Ion Cristoiu: Martha Bibescu vedea un Bucureşti înconjurat de păduri de pini

Am trecut pe BAR pentru a lua la mînă Zig-Zag Magazin, a treia publicaţie imediat postdecembristă făcută de mine. Din multe puncte de vedere aş considera-o publicaţia fanion a destinului meu de arhitect de gazete. De arhitect, nu de conducător de gazete, de editorialist sau pur şi simplu de redactor. Cîtă vreme am stat în fruntea acestui săptămînal cu un tiraj de peste 500000 de exemplare, am făcut ceea ce am vrut. E vorba de o publicaţie emblematică pentru mine şi deoarece simpla parcurgere a colecţiei din 1990 dezvăluie imediat, cu forţa săritului în ochi, schimbarea uriaşă petrecută în revistă odată cu numărul din 5 martie 1990. Chiar de la prima pagină descoperi obsesia mea pentru organizarea materiei într-o structură susţinută de rubrici, de pagini dedicate unui domeniu. Fireşte, numărul anterior dă seamă de influenţa mea – mergeam o dată pe săptămînă pe şest la Zig-Zag Magazin unde luam la purecat materia strînsă de Cornel Medvedov, cu care lucrasem la Secvenţa –, dar numărul cu adevărat al meu e cel datat 5 martie 1990. Despre prezenţa mea la Zig-Zag voi încerca să scriu în Prefaţa la cartea de editoriale. Acum trebuie să spun ceva despre ceea ce aş numi surprizele lui Nicolae Noica. Procedînd ca de obicei, Nicolae Noica, directorul BAR, m-a sunat pentru a mă întreba cînd trec pe la BAR. Am ceva pentru dvs – a adăugat el. Nicolae Noica nu poate avea pentru mine o damigeană de vin şi cu atît mai puţin o piţipoancă. Eram sigur că a descoperit un document. Da, e vorba de un document – aflu imediat –, un Memoriu al Marthei Bibescu despre schimbarea la faţă a Bucureştilor. Se intitulează Sugestiuni pentru înfrumuseţarea oraşului Bucureşti, şi a fost remis Primăriei în 1931. Citez din debutul Documentului sugestiile autoarei despre un Bucureşti înconjurat de păduri de pini:

„PĂDURILE DE PINI.

Oraşul Bucureşti ar trebui înconjurat cu o cingătoare de păduri de pini, cum au Berlinul şi Bordeaux. Aleg întra'dins aceste două oraşe dintre care unul e rodnic şi celălalt meridional, ca să arăt că acest copac poate trăi şi în nordul şi în sudul Europei.

Motive pentru alegerea acestui fel de copac.

1. Bucureştii fiind mai cu seamă o Capitală de iarnă, e bine să se aleagă un copac, care să fie veşnic verde.

2. Proprietăţile ozonizante ale pinului sunt cunoscute şi aceste păduri existînd, atmosfera în jurul oraşului va fi împrospătată.

3. Pădurile de pini sînt prielnice trasării potecilor şi circulaţiei pietonilor, chiar dacă nu se trasează poteci. Pămîntul acoperit cu ace de brad este de o curăţenie şi de o elasticitate foarte plăcută. Nu e niciodată noroi într-o pădure de pini şi spinii şi tufişurile sunt foarte rare şi chiar inexistente.

Curăţenia pădurii este o condiţie foarte favorabilă unei păduri destinate să, servească de plimbare populaţiei orăşeneşti.

4. Generaţiile viitoare vor putea să exploateze pădurile acestea în mod raţional cu folos.

5. Creşterea Pinului Sylvestris, care ar trebui ales cu excluderea celorlalte speţe a căror ramuri se rup uşor şi nu rezistă zăpezilor mari, este foarte rapidă şi dă un copac de o înălţime frumoasă după treizeci de ani. Chiar tînără fiind o pădure de pini are un aspect plăcut.

S-ar potrivi bine în toate regiunile din Bucureşti, unde sînt bălţi şi oglindirea întunecată a pinilor în apă ar produce efecte foarte frumoase, cari se găsesc în lacurile de pe lîngă Bordeaux, Bayonne, Berlin şi în Japonia.

Întreţinerea unei păduri de pini este foarte uşoară din pricina lipsei de tufişuri şi de spini de care am vorbit mai sus.

Dacă acest plan ar fi adoptat, ar trebui să se creeze numaidecît în pepinierele Primăriei secţiuni întregi consacrate plantării de pini, în aşa fel ca după cîţiva ani să se poată planta un mare număr de terenuri.

6. Napoleon III, care plănuise să împădurească în felul acesta o mare parte din Gasconia, obţinu rezultate minunate, care au fost imitate de municipalitatea din Berlin cu cel mai mare succes.

Propunerea de a înconjura Bucureştii, cu o regiune împădurită, a fost discutată acum câţiva ani. Dar propunerea de a alege pinul a fost respinsă pe motivul că acest copac nu e specific românesc. Argumentul e special de absurd şi merită să fie subliniat, în cazul cînd aceleaşi persoane sau adepţii lor eventuali ar avea să-şi dea părerea mai curînd ori mai tîrziu. Dacă părerea lor ar predomina, ar trebui, dintr-un spirit de naţionalism rău înţeles, să smulgem din România toţi castanii cari sînt, cum se ştie fiecare, copaci originari din India, fără a uita cireşii, cari vin din Persia.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro