ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Alexandru Drăgici: ”În momentul cînd am plecat de la Ministerul de Interne, am predat în cont la Banca de Stat 6.250.000 dolari, de la evreii care plecau afară”

Teohari Georgescu a fost, pînă la arestarea sa în 18 februarie 1952 pentru ”deviere de dreapta”, nu numai capul represiunilor sîngeroase îndrepte de regimul comunist împotriva opoziţiei politice şi a rezistenţei anticomuniste, dar şi un ”bussineman”, îmbogăţit de pe urma ”comerţului” cu paşapoarte, eliberate evreilor care doreau să emigreze. Mai cinstit, susţine el, succesorul lui în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici, a predat banii încasaţi de la aceştia la stat.

9444 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Alexandru Drăgici: ”În momentul cînd am plecat de la Ministerul de Interne, am predat în cont la Banca de Stat 6.250.000 dolari, de la evreii care plecau afară”

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Alexandru Drăgici: ”În momentul cînd am plecat de la Ministerul de Interne, am predat în cont la Banca de Stat 6.250.000 dolari, de la evreii care plecau afară”

Ana Pauker a cerut ”emigrarea evreilor în masă”, ce a adus ”pagube economiei naţionale”

În cazul lui Teohari Georgescu, anchetatorii Securităţii au conchis, după arestarea sa, că în problema emigrărilor în Israel, fostul ministru de interne a dus o “politică antistatală”. Aşa se traducea şpaga: “În perioada anilor 1946 – 1948, s-a admis plecări masive de evrei, pe bază de tabele întocmite de către Serviciul Paşapoarte, fără a se face asupra acestora o verificare temeinică, lăsînd în acest fel să fugă din ţară o serie de elemente ce trebuiau să dea socoteală pentru crimele ce le-au săvîrşit pe teritoriul statului nostru. În afară de acest lucru, deşi Teohari Georgescu ştia că prin graniţa de vest se făceau treceri masive ilegale în acel timp, totuşi nu a luat măsuri împotriva acestora. În 1948, constatîndu-se că avalanşa emigrărilor creşte, fapt care aducea imense pagube statului, printre care şi crearea de goluri în producţie, s-a dispus întocmirea unor criterii care stabileau ce persoane puteau pleca din ţară”.

Astfel, medicii, inginerii, tehnicienii (în general, toate persoanele cu studii superioare, sau cu rol de coordonare în producţie) erau exceptaţi de la emigrare, ceea ce a făcut ca mulţi dintre aceştia să recurgă la părăsirea serviciilor şi angajarea în munci necalificate, pentru a putea fi trecuţi pe listele de plecare. Georgescu era acuzat că prin lărgirea constantă a criteriilor, a provocat plecarea a numeroşi specialişti şi implicit “pagube enorme economiei naţionale”. Pe parcursul anchetelor, fostul său adjunct Marin Jianu a dat exemple concrete anchetatorilor în legătură cu astfel de favoruri acordate de  ministru, numărul celor ajutaţi să plece, deşi nu se încadrau în criteriile stabilite pentru emigrare ridicîndu-se, după cum a sfîrşit Teohari Georgescu prin a recunoaşte, la “circa 20 – 30”.

În lista plecărilor ilegale pe care le-a facilitat, sînt inclusiv persoane care, deşi arestate, au fost eliberate şi au primit paşaport pentru plecare definitivă în Israel: “În anul 1945, am pus în libertate un funcţionar de poliţie, vinovat de afaceri, căruia în 1949 i-am dat paşaport pentru a pleca în statul Israel, ca urmare a intervenţiei unei rude ale mele, Rudolf Samoilă, care apoi în anul 1951 a fost arestat şi l-am pus în libertate la intervenţia fostei mele soţii. În anul 1945 sau 1946 am pus în libertate pe un afacerist al cărui nume nu-l reţin, fără să informez în prealabil conducerea, iar în 1949 i-am dat paşaport. Am pus în libertate în anul 1950 pe Grossman Jean, la intervenţia soţiei. În anul 1949, am pus în libertate pe doctorul Stark, în urma intervenţiei cumnatei lui Ana Pauker, Titi Scharf”. Asemenea situaţii de trafic de influenţă în problema emigrărilor spre Israel au fost confirmate şi de declaraţiile unor foşti poliţişti arestaţi pentru afaceri cu paşapoarte, ca Zamfir Laurian, sau fostul său subaltern, Octav Holban.

Marin Jianu, secretar de stat şi ajunctul ministrului de interne, cel care avea în administrare închisorile şi lagărele înţesate de deţinuţi politici, era şi el amestecat în asemenea matrapazlîcuri, fiind pus sub acuzare de Securitate datorită activităţii ostile regimului, “desfăşurată dîn domeniul plecărilor din ţară”. Se menţionau, ca exemple, acordarea de paşapoarte pentru plecare definitivă familiei industriaşului Dvatman, plecat în Italia în 1947 cu 800.000 dolari asupra sa, după ce întreţinuse “o gaşcă de petreceri interminabile, la care luau parte şi femei de moravuri uşoare şi a familiei Weissman. Tot Jianu a eliberat paşapoarte pentru Israel, în schimbul locuinţelor rechiziţionate, care au fost repartizate unor persoane din conducerea MAI şi rudelor Anei Pauker”, se arată într-un referat din 17 februarie 1953.

Pînă în 1950, plecaseră, conform unui referat al Securităţii, 60.000 evrei. Din primăvara anului, o serie de şedinţe desfăşurate la nivelul conducerii MAI dispun fixarea unor aşa-zise restricţii, dar care nu au redus, în fond, ritmul emigrării, ci au avut mai degrabă rolul să sporească corupţia la nivelul factorilor de decizie în problema emigrărilor. Astfel, pînă în 1952 au mai plecat din 1951 încă 50.000 de evrei în Israel”, prin încălcarea constantă a criteriilor stabilite. Teohari a fost, de altfel, deseori acuzat de anchetatori că “a susţinut emigrarea clandestină a evreilor, organizată de sionişti, neluînd nici un fel de măsuri”.

Aceleaşi acuzaţii i-au fost aduse pe parcursul anchetării ei şi Anei Pauker. Ofiţerii de securitate susţineau că “în scopul accelerării emigrării evreilor, a discutat şi i-a indicat lui Teohari Georgescu sursa de a contacta vapoare străine pe care să le pună la dispoziţia emigranţilor. Tot la propunerea lui Ana Pauker, a redus timpul de călătorie al motonavei Transilvania de la 7 la 5 zile şi a mărit capacitatea de transport de la 1.500 la 3.000 de locuri peste limitele admise”. Teohari întărea aceste concluzii privind sprijinul acordat de Ana Pauker emigrării evreilor, arătînd că “în urma insistenţelor” ei, “pentru a grăbi emigrările, în anul 1951 am luat măsura de a se elibera paşapoarte pentru statul Israel, fără îndeplinirea tuturor formelor legale”. Tot în problema emigrărilor, Vasile Luca o incriminează şi el pe Ana Pauker, pentru că ar fi “cerut să se dea drumul la evrei în mase, deoarece Ambasadorul Israelului intervenea mereu la ea, cerîndu-i aceasta. Atît Teohari, cît şi eu am susţinut cererea lui Ana Pauker. Sioniştii au profitat de această posibilitate dată, făcînd propagandă în sînul populaţiei evreieşti, pentru ca aceasta să plece în mase”. Luca mai susţine că în special plecau tehnicieni şi funcţionari de stat, iar cei plecaţi duceau peste graniţă “secrete de stat care ajungeau în mîna străinilor”.                    

De fapt, emigrarea evreilor la începutul anilor ‘50 s-a făcut cu acordul lui Stalin

Dar lucrurile au stat diferit faţă de cum sînt ele prezentate în anchetele care au urmat acuzării celor trei lideri comunişti, de “deviere de dreapta”. Măsurile privind emigrarea evreilor au fost discutate deschis şi aprobate într-o şedinţă a Secretariatului Comitetului Central al PMR din 12 mai 1950, la care s-a hotărît că “sunt libere de a pleca în Israel acele elemente din rîndul populaţiei evreieşti care îşi vor exprima voinţa de plecare prin completarea formularelor distribuite de MAI”. Se dispunea intensificarea propagandei, prin agitatori speciali: “se vor arăta condiţiunile economico-politice din ce în ce mai grele ale maselor muncitoare din Israel, şomaj, lipsă de locuinţe, foamete, mizerie, se va intensifica demascarea şi combaterea sionismului, a conţinutului său reacţionar, contrarevoluţionar etc”. Singura categorie exceptată de la emigrare, potrivit hotărîrii, erau “elemente urmărite de autorităţi”.

Se prevedeau măsuri pentru prevenirea scoaterii peste graniţă a unor valori şi se dipunea un embargo informaţional asupra emigrării, dar, în mod paradoxal, la ultimul punct al hotărîrii se solicita “intensificarea transporturilor celor care emigrează”. Anterior, la nivelul conducerii MAI, Teohari Georgescu convocase o şedinţă la care au participat Marin Jianu şi directorul Securităţii, Pintilie Gheorghe, pentru a mări ritmul eliberării de certificate de călătorie pentru Israel, pînă la cifra de 10-12.000 lunar. Deşi această cotă nu a fost atinsă, este interesant că se abrogă toate restricţiile anterioare şi se limitează la minim documentele care trebuiesc prezentate (anulîndu-se inclusiv adeverinţa de neposedare de devize, ca şi aprobarea de părăsirea serviciului), stabilindu-se că sînt exceptaţi de la emigrare doar cei ce au aviz negativ din partea Securităţii. Aceste dispoziţii anulau explicit prevederile contrarii din 29 noiembrie 1949 şi 20 februarie 1950 ale conducerii MAI, care dispuneau exceptarea unor categorii de persoane de la emigrare. Trebuie precizat în mod clar că o asemenea măsură radicală, de încurajare a emigrării, nu putea fi luată la nivelul ministerului de interne, fără consimţămîntul consilierilor sovietici, care la data respectivă avizau toate măsurile mai importante privind nu doar represiunea, ci şi controlul populaţiei – şi cu atît mai mult o problemă atît de sensibilă ca plecarea în masă a evreilor în Israel. De aceea, şedinţa ulterioară a Secretariatului CC al PMR nu a făcut decît să consfinţească, la nivel de partid, această măsură.

De altfel, într-un referat al Direcţiei Controlul Străinilor şi Paşapoarte din Direcţia Generală a Miliţiei se şi elaborase, încă din 3 aprilie 1950, un plan de “descongestionare” a aparatului birocratic, prin “uşurarea formalităţilor de verificare pentru această categorie de plecări”, prin completarea unei singure declaraţii tip, distribuită de circumscripţiile de miliţie, verificarea petiţionarului în evidenţele Securităţii şi ale Miliţiei şi retragerea calităţii sale de membru de partid, acolo unde era cazul. Mai mult, chiar Securitatea uşurează plecarea evreilor, dispunîndu-se printr-un ordin din 15 aprilie 1950 măsuri de neconceput cu cîteva luni în urmă, cu privire la cei care au depus cereri de plecare: “nu se vor face investigaţii pe teren. În ceea ce priveşte avizele, ele vor fi nimic de obiectat sau negativ, fără nici o motivare. Se face menţiunea că se vor da avize negative numai pentru indivizii ce intră în obiectivele Securităţii, fără a avea în vedere alte criterii (dacă este bogat sau sărac, tînăr sau bătrîn, dacă a fost sionist etc.). La opt zile după hotărîrea Secretariatului din 12 mai 1950, o nouă şedinţă a conducerii MAI (Georgescu, Jianu şi Pintilie) analizează ritmul emigrărilor, arătîndu-se că “de la 1 ianuarie şi pînă la 15 mai 1950 au intrat în lucru pe baza vechilor forme de rezolvare un număr de 26.545 cereri, reprezentînd 53.480 persoane. Dintre acestea, 7.136 persoane au părăsit ţara, 12.000 de persoane şi-au ridicat certificatele de călătorie”. Se arăta că întîrzierile s-au datorat întîrzierii cu care se elibera cazierul judiciar, ceea ce determină hotărîrea de a se renunţa “la cazierul judiciar pentru cererile depuse, cît şi pentru cele ce se vor depune în viitor”!

Această ultimă măsură ar fi putut mări ritmul emigrării, astfel că “în jurul datei de 1 iunie 1950 pot pleca circa 16.000 persoane; în jurul datei de 15 iunie pot pleca circa 17.000 persoane; în jurul datei de 25 iunie pot pleca circa 13.000 persoane”. Este evident că aceste măsuri au încurajat practic un exod de populaţie. Tocmai de aceea, ele nu puteau fi întreprinse fără acord sovietic.

              În 27 iunie 1950 avea loc o nouă şedinţă la nivelul conducerii MAI, la care participă delegaţi ai Comerţului Exterior şi ai Sovromtransport. Se stabilesc modalităţile de plată a datoriilor către stat de către emigranţi, achitarea costurilor călătoriei şi procedurile de vămuire, care se vor desfăşura “numai la Bucureşti Obor”, de unde convoaiele pleacă spre Constanţa. Se specifica în mod clar: “Emigranţii evrei, odată plecaţi din Bucureşti, nu vor avea dreptul să aibă asupra lor nici un fel de bani”. Aceste dispoziţii fuseseră discutate şi analizate cu cinci zile înainte, pe 22 iunie 1950, cînd s-a decis ca Legaţiei Israelului să i se ridice dreptul de a se implica în programări, care urmau să se facă de către MAI, prin Sovromtransport. De asemenea, statul Israel era nevoit să achite, prin Legaţie, o subvenţie de 90 de dolari pentru fiecare emigrant, pentru îmbarcarea pe vasul Transilvania, urmînd ca Legaţia să-şi recupereze o parte din sumă de la călători, înainte de îmbarcarea acestora. Practic, acţiunea de emigrare era dublată de cea de spoliere a populaţiei evreieşti, nevoită să-şi lase în România majoritatea bunurilor. Totuşi, presupunem că nu raţiunea economică a fost cea determinantă în acest caz, ci una politică, asupra căruia nu putem face  decît supoziţii, pînă la deschiderea completă a arhivelor comuniste de la Bucureşti şi Moscova.

              În orice caz, implicarea deschisă a autorităţilor comuniste în problema emigrării evreilor a fost întreruptă în 1952, odată cu procesul “devierii de dreapta”. Anchetarea principalilor protagonişti ai măsurilor care, pînă la începutul anului 1951 au făcut ca aproximativ 110.000 evrei să ajungă în Israel a adus în discuţie şi problema emigrării evreilor. Deşi însuşită ca politică oficială a autorităţilor de la Bucureşti, sprijinirea ei a devenit, în contextul antisemintismului tot mai pronunţat al lui Stalin, o armă de care Gheorghiu Dej nu a ezitat să se folosească, deşi cauţionase anterior această politică, dacă ne gîndim numai la acordul pe care şi l-a dat în 1949, într-o şedinţă a Secretariatului, de a ceda insistenţelor Israelului şi a expulza 7 agenţi sionişti, capturaţi şi anchetaţi de Securitate. Practic, “devierea de dreapta” a deschis calea epurărilor antisemite din partid şi Securitate, care au modificat serios structura etnică la nivelul conducerii şi au deschis, mai tîrziu, calea naţional-comunismului. În acest context, problema emigrării evreilor nu s-a mai discutat niciodată oficial.    

Cînd în 1968 Alexandru Drăghici a fost chemat să dea socoteală pentru felul în care acţionase ca ministru de interne, el a făcut cîteva precizări incomode şi în legătură cu emigrarea evreilor, devenit de astă dată subiect sensibil: “La Prezidiul Permanent am arătat motivul, dar în plenară nu am vrut să spun că am umblat cu bani în chestiunea aceasta. În momentul cînd am plecat de la Ministerul de Interne (la 24 iulie 1965 – n.n.), am predat în cont la Banca de Stat 6.250.000 dolari de la aceştia care plecau afară şi plăteau în valută. Am raportat treaba aceasta conducerii partidului şi atunci, şi după aceea (…) De fapt, problema Israelului se plătea (…) Eu am raportat conducerii această problemă; am avut aprobare în această privinţă”.

              Practic, odată cu “devierea de dreapta” singurul mod de intervenţie a autorităţilor comuniste în alya a fost stabilirea preţului pe care statul Israel sau cetăţenii săi trebuiau să îl plătească pentru a obţine emigrarea evreilor. Comerţul cu carne vie practicat de autorităţile de la Bucureşti este însă o altă pagină a istoriei comunismului, care este păzită şi astăzi cu străşnicie de orice ochi curioşi.

În 1999, pe cînd eram consilier la Cotroceni, am primit o solicitare din partea lui Radu Ioanid de la ”Holocaust Memorial” din Washington, de a obţine declasificarea şi accesul la documente de arhivă ale Securităţii cu privire la ”vînzarea” evreilor, aflate cele mai multe în arhiva Serviciului de Informaţii Externe, în special în ultimii ani ai comunismului. Am avut o discuţie cu Cătălin Harnagea, directorul SIE, care mi-a arătat un ”formular-tip”, al unei asemenea tranzacţii, prin care se stabilea preţul unui om, în funcţie de studii, starea de sănătate, vîrstă etc. Era un ”punctaj” extrem de cinic, ca la vînzarea într-un tîrg de animale, care demonstrează că Securitatea şi Partidul aveau reprezentarea reală a faptului că practică un comerţ cu carne vie.

Întrucît nu mai existau ofiţeri activi implicaţi în trecut în asemenea tranzacţii, domnul Harnagea şi-a declarat acordul de principiu pentru declasificarea documentelor, dar aceasta se putea face numai cu acordul părţii terţe, a celor care plătiseră sumele de bani, din Israel şi Germania. Acord care n-a fost obţinut.

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici