni se spune.

Timp de un an  au dormit pe ei, şi n-au reuşit mare lucru pe tema asta.

Acum, sunt disperaţi pentru că cei care ar muri din lipsa îngrijirii în ATI, ar fi victimele lor directe.

Suferinzii de alte boli au fost ţinta perfectă.

O dată, pentru că nu aveau cum reacţiona de teama contra-reacţiei opiniei majoritare, insensibile şi egoiste.

A doua, pentru că autorităţile justificau prin iminenţa dezastrului măsurile care să acopere impotenţa sporirii capacităţii ATI.

O crimă perfectă.

Alta...