Ion Cristoiu: Sultanul Mehmet foloseşte războiul psihologic

Studiul lui Roger Crowley Constantinopole: The Last Great Siege 1453, apărut la Faber & Faber în 2006, mă convinge încă o dată de autoritatea care se exprimă prin minuţiozitate împinsă dincolo de hotarele naturalului. Cărţile despre Căderea Constantinopolului, citite de mine pînă acum, inclusiv cele publicitate drept clasice, de referinţă, se mulţumesc să rescrie într-o formulă modernă zicerile cronicarilor de la vremea respectivă. Aşa se face că după primele cărţi despre Asediu ştii deja pe de rost întîmplările pe zile chiar, depănate de toţi autorii cu mai multe sau mai puţine înflorituri. The Last Great Siege face o onorabilă excepţie. Autorul se ocupă atent şi de tabăra lui Mehmet. Sultanul a fost şi este încă victima partizanatului creştin. Sursele folosite de istoricii europeni au fost cu precădere cele provenite din tabăra Bizantinilor. Chiar dacă din imposibilitatea de a rescrie Istoria, cercetătorii partizani nu şi-au permis să dea învingători pe Creştini, totuşi concentrarea exclusivă pe Apărători a redus Asediul otoman la asaltul fără cap al unor sălbatici. Constantinopolul a căzut după mai mult de 50 de zile de asediu, aproape fiecare zi aducînd cu sine o întîmplare crucială, în genul celor din finalul Sezoanelor de seriale de succes, astfel ticluite încît primul episod al Sezonului următor să fie aşteptat cu aţîţare de milioane de spectatori. Prin neglijarea Atacatorului Căderea a fost lipsită de explicaţii ştiinţifice, sugestia indusă fiind că Dumnezeu a dispus asta, fie şi pentru a se justifica învăţătura Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i numele lăudat. Epocală prin seriozitatea împinsă pînă la extreme, cartea lui Roger Crowley se preocupă şi de Tabăra Sultanului. Aşa aflăm, pentru prima oară, noi, creştinii, deja descumpăniţi de realităţile oglindite de Suleiman Magnificul, că otomanii nu erau nişte sălbatici, că Mehmet era un geniu deopotrivă militar şi strategic. E mai mult decît interesant că în viziunea lui Crowley Sultanul dă o atenţie deosebită războiului psihologic. După eşecul flotei sale de a bloca accesul în Cornul de Aur al cîtorva vase latine, Sultanul, conştient de efectul psihologic pozitiv al victoriei asupra celor din Constantinopol (cele mai multe întîmplări de pe cîmpul de luptă sînt vizionate în direct de bizantini, de pe ziduri, ca şi cum ar sta la televizor pentru a urmări Războiul din Golf în transmisie directă la CCN), pune la cale legendara aducere a corăbiilor otomane în Cornul de Aur prin trecerea dealului pe uscat. Deosebită pentru psihologia propriilor trupe rămîne regia strălucită a drumului străbătut de corăbiile otomane. Deşi sînt împinse pe uscat, navele au vîslaşi, care imită datul la vîsle, ca şi cum ar fi pe apă, iar pînzele flutură în vînt, ca şi cum corăbiile ar pluti. Pentru zdrobirea psihologică a bizantinilor Sultanul pune accent pe şocul produs de surpriză. Prin bombardarea Oraşului de dincolo de Galata, prin păstrarea secretului absolut, cei din Constantinopol se trezesc în dimineaţa lui 22 aprilie 1452 cu ditamai flota otomană în Cornul de Aur, apărat de faimosul lanţ.

Roger Crowley aduce în istoriografia Căderii Constantinopolului viziunea modernă asupra Războaielor, care acordă atenţie forţei materiale implicate în conflagraţie. Victoria Aliaţilor în al Doilea Război Mondial nu poate fi explicată fără referirea la intrarea în joc a potenţialului economic american şi mai ales fără resursele infinite ale ruşilor în materie de oameni. Cartea explică Victoria lui Mehmet prin ceea ce s-ar numi condiţii logice. Sultanul are la dispoziţie imense resurse materiale şi umane pentru a susţine asediul. Constantin are, pe lîngă Ziduri, doar disperarea bizantinilor, lesne de transformat în paralizie din motive de fatalism ortodox. Culmea e că în timp ce în tabăra Sultanului Alah e înfăţişat ca o Garanţie a Cuceririi Oraşului, în tabăra lui Constantin, Dumnezeu apare ca o garanţie a Căderii Oraşului, ortodocşii, grăbindu-se să convingă că Oraşul e condamnat să fie trecut prin foc şi sabie pentru păcatele sale.

Cartea lui Roger Crowley încîntă prin abordarea generoasă, cu instrumentele viziunii moderne. Autorul oferă amănunte interesante despre mai fiecare mijloc de luptă aruncat în joc de fiecare parte. Nu numai Zidurile beneficiază de o amplă prezentare, dar şi tunurile, tunelurile, galerele, armurile, astfel încît ai impresia că parcurgi o carte despre un Război petrecut în secolul XX şi nu despre unul de la finele Evului Mediu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro