Ion Cristoiu: Unde sînteţi voi, binefăcătoare ventilatoare?!

Cronica sălii. Geniul arghezian în materie de pitoresc se dezvăluie ori de cîte ori ochiul publicistului surprinde pestriţul, coloratul, lărmuitorul.

Tableta, de fapt, cronica teatrală, din Viaţa românească, nr.2, februarie 1912, semnată sub titlul Hamlet comentează spectacolul cu Hamlet de la Naţional e un exemplu zdrobitor. Autorul e mai puţin preocupat de ce se întîmplă pe scenă decît de ce se întîmplă în sală şi în împrejurimi. Întîlnim aici o formulă originală de critică teatrală. Arghezi face cronica sălii şi nu a spectacolului:

„Sala gemea de lume, cel puţin tot atîta cît şi lumea gemea de sală. Pe la orele zece năduful care ne răfuia şi al premierei ajunsese gros ca bumbacul şi dacă-ţi întorceai capul pe scaun, ca să zic aşa, simţeai că ţi se frecau obrajii de atmosferă, ca de o căciulă pînă la urechi.

– Unde sunteţi voi, binefăcătoare ventilatoare?! ar fi putut striga deodată poetul sau poeţii din sală, interpelînd de subt loja directorială bolta teatrului subt care fierbea de vie galeria.

Sala s-a deschis pe la şapte jumătate, cortina s-a ridicat la opt; era ora unu din noapte cînd domnul Bulandra, rănit, îşi dădu în sfîrşit sufletul scenic, pe tronul desert al Danemarcei.

La intrare se petrecea un lucru extraordinar. Uşa din stînga clădirii pîrîia, cu zidul întreg, subt opintirile grandioase ale unui popor fenomenal. Filaretul, Oborul, Gara, Filantropia şi alte vestite margini şi suburbii bucureştene îşi trimiseseră bravii lor reprezentanţi. În gloata deasă ca o alifie sau ca un magiun se zbăteau tragic tipurile vechi ale capitalei în portul lor de mustaţă, de neg cu păr şi de cercel în ureche – disperate. Am auzit strigătul «îmi iese sufletul», zis cu o violentă sinceritate.

Cetăţenii se înghionteau şi mergeau de-a-ndăratele. Deosibeai în jurul cămilelor, care puneau ostroave cu moţ în viermăria publicului, breslele şi meseriile, care strîmbă pe om şi-l aduce dintr-o încheietură oareşicare. Frizerii, tîmplarii, onoratii dricari, au pentru Shakespeare un cult nemaipomenit. Şi în acest norod erau şi soldaţi artilerişti, care-şi dădeau toate ostenelele, şi ei, să ajungă în rîndurile dîntîi. În timpul reprezentaţiei aceşti entuziaşti vor face adeseori o gălăgie atotstăpînitoare. Se vor persecuta îndeaproape. Vor rosti cuvinte sacramentale, triste pentru auzul lojilor în care sticleşte monoclul. Unii din ei vor ţipa chiar actorilor de pe scenă, într-o clipă de şoapte şi de taină, «mai tare», ca la întrunirea lor pe culori.”

*

Ca şi la noi. Sezonul trei din serialul danez Borgen e dedicat procesului prin care se face un partid. Urmărindu-l, ai impresia că te afli în România. Ca şi în România noul partid are în chip necesar parlamentari ai fostului partid, numit Moderaţii, demisionaţi din partid şi rămaşi independenţi. Spre deosebire de România, membrii noului partid activează în Parlament numai şi numai pentru noul partid, astfel încît acesta să capete identitate.

Ioan Spânu mă avertizase printr-un SMS că în sezonul trei o să apară şi trei prostituate românce, mai precis trei victime ale traficului de carne vie. De ce românce şi nu italience? Pentru că în Danemarca, româncele pot fi victimele traficului de carne vie, pe fondul carenţelor în materie de stat de drept, în timp ce în Italia, nu.

O secvenţă bună de vizionat de toţi consilierii de imagine. Înainte de a intra în studio, pentru un direct, Birgitte e deposedată de ceasul de la mînă de consiliera sa de imagine, Katrine, fostă jurnalistă. Motivul? Ceasul tău costă cît 25 la sută din salariul unui danez.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro