Eliza Ene Corbeanu: Când Donald Trump vrea să găurească umbrela NATO

Președintele Donald Trump a transformat acest scenariu într-unul aproape posibil și cred că a sosit momentul în care ar trebui să avem minime cunoștințe despre eventualitatea producerii acestui impact.

Articolul 13 din Tratatul Atlanticului de Nord spune că, după primii douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a tratatului, orice stat parte poate înceta să mai fie parte, la un an după ce transmite Guvernului Statelor Unite o notificare de denunțare, iar Guvernul SUA îi informează pe ceilalți aliați despre depunerea notificării.

Așadar, juridic vorbind, ieșirea din NATO nu necesită acordul tuturor celorlalți membri și nici revizuirea tratatului, ci doar îndeplinirea condiției de a trimite o notificare de retragere, care va deveni efectivă în termen de un an de la formularea acesteia.

Pare o procedură mult prea simplă, motiv pentru care, Congresul american s-a gândit să o complice puțin, adoptând, la 22 decembrie 2023 Legea de autorizare a apărării naționale pentru anul 2024, care stabilește, la secțiunea 1250A că președintele SUA  „nu va suspenda, înceta, denunța sau retrage” Statele Unite din Tratatul Atlanticului de Nord decât  cu avizul Senatului, dat cu votul a două treimi dintre senatorii prezenți, sau printr-o lege adoptată de Congres.

Mai mult decât atât, legea interzice folosirea oricăror fonduri pentru a sprijini, direct sau indirect o retragere fără  aprobare, obligându-l pe președinte să consulte Comisia pentru relații externe a Senatului și Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților, care trebuie notificate în scris cu cel puțin 180 de zile înainte.

Ca să fie și mai clară bariera juridică ridicată în calea unui președinte american, aceeași lege stabilește că termenii „retragere”, „denunțare”, „suspendare” și „încetare” au sensul dat de Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor.

Însă această barieră nu a închis disputa, ci a mutat-o în miezul dreptului constituțional american, iar  Raportul Serviciului de Cercetare al Congresului, din 27 februarie 2026, arată limpede de unde pornește conflictul.

Constituția SUA spune exact cum se fac tratatele, dar tace în privința denunțării lor.

În 2020, Biroul consilierului juridic din Departamentul Justiției a susținut că președintele are putere exclusivă în materie de retragere din tratate și că intervenția Congresului ar fi neconstituțională.

Raportul din februarie 2026 spune însă, la fel de clar, că secțiunea 1250A din Legea de autorizare a apărării naționale pentru anul 2024 interzice unui președinte american să retragă unilateral SUA dintr-un tratat, amintind că, în 1798, prima retragere americană dintr-un tratat s-a făcut prin lege.

OPINIE | Eliza Ene Corbeanu: Când Donald Trump vrea să găurescă umbrela NATO

Un lucru, în schimb, este sigur și anume faptul că NATO nu are un precedent de retragere propriu-zisă a unui stat membru.

Cel mai apropiat exemplu rămâne Franța din timpul lui Charles de Gaulle, când, în 1966,  s-a retras din structura militară integrată a NATO, dar a rămas membră a Consiliului Atlanticului de Nord, iar sediul alianței s-a mutat de la Paris la Bruxelles.

Afirmația președintelui Trump că NATO ar fi doar o povară capătă sens dacă ne raportăm la faptul că SUA plătesc aproximativ 750 de milioane de dolari pentru funcționarea organizației și încă aproximativ 4 miliarde de dolari pentru Inițiativa europeană de descurajare, prin care sunt rotite trupe americane în Europa pentru a descuraja agresiunea rusă.

Însă această povară este una necesară, pentru că, după cele două războaie mondiale, SUA au ajuns la concluzia că nu pot lăsa Europa la discreția unor războaie ciclice sau a dominației unei singure puteri ostile, fie și pentru simplul fapt că economia americană depinde de schimburile transatlantice, iar securitatea SUA ar fi afectată dacă unul dintre marile centre ale bogăției și puterii mondiale ar ajunge sub controlul Rusiei.

Cu alte cuvinte, NATO nu este doar un scut european, ci o prelungire a puterii americane dincolo de propria emisferă, câtă vreme SUA au acces la o rețea de baze navale, aeriene și terestre dispuse în puncte strategice, pe care le pot folosi pentru acțiuni din Orientul Mijlociu, Africa sau Asia Centrală.

Să nu uităm că aliații patrulează Oceanul Atlantic, contribuie la securitatea Arcticii, au tehnică specializată în materie de război cibernetic și culegere de informații, iar alianța oferă  cadrul comun în care toate aceste resurse pot fi puse laolaltă.

Privind mai în profunzimea legii despre care vă povesteam mai sus, în secțiunea 1247 este reglementată o strategie pentru regiunea Mării Negre care să sporească coordonarea cu NATO și cu Uniunea Europeană, să întărească securitatea energetică, să reducă dependența regiunii de Rusia, să îmbunătățească interoperabilitatea cu forțele NATO.

În acest punct apare și China, care ar avea toate motivele să privească o eventuală retragere americană din NATO ca pe o oportunitate istorică, pentru că, în clipa în care alianța începe să slăbească, Europa devine un spațiu obligat să se ocupe de propria apărare și de propriile lipsuri.

De ani buni, China încearcă să impună imaginea unei lumi în care supremația americană apune, iar marile puteri își împart din nou influența într-o ordine multipolară.

O Europă care începe să se teamă pentru propria siguranță va fi o Europă tentată să-și caute singură ieșirile și piețele, iar China știe foarte bine cum să-și extindă influența prin investiții și infrastructură, prin dependențe economice și prin răbdarea rece a unei super puteri care nu se grăbește.