Ion Cristoiu: „Tot ce stăpînesc Statul şi Comuna merge la neant” (Tudor Arghezi, 1946)

  • Ion Cristoiu: Pe 2 noiembrie 1946, cu cîteva zile înaintea alegerilor generale din România, cele care vor consfinţi păstrarea României în spaţiul sovietic prin victoria comuniştilor, Tudor Arghezi lansează în tableta Panaceul din Adevărul un atac dur la proiectele de naţionalizare.
  • Ion Cristoiu: "Tot ce stăpînesc statul şi comuna merge la neant. În lucrările monumentale se adaugă şi o caracteristică lipsă de încredere şi de curaj pacific, manifestate în stil de concepţii şi execuţie meschin. "
  • Ion Cristoiu: Dincolo de semnificaţia dată de raportarea la conjucturile anului 1946, tableta lui Tudor Arghezi are excepţionala valoare a unui avertisment pentru toate regimurile tentate de naţionalizare: Nici un neghiob din lume nu întrece statul în materie de dezastru al administrării economiei.
826 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: „Tot ce stăpînesc Statul şi Comuna merge la neant” (Tudor Arghezi, 1946)

Pe 2 noiembrie 1946, cu cîteva zile înaintea alegerilor generale din România, cele care vor consfinţi păstrarea României în spaţiul sovietic prin victoria comuniştilor, Tudor Arghezi lansează în tableta Panaceul din Adevărul un atac dur la proiectele de naţionalizare:

„Am citit, cît şi dumneavoastră, oarecare literatură despre binefacerile unei reţete, bună pentru toate neajunsurile vieţuitoarelor cu pălărie şi căciulă. Panaceul universal, după codex, e statul. În stat trebuie înţeleasă comuna, un stat mai mic, care în Bucureşti se cheamă cu M mare Municipiu, şi al cărui Suveran este Primarul General, de astă dată General Primar. Toate acestea trebuiesc scrise cu literă mare. «Unde îl găsesc pe domnul Primar General? întreabă cetăţeanul, copleşit de gunoaie şi de impozite. Vreau să mă plîng că n-am apă de băut şi de spălat, şi că mi s-a împuţit casa». Surîzînd, un funcţionar sceptic al primăriei răspunde:

«E la vînătoare».

Nu ştiu cum se comportă exact statul într-alte state. Deocamdată, Marea Britanie naţionalizează. A naţionaliza însemnează să iei din mîna particularilor afacerile bune şi să le treci la stat, adică să le dai pe mîna funcţionarilor care, neavînd, afară de o leafă de mizerie, nici un interes personal la prosperitatea unei industrii, o lasă să zacă. Oricît s-ar perfecţiona moralul animalului superior, omul, prin librărie, tribună şi presă, el suferă de o scădere eternă: interesul. Cînd interesul franc mărturisit al întreprinderii dispare, administraţia, prin oamenii din stat, creează pe dedesubt alte interese, parazitare, problema în sine rămîne fără soluţie ideală şi statul pierde în beneficiul unei clici insignificante, fără valută morală, intelectuală şi iniţiativă, şi ceea ce cîştiga mai înainte. Că publicul întreg suferă din ce în ce mai mult, e ştiut şi pipăit. Apoi, o soluţie de expedient dă loc la celelalte soluţii de expedient, controale, recontroale, supracontroale, sancţiuni – şi rezultatul: sărăcirea generală.

Eram în Franţa, cînd, în portul Toulon, unui mare transatlantic, în valoare de miliarde de aur, i-a trebuit un bulon de ax pentru strîns pîntecele de oţel, lăbărţat, al marelui vapor, tras în aşteptare la un debarcader. Bulonul fiind o piesă importantă şi neputînd să fie cumpărat de la fierărie, ca un cui din buzunarul unui marinar, s-a făcut un raport, urmat de alte rapoarte, de dosare, de anchete şi expertize. Bulonul a sosit la Toulon după doi ani. Vaporul se scufundase cu cîteva zile mai înainte.

Alte anchete, furtună în parlament pentru stabilirea răspunderilor. Nimeni nu era vinovat. A fost vinovat sistemul. Un sistem poate să devasteze un stat, însă nu poate să fie dat în judecată; autorii lui se abstrag în filosofie.

Reţeta, cel puţin la noi, şi-a dovedit incapacitatea: e primejdioasă. Tot ce stăpînesc statul şi comuna merge la neant. În lucrările monumentale se adaugă şi o caracteristică lipsă de încredere şi de curaj pacific, manifestate în stil de concepţii şi execuţie meschin. Dobrogea, drumul nostru spre univers, a fost aninată de ţară cu un fir de aţă, în loc să fie Dunărea betonată pe o lăţime de kilometri. Căile ferate sînt permanent deficitare. Visteria statului e goală. Pe măsură ce o categorie de specialişti de ai ei strînge averi. Poveri îngrămădite cocoşează spinarea contribuabililor. Restricţiile de tot calibrul, dichisite în birouri, sfărîmă răbdarea şi optimismul. Monopolurile statului circulă în comerţul negru. E ciudat că toată această activitate de ironie, sarcasm şi satiră, la care muncesc sute de mii de conţopişti în mare parte titraţi, nu e în stare să ne dea cel puţin un Juvenal de stat, ca o compensaţie de lectură la geniala neghiobie.

Aud, de cînd m-am născut, de-o conductă de apă Sinaia-Bucureşti, şi capitala e încă la discreţia puţurilor de la Bragadiru, scoase cu ţoiul şi cu paharul. De ce nu s-au captat torentele munţilor? Neîncrederea în sine amplificată cu mediocritatea ne-a făcut să umblăm cîtva timp după altă capitală, dar să rămînem pe loc. De ce? Pentru ce? Statul face tot.

Iniţiativa particulară lucrează repede şi bine. Vezi Societatea de Telefoane. Vezi conducta de la Floreşti a Societăţii de Gaz şi Electricitate. Vezi şi conducta ei de gaz metan. Vezi Reşiţa, vezi etc., etc.

O soluţie elegantă şi binefăcătoare într-adevăr: statul să-şi dea în arendă monopolurile, ministerele, autorităţile întreprinderele, cum a procedat cu cazionul de la Sinaia, de unde se aduce apă, dar unde se joacă la ruletă. Marile inteligenţe de la R.M.S., U.C.B., X, Y, Z să facă literatură, piese de teatru, critică plastică, politică şi să se ducă la vînătoare.”

Luînd seamă la această tabletă, m-am întrebat cum de-am trecut peste ea cînd am scris capitolul 1 al Istoriei literaturii proletcultiste, intitulat Schimbarea faţă de Arghezi. Faptul din care înfloreşte tableta e naţionalizarea din Anglia. Da, dar naţionalizarea e invocată intens şi în intervenţiile publice ale comuniştilor, ca un panaceu universal descoperit şi concretizat de Stînga de pe toate meridianele. De altfel, chiar dacă în campania pentru alegerile din noiembrie 1946 PCR a şovăit să scoată în prim-plan teza naţionalizării, atît din cauza alianţei cu PNL-ul lui Tătărescu, cît şi din motive de tactică electorală, experienţa altor guverne de Stînga şi mai ales experienţa, deja istorică, a Rusiei, spuneau fără ezitare că naţionalizarea va fi nucleul prim al politicii interne a PCR. Nu-mi dau seama de ce n-am preluat tableta pentru a o folosi ca unul dintre argumentele principale pentru teza Rebelului Arghezi pe cale de a fi pedepsit. Nu cred că n-am citit-o. Cred mai degrabă că invocarea ei la vremea respectivă ar fi fost stînjenitoare pentru teza de fond a Cazului Arghezi:

Greşeala comisă de comunişti la finele lui 1947 prin scoaterea lui Arghezi din circuitul cultural activ.

Demonstraţia mea se concentra pe ipoteza unui Arghezi dacă nu colaborator, atunci măcar amabil cu regimul comunist, realitate eludată de Grupul din PCR care-i pusese gînd rău. Reproducerea tabletei ar fi semnalat înainte de 1989 un adversar al unei note de esenţă a comunismului din toate timpurile, inclusiv al celui din domnia lui Ceauşescu: Pariul pe etatizare, pe naţionalizare.

Dincolo de semnificaţia dată de raportarea la conjucturile anului 1946, tableta lui Tudor Arghezi are excepţionala valoare a unui avertisment pentru toate regimurile tentate de naţionalizare:Nici un neghiob din lume nu întrece statul în materie de dezastru al administrării economiei.

Sau cum genial mărturisea Arghezi:

„Tot ce stăpînesc statul şi comuna merge la neant”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici