COMENTARIU Valeriu Şuhan: Ministerul Adevărului

O distinsă doamnă avocat care îmi face onoarea de a mă considera prieten, mi-a deschis ochii minţii şi ai amintirii.

Într-un comentariu pe care mi-l adresează, dumneaei face referire la „minutele urii” şi „ministerul adevărului”, în legătură cu viaţa noastră de acum.

Mi-a amintit astfel şi îi mulţumesc pentru asta, de lecturi mai vechi, dar extrem de actuale contextului pe care ne e dat să-l trăim.

Pe când le-am citit, demult, circulau ca samizdat. Aşa era atunci !

E vorba de romanul „1984” al lui George Orwell, publicat în 1949.

Evident, imediat mi-a venit în minte „Ferma animalelor” al aceluiaşi, publicat şi el, ceva mai devreme, în 1946     .

Omul a fost un extraordinar vizionar. Din păcate pentru noi, cei de astăzi.

El a prefigurat, ba chiar în anumite privinţe a intuit exact, ceea ce trăim noi acum şi ceea ce foarte probabil,  pare că va urma. Tot din păcate.

Că ar depinde de noi să îl infirmăm şi să ne gândim la el doar ca la un tip cu imaginaţie bogată dar şuie, ar fi destul de curajos în valul ăsta de confuzie, de amestec puturos de ideologii şi practici dezgropate.

Credeam că-s moarte, îngropate, cu crucea la cap şi deja stând să cadă, ca semn al uitării, al abandonării, oamenii fiind jenaţi de posibilitatea amintirii lor.

Dar, nu ! Au reapărut şi nu ca stafii, ci prin idei exprimate clar şi răspicat de oameni în carne şi oase.

Acum, „minutele de ură” din roman sunt tot zilnice, numai că sunt mult mai numeroase decât două, ca în roman.

Practic, ura e permanentă dar la fel de isterică, iar minutele sunt zile.

Ura are un program 24/7, nu e ca la nonstopul din colţ care mai închide câteodată.

În roman, mulţimile se adunau în faţa unui „tele-ecran”, aşa îi spunea Orwell şi se isterizau cu spume împotriva duşmanului indicat. Acelaşi şi acelaşi !

Acum, ura e mult mai eficientă. Nu mai e nevoie de un tele-ecran în faţa căruia să se adune mulţimile.

Fiecare are tele-ecranul lui oriunde s-ar afla, iar ura şi isteria sunt amplificate de „vitejia” alienării în spaţiul individual exclusiv.

Oamenii, mulţi, vituperează scuipând înjurături, blesteme, jigniri şi marcând astfel înstrăinarea lor de societate dar şi de sine, în numele unui crez incert, vag, străin lor, dar îmbrăţişat oportunist.

„Partidul interior” din roman, ar fi mulţumit, şi-ar fi atins scopul.

Dezbinarea e aproape deplină.

Cât despre „ministerul adevărului” din roman, menirea sa era de a falsifica trecutul, pentru că „cine controlează trecutul, controlează viitorul, iar cine controlează prezentul, controlează trecutul”.

Pentru ca să existe un control deplin asupra fiecărui individ, exista „Poliţia Gîndirii”, cu instrumentul său principal, „Big Brother”, care avea aceeaşi menire ca înţelesul pe care îl dăm azi. Călare pe noi !

Şi asta, în numele interesului naţional, sintagmă demonetizată astăzi stupid, de vorbele unui nefericit.

În roman, mulţimea era compusă din aşa-numiţii „proli”, fiind împinsă cu intenţie programatică către sărăcie, promiscuitate, infracţionalitate şi imoralitate, prin lipsă de educaţie şi înfometare.

Individul nu mai avea identitate, controlul minţii sale era total, libertatea de expresie suprimată.

Atenţie ! Orice asemănare cu întâmplări, fapte, evenimente sau personaje din viaţa reală actuală, este întâmplătoare.

PS Sanchi...