ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Emigrarea evreilor, la începutul anilor ‘50: şpagă de o jumătate de milion de dolari, pentru Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu

Evreii din România au dispărut, practic, ca minoritate nu în timpul celui de-al doilea război mondial, ci în anii comunismului, cînd au optat pentru emigrarea masivă în Israel.

3762 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Emigrarea evreilor, la începutul anilor ‘50: şpagă de o jumătate de milion de dolari, pentru Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu

Wikipedia Creative Commons

O carte recent apărută, care a stîrnit interesul media în România arată cum evreii erau practic vînduţi, ca o marfă, inclusiv contra porci de rasă, pentru prăsilă.  Modul înjositor al acestei practici de trafic de stat cu carne vie are o istorie care se confundă cu cea a regimului comunist din România, autorul unui adevărat ”pogrom tăcut” îndreptat împotriva minorităţii evreieşti, care a dus la exodul ei în masă: după cel de-al doilea război mondial, în 1945, în România era înregistraţi 410.000 evrei. În 1961, după emigrările masive de la începutul anilor ’50 mai erau 225. Apoi, politica de ”vînzare” a evreilor, începută în ultimii ani ai lui Dej şi primii ani ai lui Ceauşescu, la care face referire şi volumul “Exportaţii”, despre ”cum a schimbat regimul comunist din România evrei contra animale de prăsilă şi dolari”,  cartea scrisă de Sonia Devillers, descendenta unei familii de evrei schimbate contra porci, a dus ca în 1968 să mai rămînă în RSR circa o sută de mii de evrei. Dar acest ”export” de oameni a continuat, adăugîndu-i-se o nouă ”marfă”, în ”Epoca de Aur”: saşii. La finele regimului communist,  numărul evreilor din România scăzuse la circa 40.000, iar după anul 2000 mai erau în ţară puţin peste 7.000 de evrei. Istoria acestei aşa-zise emigări, de fapt fuga de un regim opresiv a început odată cu regimul comunist. Ceauşescu nu inventase nimic, ci doar a preluat şi ”perfecţionat” o practică mai veche, cea a comerţului comunist cu evrei.  

Palestina, tărîmul făgăduinţei

Evreii au fost, încă înainte de înfiinţarea Securităţii, odată cu instaurarea regimului aşa-zis democrat popular la 6 martie 1945 în atenţia organelor Siguranţei. Agenţii poliţiei secrete din vremea lui Antonescu, dar şi cei ai Siguranţei comunizate urmăreau mişcările sioniste, activitatea liderilor spirituali şi politici ai comunităţii evreieşti, în general tendinţa ei de a se infiltra şi a se pune sub obedienţa regimului. În contextul politic şi psihologic postbelic, ”mişcarea sionistă”, ca factor catalizator al emigraţiei evreieşti în acea vreme, cunoştea o largă popularitate, mai ales după înfiinţarea Statului Israel şi s-a bucurat de o atenţie deosebită, din partea poliţiei secrete.

Emigrarea evreilor din România, atît în perspectiva înfiinţării unui stat evreiesc în Palestina, cît şi datorită îngrădirilor legislative şi a unui curent antisemit resimţit încă drept foarte puternic din partea majorităţii, datorită asocierii pe care populaţia a făcut-o între comunism şi originea evreiască a numeroşi lideri din partid şi administraţie, devenise cuvîntul de ordine în sînul comunităţii evreieşti. Nu trebuie să credem însă că marea masă a populaţiei evreieşti agrea noul sistem politic comunist. Dimpotrivă, erau ca şi noi, iar alya, emigraţia evreiască, reprezenta în acele timpuri de schimbare a regimului politic anterior, opresiv cu evreii, cu altul aşa-zis ”eliberator”, dar de fapt o ocupaţie soviet-comunistă a ţării, nu numai o opţiune etnică, ci şi una politică. O notă a Siguranţei din 6 iunie 1945, cu privire la starea de spirit între evreii repatriaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord, care cunoscuseră în mod direct comunismul ”la el acasă” releva chiar că “toţi aceşti evrei afirmă că regimul instaurat de autorităţile sovietice este cu mult mai aspru decît acel ordonat de vechea guvernare”.

În perspectiva înfiinţării unui stat propriu evreiesc în Palestina, acţiunea de organizare a emigrării evreilor a stat din primul moment în atenţia liderilor sionişti şi în România. De la bun început, s-a luat decizia de a utiliza pentru transportul spre Palestina vaporul ”Transilvania”. Era imposibil, practic, pentru evrei să realizeze drumul pe uscat, datorită imposibilităţii de a obţine viza bulgară. Oficiul de Emigrare Palestinian, înfiinţat, potrivit unui raport informativ care se referea  la activitatea liderului sionist Avram Leiba Zissu, din iniţiativa şi sub preşedinţia acestuia, preconiza în iunie 1945 plecarea unui lot de 1.028 persoane, orfani din Transnistria, refugiaţi unguri, cehi, polonezi şi eliberaţi din lagărul de la Auschwitz. Se preconiza ca acest transport să plece spre Palestina în octombrie 1945, dar deja primele scandaluri animau starea de spirit în sînul comunităţii evreieşti.

Febrilitatea plecării agita spiritele, cu atît mai mult cu cît comunitatea care suportase represiunille antisemite în România era într-o permanentă stare de agitaţie şi confuzie, inclusiv datorită şi supravieţuitorilor întorşi din lagărele de peste Prut şi Nistru, care, desi ”eliberaţi” nu păreau în genere deloc dispuşi să trăiască sub dominaţia sovieto-comunistă. De pildă, o altă notă a Siguranţei, din 21 iunie 1946, arăta că  “evreii din Tîrgu Neamţ nu s-au încadrat în noua ordine democratică a ţării. Ei manifestă diferite nemulţumiri faţă de guvernul actual şi, în semn de protest, s-au înscris în partidele reacţionare”. Bineînţeles, aceste tendinţe nu sînt nici ele definitorii, cum nici cele care privesc ”pactizarea” evreilor cu comuniştii. Ceea ce e cert e că, între a emigra în Israel şi a se înscrie în partid, în genere orice evreu care nu avusese antecedente comuniste alegea prima opţiune. De aceea, nu trebuie să mire fervoarea cu care erau căutate căile de a pleca din România, ca şi acuzaţiile de şperţuri, pentru a realiza acest lucru, de care era plină de zvonuri epoca  respectivă.

Era un “fapt de notorietate publică în lumea evreiască”, zvonurile planau atît asupra liderilor sionişti, cît şi asupra autorităţilor implicate, într-un fel sau altul, în rezolvarea formalităţilor necesare emigrării în Palestina. Cert e că, într-adevăr, pînă să devină o ”afacere de stat”, emigrarea evreilor a fost o afacere a unor funcţionari întreprinzători, ai statului, cît şi a unor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti, implicaţi în negocierile de emigrare. Apăruse o întreagă lume a ”samsarilor”, nu întotdeuna siguri: au fost familii întregi de evrei care şi-au pierdut averile, pentru mirajul emigrării, fiind traşi pe sfoară. Am adunat şi citit, împreună cu Hildrun Glass, cercetătoare la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Munchen, sute de documente, care odată ar merita editate, privind emigrarea evreilor la sfîrşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, care arată cît de mare şi febrilă era această dorinţă de a pleca, a multor evrei din România, spre acel tărîm al făgăduinţei.

 

”Problema emigrării”, sursă de şpagă pentru oficialii comunişti

Dorind să evite această cale costisitoare şi nu întodeauna sigură, mulţi evrei au avut altă opţiune. Au apărut, imediat după război şi în vreme ce tancurile sovietice tocmai soseau,  numeroase filiere de trecere clandestină a graniţei, ca prin mijloc de realizare a emigrării. Astfel, în 20 iunie 1946, Chestura de poliţie Arad semnala prinderea a trei grupuri de evrei la frontieră (circa 100 persoane), veniţi la graniţa de nord-vest din Capitală, în speranţa de a ajunge în Austria şi de acolo în Italia, ca primă escală spre Palestina sau Statele Unite. În raportul Chesturii, după anchetarea grupurilor de fugari, se arăta: “în Bucureşti, cartierele evreieşti se află sub febra emigrării în Palestina, fără a alege mijloacele de plecare din ţară”. Aceasta era pusă de fugari pe seama recrudescenţei antisemitismului, resimţit de marea parte a populaţiei evreieşti în urma promovării unor lideri comunişti evrei în partid şi administraţie, ca şi a proceselor “de la Tribunalul Poporului, considerate de români şi chiar de unguri ca fiind iniţiate de evrei din spirit de răzbunare (…) În această atmosferă, mişcările sioniste fac o intensă propagandă pentru crearea unui stat naţional evreiesc în Palestina”. Un alt raport din zona de frontieră cu Ungaria semnala că “printre evreii care părăsesc fraudulos ţara se găsesc şi mulţi români, care se dau drept evrei pînă ajung în Italia. Sunt ajutaţi de Joint, care nu cere acte sau dovezi de naţionalitate”.

Într-o primă sinteză cu privire la emigrarea ilegală din România alcătuită de organele Siguranţei se arăta: “Evreii, emigranţi fraudulos, aleg cu predilecţie pentru trecere frontiera ungară. Faţă de celelalte naţionalităţi, evreii oferă cel mai ridicat procent de emigranţi”. Între cauze, pe primul loc era pusă pe primul loc în sinteza poliţienească restrîngerea exersării comerţului liber şi al altor activităţi specifice, în condiţiile reglementărilor etatiste din ce în ce mai accentuate, antisemitismul pe care populaţia evreiască îl considera în creştere şi încă un pericol real în estul Europei şi, nu în ultimul rînd, în special în rîndul celor mai tineri, “sprijinul pe care doresc a-l da evreilor din Palestina şi deci constituirii statului evreiesc” .

Starea de spirit din sînul comunităţii evreieşti, din ce în ce mai favorabilă emigrării, a dictat şi bizareria comportamentului autorităţilor comuniste faţă de aceasta: mai întîi, comuniştii au încercat să o controleze politic şi financiar, pentru a sfîrşi prin a o împiedica, atunci cînd relaţiile Israelului cu blocul comunist s-au răcit. Încă din vremea organizării primelor grupuri de emigranţi evrei pentru Palestina, autorităţile poliţieneşti au avut o implicare directă în aceste acţiuni. Astfel, un document din arhiva Securităţii relevă că un comisar ajutor, Lefa Ion, a primit de la Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, în 1946 – 1947, “misiunea de a organiza şi de a dirija emigrările evreilor”. Acesta i-a comunicat că “îi încredinţează o muncă specială, pe care o ştia numai fostul ministru Teohari Georgescu şi care nu trebuie să o cunoască decît cei cu care lucrează, adică inspectorii regionali de poliţie la care se prezenta şi şefii de Siguranţă din regionale”. Lefa a primit o delegaţie şi un ordin de serviciu special, valabile pe tot cuprinsul ţării, cu următorul conţinut: “Dl. comisar Lefa Ion din Bucureşti este delegat de noi cu emigrarea evreilor din R.P.R. în drum spre Palestina (…) Evreii vor trece pe bază de tabele, fără alte acte justificative”. Comisarul avea drept să aleagă punctele de frontieră pe care se face trecerea, iar şefii inspectoratelor trebuiau să îi acorde sprijin. Ulterior, Lefa Ion a organizat împreună cu tatăl său o reţea de emigrare clandestină, contra cost, a evreilor care nu îndeplineau condiţiile de emigrare şi a sfîrşit prin a fi arestat. Acesta nu este singurul caz în care reprezentanţi ai autorităţii au primit mită pentru a înlesni emigrarea evreilor.

Trebuie spus că, practica consacrată de regimul comunist în ultimele sale decenii, prin care pur şi simplu era acceptată ca politică de stat traficul de carne vie a fost inaugurată, de fapt, încă de la instalarea regimului. Un raport de anchetă al Securităţii din 1953 arăta că “Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au discutat şi au stabilit – la cererea ambasadorului statului Israel, adresată lui Luca în 1949, eliberarea a 5 elemente capitaliste, arestate pentru transferuri ilegale de valută, în schimbul unei sume de 500.000 dolari, lucru ce s-a făcut”. Se pare însă că practica mituirii celor ce puteau dispune eliberarea de paşapoarte pentru Israel a cunoscut o largă răspîndire. În anchetele în care au fost implicaţi fostul ministru de interne Teohari Georgescu, fostul ministru adjunct Marin Jianu şi fostul şef al Direcţiei de Paşapoarte, colonelul Zamfir Laurian, se vorbeşte de sume de bani şi alte avantaje materiale primite de foştii factori de decizie din conducerea ministerului, în schimbul permisiunilor de a părăsi definitiv ţara.

De altfel, se spunea pe culoarele Ministerului Afacerilor Interne că, la puţină vreme înainte de arestarea lui Teohari Georgescu în 18 februarie 1952, acuzat de ”deviere de dreapta”, soţia acestuia ar fi aruncat în lacul Snagov o valiză mare, plină ochi cu bijuterii din aur şi pietre preţioase, primite ca şpagă pentru paşapoartele eliberate evreilor de soţul său. Se mai spunea că, anchetată, nu ar fi recunoscut acest lucru. Cert e un fapt – o asemenea valiză nu a fost găsită, vreodată, în apele lacului. Jumătatea de milion de dolari era însă, sigur, doar vîrful aisbergului, ţinînd cont de dorinţa celor mai mulţi evrei de a emigra şi de faptul că erau dispuşi să plătească oricît şi oricui, pentru o oază de speranţă în vederea plecării spre ”tărîmul făgăduinţei”.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici