Ion Cristoiu: Schimb de telegrame Petrache Lupu de la Maglavit – Mareşal Ion Antonescu

Slăbiciune. Nu odată am scris despre marea slăbiciune a românilor. Rapida inflamare, dependenţa de impulsul momentului, urmată de calmare pînă la indiferenţă. Asta-i face vulnerabili la manipularea cea mai simplistă. Ajunge ca vreo cîteva site-uri şi televiziuni de ştiri să dea în buclă aceleaşi imagini de dimineaţă pînă seara, însoţite de trilurile gîfîite ale coţofenelor şi fătucilor, şi cît ai clipi fandacsia se extinde la nivelul întregii naţiuni. Despre această slăbiciune scrie Regina Maria, marţi 9 decembrie 1924, în Jurnalul ei zilnic:

„În plus, am învăţat să-i cunosc pe românii mei şi să ştiu de ce naţia noastră anglo-saxono-germană le este necesară ca un suport rezistent, pentru că ei sînt «inflamabili», iuţi la mînie, se irită uşor, sînt influenţaţi de impulsul momentului şi de irezistibila lor dorinţă de schimbare. Cînd cineva nu se ridică la aşteptările lor, ei ar vrea să-l distrugă imediat, chiar dacă era un idol, şi să pună un alt idol în locul lui, căzînd pradă farmecului, incitării şi speranţelor care vin odată cu schimbarea.” (Regina Maria a României, Însemnări zilnice (1924), volumul VI, editura Historia, 2008).

*

Despre prostie. În acelaşi plan cu talentul, Caragiale pune un alt element ţinînd de înzestrare: inteligenţa.

De la Berlin, scriitorul agită niţică contrazicere cu Alecu Ureche.

Amicul din ţară fixează comportamentul mitocănesc al unui cunoscut amîndorura în educaţia primită.

Prilej pentru Caragiale de a pune mîna pe condei şi a-i scrie polemic, în 25 iulie 1905, luni:

„Dragă Alecu,

Nu te supăra, dar n-ai dreptate aproape deloc. Nu e vorba de teapă, de educaţie, mediu social – toate acestea sînt nimicuri trecătoare: e vorba de ceva etern, ca timpul şi chaosul, ca însuşi unul Dumnezeu, ţie-te numa! – de PROSTIE.

Să fie strănepotul lui Godefroy de Bouillon ori al lui Drandaibulea din fundătura Mitropoliei, dacă, individual i s-a-ntîmplat omului să nu-i fie destul de nemerit la vreme şerbetul din borcanul care-i creşte pe umeri – e – p-r-o-s-t – zevzec, sec, neghiob, scl. – fără speranţă de dres şerbetul”.

Ca şi în cazul talentului, chestiunea înzestrării din naştere în materie de minte mărturiseşte un Caragiale refuzînd satiric farafastîcurile, explicaţiile alambicate în favoarea tranşărilor simple, de bun simţ.

*

Maglavit. Din culegerea de documente România sub Imperiul haosului (1939-1945), publicată de Gheorghe Buzatu la RAO, 2007, reţin acest text în vederea unei comentariu pe blog sub Mottoul luat din Caragiale, Ţară-i asta măi Costache:

„[31 decembrie 1941] – Schimb de telegrame Petrache Lupu – Mareşal I. Antonescu

Mareşal I. Antonescu,

Conducătorul Statului Român

Bucureşti

Pe locul sfînt de la Maglavit, unde tatăl ceresc s-a coborît, m-am rugat în continuu pentru sănătatea întregii familii a Domniei Voastre şi, de acum înainte, mă rog mereu să vă dea Dumnezeu putere să conduceţi Ţara pe care aţi mărit-o.

Mulţi ani să vă ajute să o mai măriţi!

La mulţi ani, cu sănătate, noroc şi fericire

Petre Lupu

Domnului

Petrache Lupu

Comuna Maglavit,

Judeţul Dolj

Vă mulţumesc călduros şi vă trimit din suflet cele mai bune urări pentru Noul An.

Mareşal Antonescu

Nr. 9060/A

9.I.1942”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro