Ion Cristoiu: Cărţi gen Cum să te măriţi cu un miliardar frumos şi curat la suflet

  • Ion Cristoiu: Ştiu din auzite de editorul Delafras. Caut pe Wikipedia şi aflu următoarele: Petre Georgescu-Delafras (1885-1963, Bucureşti) tipograf, editor şi scriitor român. Fondator al editurii Cugetarea.
  • Ion Cristoiu: Alte articole mă trimit la reeditarea postdecembristă a cărţii Cum am cucerit viaţa. Prima ediţie a apărut în 1939 şi are valoarea unei broşuri gen Cum să te măriţi cu un multimiliardar frumos şi curat la suflet.
  • Ion Cristoiu: Autorul istoriseşte cum a cucerit viaţa, convins că oferă altora un manual de parvenire în viaţă. Datele de enciclopedie spun că a murit în 1963. Asta înseamnă posibilitatea de a-şi fi scris un jurnal despre perioada de început a comunizării. De verificat.
568 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cărţi gen Cum să te măriţi cu un miliardar frumos şi curat la suflet

Ion Cristoiu: Cărţi gen Cum să te măriţi cu un miliardar frumos şi curat la suflet

Bogăţiile care au atras. The Last Great Siege. 1453 de Roger Crowley e varianta electronică a cărţii tipărite în 2005, la Hachette Books, sub titlul 1453: The Holy War for Constantinople and the Clash of Islam and the West. Titlul variantei pe hîrtie corespunde conţinutului mult mai mult decît cel al variantei electronice. Paginile citite de mine pînă acum de pe Kindle mă conving că e o tentativă de a înfăţişa Cucerirea Constantinopolului ca ţinta unui jihad de secole. Oraşul e rîvnit de islamici (la început au fost arabii) ca o misiune religioasă dată de Alah. Nu exclud ca pînă la Mehmet aşa să fi fost. Numai că Asediul din 1453 a stat sub semnul ambiţiilor lui Mehmet de a fi un nou Alexandru Macedon. În El Fetih, filmul de propagandă erdoganistă despre Asediu, e o secvenţă în care Sultanul e încurajat să nu renunţe la Operaţiune de un derviş musulman. Tot în film discursul lui Mehmet din seara lui 28 mai 1453, adresat armatei înaintea asaltului final, e axat pe misiunea religioasă.

Istoria spune însă altceva. Şi anume că Sultanul le făgăduieşte otomanilor trei zile de jaf dacă pătrund în Constantinopol. Dacă ar fi fost vorba de Edirne mi-e greu să cred că turcii s-ar fi lăsat masacraţi la gîndul că vor da, dincolo de ziduri, peste bogăţii fabuloase, sclavi pe care să-i tîrască în tîrguri, muieri mai interesante decît turcoaicele lăsate acasă. Constantinopolul e însă altceva. Imaginea Oraşului s-a răspîndit printre barbarii din jur, pînă departe, ca un incomensurabil depozit de bogăţii. La această imagine a contribuit şi contribuie şi Zidul. Prin toate notele sale, Zidul e primul semn exterior al trufiei bizantine. La ivirea Zidului, orice amărît din Evul Mediu îşi imagina dincolo de el tezaure suprapuse. Nu numai prin măreţie, dar şi prin simpla existenţă, Zidul a făcut să înflorească legendele despre bogăţiile din Constantinopol. Azi noapte, înainte de a pica în somn, am citit paginile despre Jihadul islamic numit Cucerirea Constantinopolului. Şi mi-a trecut prin cap ideea că la fel se întîmplă acum şi cu Occidentul. Dincolo de zidurile întruchipate de controalele de frontieră stau barbarii, care jinduiesc la viaţa bogată din interiorul Occidentului. Şi dacă nu pot pătrunde în Marele Constantinopol care e Occidentul luminat prin asaltul final al unui asediu, barbarii încearcă să se strecoare în chip ilegal, ca imigranţi.

 

*

 

Un nume uitat. O tipă de la BAR mi-a adus un caiet cu coperţi negre, despre care ea susţine că e un jurnal din anii 1944-1947 al lui Delafras. Ştiu din auzite de editorul Delafras. Caut pe Wikipedia şi aflu următoarele: Petre Georgescu-Delafras (1885-1963, Bucureşti) tipograf, editor şi scriitor român. Fondator al editurii Cugetarea. A întreprins lucrări de tehnică tipografică, a scris romane autobiografice sau cu tematică socială („Cum am cucerit viaţa”, „Întărirea şi ridicarea neamului”). Alte articole mă trimit la reeditarea postdecembristă a cărţii Cum am cucerit viaţa. (În 2014, de editura Curtea Veche) Prima ediţie a apărut în 1939 şi are valoarea unei broşuri gen Cum să te măriţi cu un multimiliardar frumos şi curat la suflet. Autorul istoriseşte cum a cucerit viaţa, convins că oferă altora un manual de parvenire în viaţă. Datele de enciclopedie spun că a murit în 1963. Asta înseamnă posibilitatea de a-şi fi scris un jurnal despre perioada de început a comunizării.

De verificat.

Nu m-aş arunca pe loc în aventura de a-l edita.

*

 

Din publicistica lui Arghezi. Geniul sarcastic al lui Arghezi, pus la lucru în abordarea presei şi a culturii:

„Tonul cu care se narează domnul Dragomirescu e cît se poate de avantajos. Fericit bărbat! Nici o îndoială nu-l turbură, niciodată gîndul că s-ar putea să nu ştie ce spune, că spune pe dos sau nu spune nimic, nu-i atinge seninătatea. Te crezi în faţa unui patron, plin de sănătate, aşezat la masă, care mănîncă, mănîncă, liniştit, zîmbind la farfuriile goale. Din cînd în cînd îşi desface degetul cel mare de pe lingură, şi-l întoarce spre pieptul său şi zice: «Eu...» Un titlu incontestabil şi vrednic de pizmuit la domnul Dragomirescu e, negreşit, admirabila lui încredere în sineşi.” (T. Arghezi, „Convorbiri critice”, în Viaţa socială, an II, nr. 1, ianuarie 1911)

 

„Neajungînd să pricep de ce această revistă iese, ba, ce-i mai mult, cu o regularitate înspăimîntătoare, am căutat să înţeleg măcar de ce ea se numeşte cu atîta preciziune «Ramuri» şi de ce nu altfel, cu alt cuvînt, cu oricare, ca de pildă, Nasturi, Găuri, Urechi... ca să respectăm inexplicabilul plural. Mi-am zis că titlul acesta n-a fost ales de florile mărului, deşi, în definitiv, pe ramuri dau şi ele, şi că o legătură între el şi o idee tainică trebuie să existe. Ei bine, care? Apariţia acestei reviste se cade să fie justificată. De ce fel de ramuri e vorba? Se pomeneşte, e adevărat, o plantă cu un nume chiar literar, de spanac, şi ale cărei analogii răspund cu simpatie în paginile revistei, însă nu cunoaştem să aibă ramuri, ca la Craiova. Sau este o aluzie specială la coarnele cerbilor? Sau ce e?” (T. Arghezi, „Ramuri”, în Viaţa socială, nr. 1, ianuarie 1911).

„Viaţă lipsită de orice pornire în afară şi chiar de orice romantism, în care iubirea ajunge un fel de obicei, un procedeu casnic, ca măturatul pe jos.” (Tudor Argehzi, „Ramuri”, în Viaţa socială, an II, nr. 2, februarie 1911)

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici