ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Eroii unei istorii mai mici. Povestea a doi ţărani, din cei 1228 de delegaţi la Marea Unire şi soarta lor, în comunism

Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie n-a fost nici spontană şi nici întîmplătoare. A fost riguros şi ”ardeleneşte” organizată, în baza unui regulament de desemnare a delegaţilor, foarte bine pregătită şi rezultat final al unui proces de trezire entuziastă a conştiinţei naţionale. Au fost reprezentate toate categoriile sociale, împuterniciţi din partea celor două confesiuni româneşti, cîte doi aleşi din partea fiecărei societăţi culturale româneşti, delegaţi din mediul universitar, cîte unul şi din fiecare gimnaziu românesc, reprezentanţi ai studenţilor, cîte un ofiţer şi un soldat din fiecare unitate judeţeană a Gărzii Naţionale. Din fiecare circumscripţie electorală erau trimişi, pe lîngă cei de mai sus, cîte cinci ”aleşi” ai comunităţii: în genere, din aceştia cel puţin trei erau ţărani, reprezentîndu-şi consătenii. Dacă istoria ”elitelor” culturale şi politice ale făuritorilor Unirii e binecunoscută şi scrisă, cea a miilor de ţărani veniţi din toate colţurile Transilvaniei, cu cele mai bune haine ale lor, în care ţineau la bun adăpost ”credenţionalele” prin care fuseseră împuterniciţi de cetăţeni, cei care au ascultat discursurile şi Proclamaţia Unirii şi care, de fapt, au pus-o în aplicare ”în teren”, a fost mai puţin cunoscută. Prezint aici istoria a doi consăteni din satul Voievozi, comuna Chemiz, judeţul Bihor, tineri ţărani plecaţi la drum, acum o sută patru ani, spre Alba Iulia. Ei şi alţii, asemenea lor, sînt de fapt coloana vertebrală a naţiunii noastre, iar istoria lor rămîne încă să fie scrisă.

6380 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Eroii unei istorii mai mici. Povestea a doi ţărani, din cei 1228 de delegaţi la Marea Unire şi soarta lor, în comunism

Gheorghe Cuibuş, ţăranul ajuns ceferist

Tînăr ţăran „din comuna Chemiz”, avînd 24 de ani cînd a fost delegat ales al cercului electoral Săcuien, Gheorghe Cuibuş s-a născut la 10 august 1894, în satul Voivozi, comuna Şimian, judeţul Bihor. După alegerea sa ca delegat la Marea Unire la care a şi participat, trăind cel mai important moment al vieţii, s-a întors în locurile natale – fără îndoială, încărcat cu povestiri pentru consătenii săi. Era, ce-i drept, un simplu ţăran, cu patru clase primare urmate în satul natal, care şi-a văzut liniştit de agricultură, dar a avut şi  opţiuni politice ferme, în perioada interbelică: a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc. După ”colectivizarea agriculturii”, Gheorghe Cuibuş a fost nevoit să îşi găsească ceva de lucru, pentru a-şi susţine familia – mai ales că nu acceptase ideea de a lucra la ”colectivă”. A fost deci, pe parcursul vieţii, după ce pămîntul i-a fost luat la CAP după instaurarea comunismului, ”lucrător” CFR, la întreţinerea căilor ferate.

Pe motivul apartenţei sale politice ţărăniste, lui Gheorghe Cuibuş i s-a întocmit la 5 ianuarie 1956 un referat de către locotenentul de securitate Teodor Boitor, lucrătorul operativ din zonă, către şeful Secţiei raionale Săcuieni, prin care i s-a cerut acestuia din urmă să-l ia în atenţie, întrucît în perioada 1931-1940, Gheorghe Cuibuş „a fost membru P.N.Ţ. şi a participat activ la alegerile acestui partid”, astfel încît „faţă de cele de mai sus, propun ca susnumitul să fie trecut în evidenţă pe obiectiv, în problema P.N.Ţ.” Referatul a fost aprobat, astfel încît Cuibuş a intrat în „vizorul” Securităţii.

 La 1 octombrie 1962, se înregistra o nouă hotărîre a Secţiei raionale a Securităţii Marghita, de trecere în evidenţă a lui Gheorghe Cuibuş, întrucît „între anii 1931-1940 a fost membru în P.N.Ţ.”. Securiştii i-au deschis deci dosarul de urmărire, actualizîndu-i datele în ”evidenţa operativă” şi în cele din urmă dosarul lui a fost preluat de la Secţia Raională Săcuieni. La trei ani după acest act birocratic, pe 11 mai 1965, o hotărîre a Secţiei raionale a Securităţii din Marghita a dispus trecerea lui Gheorghe Cuibuş în „evidenţa pasivă”, întrucît, după zece ani de urmărire de către Securitate, s-a constatat că „în prezent nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva statului nostru”.

Rarele note informative, adunate despre el, începînd din vara lui 1964, arătau că era mulţumit cu pensia destul de mare pe care o primea, în urma muncii desfăşurate la C.F.R.- şi nimic altceva. Pentru o ultimă confirmare a acestei soluţii, la 3 iulie 1965, la cererea unui ofiţer de la Secţia Raională de Securitate Marghita din cadrul Direcţiei Regionale a M.A.I. Crişana, şeful Postului de Miliţie din Şilindru, unde domicilia Gheorghe Cuibuş, a trecut la identificarea acestuia şi a întocmit apoi un raport, în care arată că „figurează în mapa de evidenţă [pe localitate – n.n.] la poziţia 15, ca fost membru P.N.Ţ.” E ultima consemnare în hîrtiile oficiale, care nu mai conţin nimic altceva despre ţăranul care reprezentase „cercul electoral Săcuieni” la Marea Unire, apucînd să mai vadă şi sărbătorirea, cu mare pompă, a ”semicentenarului Unirii” în 1968, de către autorităţile comuniste. Unire pe care o făcuse el şi generaţia lui, şi pe care acum comuniştii şi-o însuşeau, aşa cum au făcut şi cu bucăţica sa de pămînt, din Voivozi. Gheorghe Cuibuş a murit  la 84 de ani, în 1 ianuarie 1979.

Gavril Goia, supravegheat şi pe patul de moarte

Consătean cu Gheorghe Cuibuş, Gavril Goia, fiul lui Gavril şi Floarea, s-a născut în 13 aprilie 1890 tot în satul Voivozi, fiind absolvent a patru clase în localitatea natală şi ales ca delegat al „cercului electoral Săcuieni” la Alba Iulia. Părinţii săi erau gospodari fruntaşi ai satului, avînd o proprietate de 17 hectare.

La instaurarea comunismului, fiind plugar şi tată a trei copii, cărora le-a împărţit mare parte din cele 10 hectare de pămînt pe care le avea (el rămînînd cu trei), s-a opus colectivizării, ceea ce i-a atras urmărirea Securităţii. Pe 24 august 1952, o declaraţie dată la Securitate de Ioan Magda, „ţăran sărac şi membru U.T.M.” din satul Voivozi, referitor la Gavril Goia, arăta că „numitul [...] nu este mulţumit cu regimul nostru, spune că toate cerealele ce are omul trebuie să le predea statului. Acest chiabur mai are manifestări şi împotriva colectivului, spune că colectiviştii din com. Simian mor de foame şi pentru asta să nu intre oamenii în colectiv”.

După această delaţiune, Goia a fost arestat la 27 octombrie 1952 şi încarcerat la Penitenciarul Oradea, unde i s-a întocmit o fişă matricolă penală, în baza „dosarului personal” 76; în descrierea semnalmentelor, se arată o persoană de „talia 1,70, fruntea normală, ochii căprui, părul cărunt, sprîncenele cărunte, mustaţa căruntă”, iar ca semne particulare „degetul inelar de la mîna dreaptă anchilozat”, ceea ce anunţa probabil un accident cerebral minor întîmplat anterior sau în împrejurările arestării.

Pe 22 decembrie a fost „predat DRS Oradea” şi eliberat, ceea ce sugerează acest fapt. Această eliberare a survenit în urma unui raport anterior transmis de şeful Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, lt.col. Vasile Kiss, cu privire la reţinerea lui Goia: „în ultimele 24 de ore, în conformitate cu Ordinul Ministerului Securităţii Statului, Secretariatul Comisiei [cu] nr. 600.721 din 14 ianuarie 1953, a fost pus în libertate numitul Goia Gavril”, ţinîndu-se cont de vîrsta sa (avea 62 de ani) şi probabil de starea sănătăţii, care îl făceau incompatibil cu trimiterea într-o colonie de muncă, acestea prevalînd faţă de atitudinea de oponent faţă de înfiinţarea G.A.C.-ului. Reţinerea lui oricum se baza o pe singură notă informativă, dată de „ţăranul sărac”, Magda, la 24 august 1952, nefiind confirmată şi de alţi informatori.

Gavril Goia a trăit în continuare cu această „sabie a lui Damocles” deasupra capului, fără îndoială lunile petrecute la Penitenciarul Oradea marcîndu-l. Cu toate că nu mai există semnalări ale unei „atitudini duşmănoase”, după doi ani, pe 5 octombrie 1954, la 64 de ani, reintra în atenţia Securităţii: şeful Secţiei raionale Săcueni aproba trecerea lui în evidenţa operativă, deoarece dintr-o adresă a Secţiei „C” (Arhivă) a Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, a fost informat că „numitul [...] a fost membru P.N.Ţ. şi a fost reţinut în anul 1952, propus în C[olonie] de .M[uncă] timp de 24 luni, pe care nu a executat-o”. La 1 octombrie 1962 şeful secţiei Marghita a Securităţii lua hotărîtea de „trecere în evidenţă” a lui Goia, dar nu pentru atitudini prezente, ci pentru motivul că „între anii 1932-1940 a fost membru P.N.Ţ.”.

Securitatea vîna, ca şi în alte cazuri, un bătrîn în viaţa căruia politica era demult un capitol încheiat, în afara mîndriei sale de român, ca delegat la Marea Unire. La 27 ianuarie 1964, o analiză a unui ofiţer de la Secţia Raională Marghita pe marginea unei note informative, furnizate de un agent la 26 mai 1963, refuza să închidă acest subiect. Nota informatorului arăta că bătrînul Goia era bolnav la pat şi n-a putut vorbi cu el: „Este necesar ca şeful de post să mai dirijeze pe acest agent să meargă la domiciliul suspectului, pentru a vedea care este situaţia lui şi a purta cu el discuţii pe tema G.A.C., în scopul stabilirii poziţiei sale prezente, chiar dacă este bolnav. Dacă nu se poate discuta cu el, agentul să arate mai concret cauzele, după care şeful de post să verifice personal, sub o formă sau alta, şi apoi să facă un raport personal”. Se dădea ca termen al executării dispoziţiei data de 30 aprilie 1964.

Nu se cunosc datele acestei verificări, dar la 11 mai 1965 şeful Secţiei raionale Marghita aproba trecerea lui Gavril Goia în evidenţa pasivă, deoarece „din materialele informative furnizate de agenţii «Talpai Pavel», «Dujar Gheorghe», «Mitică Gheorghe» şi «Puşcaş Gheorghe» rezultă că obiectivul în prezent nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva statului nostru”. Era, se pare, în continuare paralizat la pat, ca urmare a accidentului cerebral care se anunţase deja în momentul arestării sale din 1952. A murit la 7 ianuarie 1966, iar la 4 martie în acelaşi an, Secţia raională de Securitate Marghita a decis scoaterea din evidenţă a bătrînului Gavril Goia, „pe motiv de deces”.

În 28 octombrie 2018, în comuna Voivozi s-a dezvelit o placă comemorativă în cinstea a cinci delegaţi ţărani, aleşi de sătenii din zonă, pentru a-i reprezenta la Alba Iulia: Gheorghe Şandor, Ioan Roşca, Ilie Zacota, Gheorghe Cuibuş şi Gavril Goia – ultimii doi, fiind tinerii ţărani care, de la bucuria Unirii, au apucat să trăiască ani buni în timpul regimului comunist, sub supravegherea Securităţii, cunoscînd din plin ”patriotismul” acesteia şi ”binefacerile” regimului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici