ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Arestarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ”comunistul-patriot” care afirmase că ”Transilvania a aparţinut şi va aparţine statului român în întregime”

Securitatea a jucat rolul esential nu numai în arestarea a sute de mii de oameni care s-au împotrivit comunismului, dar şi în scenariile epurărilor staliniste, în luptele dure pentru putere dintre liderii comunişti din România, după intaurarea regimului de ocupaţie sovietică a ţării. România nu a făcut excepţie în ”blocul răsăritean”. După instalarea la putere a comuniştilor în ţările din estul şi centrul Europei, ocupate de Armata Roşie, singurul factor de risc în calea impunerii puterii necondiţionate a lui Stalin era o linie "naţională” a comuniştilor din vreuna din aceste ţări, care ar fi putut ameninţa unitatea "blocului sovietic". Astfel, de la apărarea ”regimului democrat-popular”, Poliţia politică (Securitatea Poporului, creată în Republica Populară Română de consileri sovietici şi comandată de foşti agenţi NKVD) a trecut şi la apărarea "unităţii şi purităţii" partidului şi prin aceasta la apărarea integrităţii sistemului de ocupaţie sovietică din ţările Blocului de răsărit. În ochii lui Stalin, aceasta fusese pusă la îndoială de Tito, liderul iugoslav care refuzase să i se supună, pentru că-şi eliberase singur ţara. A început astfel lupta împotriva ”patrioţilor” din partidele comuniste, acuzaţi de ”titoism”, iar în România primul pe listă era Lucreţiu Pătrăşcanu.

1843 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Arestarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ”comunistul-patriot” care afirmase că ”Transilvania a aparţinut şi va aparţine statului român în întregime”

Arestat la domiciliu, Pătrăşcanu ”era foarte dărîmat şi plîngea tot timpul”

În 1947, relaţiile dintre Moscova şi Belgrad s-au deteriorat tot mai serios. În acest context, pentru Stalin a devenit evident faptul că nu poate tolera o proliferare a ideilor naţional-comuniste în ţările ocupate de Armata Roşie, decît cu riscul de a creea un cadru de manifestare publică a sentimentelor antisovietice. Se arăta gata să răspundă în faţa unei asemenea pierderi de autoritate, chiar cu riscul declanşării unui nou război. Fără să fie însă nevoie, atîta vreme cît agenturile Poliţiei secrete sovietice care controlau partidele comuniste "frăţeşti" i-au identificat rapid pe activiştii comunişti susceptibili de a privi favorabil linia naţional-comunistă a lui Tito. ”Sentinţa” a fost dată în rezoluţia Cominformului, citită în iunie 1948 la Bucureşti de Gheorghiu Dej, în care "titoismul" a fost oficial incriminat drept similar celei mai înalte trădări. Chiar înainte de declanşarea valului de epurări care a urmat în tot blocul comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu era atacat, în 22 februarie 1948, de la tribuna Congresului PMR de către Teohari Georgescu. Nimeni nu uitase declaraţia lui de la Cluj, cînd cu doi ani în urmă afirmase, în faţa unui amfiteatru plin cu studenţi în pragul revoltei, că el e înainte de toate român, şi apoi communist.

Teohari Georgescu, recrutat în 1940 ca agent NKVD şi instruit ca spion la Moscova de către ”şcoala” bulgarului Gheorghi Dimitrov, ajuns ministru de interne în România ”l-a înfierat pe Pătrăşcanu folosind toate epitetele din dicţionarul comunist al genului şi a anunţat că acesta a fost îndepărtat, nu numai din fruntea ministerului justiţiei, dar şi din Comitetul Central. Înscenarea tipic bolşevică l-a lichidat pe Pătrăşcanu. Nici un bolşevic adevărat nu ar fi îndrăznit să conteste faptul că a primit ce a meritat", relatata un martor al vremii. Era evident că Teohari vorbea în numele Moscovei şi al lui Stalin. Aflat în sala Ateneului Român unde avea loc Congresul, Pătrăşcanu asista neputincios la spectacolul căderii sale, dintr-o lojă a invitaţilor. După înlăturarea din funcţiile de partid şi de stat, a mai fost văzut doar ţinîndu-şi cursurile ca profesor la Facultatea de drept, supravegheat fără discreţie de agenţi în civil. A fost arestat o lună mai tîrziu, în 28 aprilie 1948, "pe baza unei dispoziţii a lui Gheorghe Gheorghiu Dej", care răspundea astfel consilierilor sovietici care conduceau de facto România, iar Pătrăşcanu a fost ”depus”, împreună cu soţia, într-o casă conspirativă  de la Băneasa a Serviciului Secret de Informaţii, unitate condusă de fostul spion sovietic în România Serghei Nikonov, devenit colonelul Nicolau, după instaurarea comuniştilor la putere.

Imediat după reţinerea sa, cu prilejul zilei de 1 Mai, Pătrăşcanu a trimis conducerii de partid o scrisoare, prin care încerca să se apere: "Azi, cînd muncitorimea, şi cu ea întregul popor, sărbătoresc ziua de 1 Mai într-o Românie pe care am visat-o în tinereţe şi pentru înfăptuirea căreia, cu toate puterile mele, am luptat o viaţă întreagă, eu măsor de la un capăt la altul camera unei închisori, exact cum făceam, cu ani în urmă, la Văcăreşti, la Braşov sau la Jilava. Se împlinesc peste scurt timp 29 de ani de cînd am intrat în rîndurile partidului comunist. În acest lung şir de ani, am putut de multe ori greşi, dar de nimeni şi niciodată n-au fost puse la îndoială cinstea mea de comunist, devotamentul faţă de partid". El se socotea victima unor "evidente provocări, de multă vreme ticluite". Scrisoarea n-a avut, fireşte, niciun rezultat.

Curînd, Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu au făcut obiectul anchetei unei comisii de partid, compusă din Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici şi Iosif Rangheţ. Starea de spirit a soţilor Pătrăşcanu era, în acele împrejurări, deplorabilă. După două decenii, în 23 octombrie 1967, unul dintre membrii comisiei de partid, Teohari Georgescu, relata: "Am fost la Pătrăşcanu (la locuinţa conspirativă a SSI, unde era reţinut – n.n.). Printre altele, i-am spus: Măi Andrei, ce e cu tine? Ajută partidul să lămurească chestia asta. Era foarte dărîmat şi plîngea tot timpul. De ce nu vrei să fii sincer? Şi el mi-a spus că are o groază de SSI, de Petea Goncearuc (tot un agent sovietic, cu misiuni de spionaj în România antonesciană, rămas în agentura KGB din România – n.n.), care era sadic din fire şi îi era frică să nu ajungă pe mîna lui". Goncearuc conducea secţia a II-a de Contraspionaj, din SSI. "Ca ministru de justiţie, Pătrăşcanu îl cunoscuse, precum cunoştea şi lucrurile pe care le-am cunoscut şi eu mai tîrziu: nu ştiu din iniţiativa cui, Serviciul secret şi-a organizat nişte camere de tortură", arăta Georgescu, explicînd frica lui Pătrăşcanu de SSI.

Într-o stare similară de teroare era şi Elena Pătrăşcanu: "Şi ea era tot aşa de fiartă. I-am spus că e bine să-l ajute şi pe Pătrăşcanu, şi pe noi. Ea a spus că nu mai ajută pe nimeni şi a adăugat: sîntem morţi"

Chemat în faţa ”judecătorilor” săi Teohari, Drăghici şi Rangheţ să dea explicaţii, Lucreţiu Pătrăşcanu a negat în faţa comisiei de partid acuzaţiile aduse privind "acţiunile sale antipartinice" şi încercarea de a fugi peste hotare, de care era acuzat. Cu toate acestea, pe 24 august 1948 pe numele lui a fost emis un mandat de arestare oficial, semnat de procurorul Rudolf Rossman, care constata "indicii grave privind activitatea de agent al Siguranţei şi al serviciului de spionaj britanic, în scopul subminării din interior a partidului comunist". Rossman cerea arestarea şi depunerea lui Pătrăşcanu la Jilava, dar acesta a fost însă mutat, tot împreună cu soţia, sub pază severă, la o altă vilă a SSI-ului, de la Snagov. Nu era vorba de milă, aici: convorbirile dintre cei doi erau înregistrate şi agenţii sovietici sperau să ”prindă” ceva, care să le fie de folos în ancheta ulterioară.

Înainte de a fi anchetat de Securitate, Pătrăşcanu a fost pus la zid de Brucan

Arestarea lui Pătrăşcanu s-a datorat mai puţin intrigilor lui Dej, care deşi îl ura pătimaş, pentru fineţea lui intelectuală, în raport cu propria-i lipsă de şcoală, n-ar fi putut să-şi asume singur o asemenea măsură, cît mai ales Moscovei. Deşi Pătrăşcanu, fostul ministru de justiţie din România, pusese la punct sistemul represiv comunist şi instituise ”Tribunalele Poporului” de tristă faimă, fusese identificat ca potenţial defector de la "linia" stalinistă şi se prevedea o posibilă aderare a lui, la ideile comunismului national, ”de tip titoist”.

”Antecedentele” existau. Discursul de la Cluj, care adusese "un suflu de încurajare, Pătrăşcanu susţinînd cu curaj şi în cadrele comunismului o problematică a statului român", după cum nota un observator britanic la Bucureşti, a fost extrem de negativ receptat de tovarăşii din partid şi nu putea scăpa atenţiei agenţilor secreţi sovietici. Pe 11 iunie 1946, Pătrăşcanu afirmase că  „Înainte de a fi comunist, sînt român” şi că „Transilvania a aparţinut şi va aparţine statului român în întregime”. Două motive de supărare a ”tovarăşilor”: întîi, contrazicea ”convingerile internaţionalist-proletare” şi, al doilea, i-a iritat pe ”tovarăşii maghiari”, al căror ”revizionism” fusese deasemenea condamnat explicit de Pătrăşcanu, în 11 iunie 1946. La rîndul lor, aceştia l-au etichetat ca nationalist. În contextul din 1948, naţionalistul Pătrăşcanu devenise ”portert al titoistului” în România.

În urmă cu 75 de ani, în iarna anului 1947, Pintilie Gheorghe îi raporta la Moscova lui Piotr Fedotov, noul şef al serviciului de spionaj sovietic, că Pătrăşcanu sabotează "marşul României spre comunism", prefigurîndu-i astfel debarcarea din funcţiile de partid şi de stat. Pentru Pătrăşcanu, desi acesta nu bănuia nimic, a fost începutul sfîrşitului. La raport, Pantiuşa anexa şi declaraţii ale unor martori oculari, în legătură cu discursul lui Pătrăşcanu de la Cluj. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: "Într-o scrisoare operativă, Fedotov a confirmat că şi un număr de ofiţeri de spionaj care lucrau acoperiţi în Comisia Sovietică pentru Reparaţii de război îl auziseră pe Pătrăşcanu, exprimînd vederi antisovietice" şi recomanda cercetarea trecutului său şi urmărirea pas cu pas a liderului comunist.

Este greu de crezut că vederile lui Pătrăşcanu au fost într-adevăr făţiş "antisovietice", cît mai degrabă în apărarea intereselor României, aflată sub ocupaţia şi spolierea sovieticilor; în orice caz, ca urmare a acestui episod, noul responsabil al agenturii NKVD/MGB din România a ”luat poziţie” şi s-a dus cu noile ordine la Dej. Între timp, generalul Grigori Fedicikin, cel care condusese practic România şi era ”tratat la Bucureşti aidoma unui vicerege”, cum a menţionat ulterior defectorul KGB Oleg Gordievski şi care, din motive neştiute, avea o oarecare simpatie faţă de Pătrăşcanu, îşi încheiase misiunea la Bucureşti. Succesorul său, un anume Şutov, plasat sub acoperirea de consilier al Ambasadei Sovietice, s-a prezentat deci la Gheorghiu Dej, vorbindu-i secretarului partidului comunist pe un ton oficial şi cazon, pe care acesta şi-l mai amintea în 1961: "Tovarăşe Dej, ştiţi că eu sînt ofiţer de informaţii al Uniunii Sovietice şi am împuternicirea forurilor mele să vă rog să ne ajutaţi să cunoaştem situaţia unora din membrii Comitetului Central şi din conducerea partidului, despre care instanţele mele nu cunosc prea multe lucruri". Primul pe listă era Lucreţiu Pătrăşcanu.

Accesul direct al ofiţerului reţelei NKVD/MGB din România la dosarele de cadre ale conducerii PMR, pe care l-a primit imediat, spune multe; dincolo de acest control, pe care Dej nu a avut curaj să-l refuze, este mai mult decît posibil ca unele din rapoartele trimise apoi la Moscova de agentura sovietică să pregătească acuzaţiile în "cazul Pătrăşcanu". Dealtfel, în toamna anului 1949 soarta acestuia a fost pecetluită. În octombrie 1949, Lucreţiu Pătrăşcanu a intrat în stare propriu-zisă de arest, într-o celulă a SSI-ului, din ordinul personal al lui Dej, care îndeplinea cu bucurie dorinţa sovieticilor. Între timp, la 16 septembrie începuse la Budapesta procesul-spectacol al fostului ministru de interne Laszlo Rajk, în cursul căruia unul din acuzaţi, Lazar Brankov, incriminat ca şef al rezidenţei serviciilor secrete iugoslave din Ungaria, a afirmat între altele că "Pătrăşcanu urma să ducă la îndeplinire planurile lui Tito în România". Era, fireşte, o minciună, menită să facă legăturile unui ”complot transnational” în interiorul lagărului sovietic, pe placul lui Stalin. Ca urmare, în a doua jumătate a lunii noiembrie, la consfătuirea Cominformului, Dej era autorizat de sovietici să treacă la un atac frontal împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu, implicîndu-l alături de Rajk şi Traicio Kostov în "conspiraţia titoistă".

Importanţa Raportului lui Dej la Cominform rezidă şi în publicarea acestuia la Moscova, în ”Pravda” din 4 decembrie 1949: "Faptele date la iveală la procesul de la Budapesta, în Republica Populară Bulgaria, în Republica Populară Română şi în celelalte ţări de democraţie populară au dovedit pe deplin că Tito, Pătrăşcanu şi cei care împărtăşesc ideile lor sînt agenţi ai serviciilor de spionaj imperialiste anglo-americane. Aceşti spioni şi trădători odioşi au ajutat încă în cursul celui de-al doilea război mondial pe imperialiştii anglo-americani să pregătească punctele de sprijin pentru realizarea planului de dominaţie mondială". Raportul lui Dej la Cominform a fost reluat de Scînteia din 6 decembrie 1949. Drumul spre glonţ al ”spionului” Pătrăşcanu era deschis.

Răspunsul autorităţilor de la Bucureşti la cererile sovietice pentru instrumentarea unui proces de tip stalinist, care să reprime prin puterea exemplului orice tentativă de raliere la idei naţional-comuniste, inspirate de experienţa iugoslavă, a marcat practic începutul anchetelor "lotului Pătrăşcanu", mai întîi la SSI şi apoi la Securitate. Scenariul stalinist era evident: probele incriminatorii pentru "activitatea antistatală şi antipartinică" a arestaţilor urmau să fie administrate după ce a avut loc condamnarea oficială a lor, în ”documentele de partid”, care constituiau dealtfel singura bază a anchetei. Aceasta era o practică curentă a sistemului juridic comunist, care aplica "dreptatea de clasă" la a cărui fundamentare şi punere în practică lucrase tocmai Pătrăşcanu, pentru a-i cădea în cele din urmă el însuşi victimă.

Studiul temeinic al articolelor de fond, de condamnare a unor persoane sau ”curente” din presa comunistă (cu precădere, ”Scînteia”) era obligatoriu, pentru ofiţerii anchetatori ai SSI-ului şi Securităţii. În fiecare dimineaţă, programul lor începea cu o oră de studiu a presei de partid, din care îşi însuşeau ”acuzaţiile” pe care urmau să le probeze. Astfel, se poate spune că şi Lucreţiu Pătrăşcanu, precum cei ”o sută de mii de duşmani ai poporului” care înfundau deja închisorile (după cum declara la cîţiva ani distanţă Teohari Georgescu), înainte de a fi acuzat de anchetatorii poliţiei politice comuniste din SSI şi Securitatea Poporului, fusese deja condamnat de Silviu Brucan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici