ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Optsprezece ani de la moartea în exil la Budapesta a lui Alexandru Drăghici, cel mai mare torţionar din anii comunismului

Alexadru Drăghici a fost ministru de interne (1952, 1957-1965) ministru al Securităţii Statului (1957-1965) şi demnitar comunist vreme de două decenii, din 1948 pînă în 1968), coordonînd teroarea comunistă în cei mai brutali ani ai regimului. Cu toate acestea, a scăpat oricărei judecăţi, deşi el a ordonat direct crime, anchete, torturi şi un regim de temniţă, care a însemnat exterminarea pentru cel puţin o sută de mii de oameni. A murit în vîrstă de 80 de ani la Budapesta, unde se refugiase să scape de urmărirea declanşată asupra crimelor sale.

24556 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Optsprezece ani de la moartea în exil la Budapesta a lui Alexandru Drăghici, cel mai mare torţionar din anii comunismului

Antisemitul Drăghici, căsătorit cu Martha Csiko

S-a născut la 27 septembrie 1913 la Tisău, judeţul Buzău şi a fost membru PCR din ilegalitate, ceferist ca şi Dej. Din 21 octombrie 1945 a ajuns la demnitatea de membru supleant şi apoi (din 23 februarie 1948) de membru plin al Comitetului Central. A făcut parte din Biroului Organizatoric al CC al PMR pe linie de partid şi a fost adjunct al ministrului de Interne din decembrie 1950. Alexandru Drăghici s-a dovedit de-a lungul întregii sale cariere în aparatul de stat, cu precădere în fruntea Internelor, unul dintre apărătorii fervenţi ai liniei dure de tip stalinist.

După „devierea de dreapta”, prin care Gheorghiu-Dej, profitînd de antisemitismul din ce în ce mai pronunţat al lui Stalin, a scăpat de gruparea ”moscovită” din partid, reprezentată de Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca, Drăghici a ajuns în fruntea Internelor, unde a trecut în primul rînd la o epurare în Securitate şi în întreg aparatul ministerului, punînd la conducere români, în structurile represive, conduse pînă atunci mai ales de ”ilegalişti” şi ”tovarăşi de încredere” evrei sau maghiari. Alexandru Drăghici era un antisemit şi antimaghiar deloc subtil în convesaţiile sale cu subalternii şi tovarăşii din conducerea partidului, paradoxal, el însuşi fiind căsătorit cu o evreică maghiarizată, Martha Csiko. Şi, printr-o ironie a sorţii, i-a fost dat să moară la Budapesta, în urmă cu optsprezece ani.

Practic, din 18 septembrie 1952, de cînd a preluat conducerea MAI şi a Securităţii, a devenit eminenţa cenuşie a regimului Dej, iar moartea lui Stalin i-a oferit posibilitatea să transforme poliţia politică comunistă în principala forţă de control exercitată de Dej asupra posibililor concurenţi din partid. Cu atît mai mult, a declanşat un lanţ de acţiuni prin care a curmat intenţiile şi acţiunile de opoziţie faţă de regim şi a continuat politica predecesorului său, Teohari Georgescu, de a-i închide în lagăre, fără vreo vină, pe fruntaşii şi liderii centrali şi locali ai fostelor partide istorice.

Abuzurile regimului împotriva acestor categorii au sporit, prin valuri de arestări arbitrare, care au depăşit nivelul valurilor de arestări de la începutul instaurării comunismului în România, iar relele tratamente în lagăre şi închisori au produs mii şi mii de victime după Revoluţia din Ungaria din 1956 şi mai ales după retragerea trupelor sovietice din România, din 1958. În aceste împrejurări, dorind să arate ”tovarăşilor sovietici” că sînt ”stăpîne pe situaţie”, autorităţile comuniste de la Bucureşti au decis să ”strîngă şurubul”, dezlănţuind arestarea tututor celor care scăpaseră pînă atunci năvodului fin cu care Securitatea îi cernea pe ”duşmanii poporului”, cît şi pe deţinuţii politici care fuseseră eliberaţi între 1954-1956, la expirarea pedepsei şi în perioada de destindere din cursul anului 1955, cînd intrarea în Organizaţia Naţiunilor Unite a României (alături de alte ţări din sfera de putere sovietică) a atras după sine şi o relaxare a terorii.

Aprilie 1968, ”luna neagră” din viaţa lui Drăghici

Brutalităţile şi crimele Securităţii pe parcursul a aproape două decenii, ca şi primii germeni ai afirmării în rîndurile acesteia a unui comunism naţionalist îi pot fi atribuite lui Alexandru Drăghici, în calitate de inspirator. După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pe care îl desconsidera, Drăghici a devenit ţinta noului ”număr 1” din partid. Văzînd în el principalul inamic, pentru puterea discreţionară pe care o avea asupra Securităţii, cît şi între veteranii partidului, Nicolae Ceauşescu a făcut un pretext din asasinarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu (Drăghici fiind vinovat de anchetarea lui abuzivă şi de obţinerea mărturiilor care au dus la condamnarea acestuia la moarte) şi s-a cercetat întreaga lui activitate, cît şi valul de crime şi abuzuri comise de Securitate în prima decadă a regimului.

Ancheta risca însă să cutremure temeliile regimului şi a fost stopată fără urmări penale pentru autorii crimelor şi ai abuzurilor, la insistenţele lui Ion Gheorghe Maurer, care a explicat că răspunderea s-ar putea extinde asupra tututor membrilor Biroului Politic şi asupra întregului partid. Ceauşescu era oricum mulţumit, din trei motive: a lovit în ”mitul lui Dej”, a reuşit în primăvara anului 1968 să scape de principalul său rival, Alexandru Drăghici şi, mai ales, să pună ”sub control de partid” şi la locul ei Securitatea, care dobîndise o putere discreţionară. Pentru a duce lucuririle pînă la capăt, s-a făcut şi un spectacol public, din umilirea lui Alexandru Drăghici. În urma unei Plenare a CC a PCR din aprilie 1968, o comisie de partid l-a găsit singurul vinovat pentru ”abuzurile” din timpul regimului lui Dej. I se retrag funcţiile şi distincţiile şi este exclus din Comitetul Central, locul său fiind luat de Ion Iliescu. Acesta din urmă l-a şi făcut scăpat în 1992, cînd Procuratura Generală a început urmărirea penală împotriva lui Drăghici, în aşa-zisul ”proces al comunismului”. 

În cursul anchetelor din 1967-1968, Alexandru Drăghici s-a apărat faţă de acuzaţiile aduse, spunînd că nu a făcut altceva decît să aplice „linia” partidului, ceea ce, la Plenara din 22-25 aprilie 1968 a atras replici acide ale lui Ceauşescu: „Sigur, Drăghici e un om cu mult discernămînt, aţi văzut şi dumneavoastră cum a ştiut să facă deosebire între adnotările primului secretar şi a ales ce este bun de ce nu este bun. Drăghici se laudă că întreaga lui viaţă de partid a dat-o partidului. Care viaţă de partid, tovarăşi? Cînd a intrat în partid? Ce activitate de partid a făcut? A fost arestat, e adevărat, cu ocazia unei conferinţe a UTC-ului din 1935. Mi se pare tovarăşul Oprişan, nu este aici...

Tov. Chivu Stoica: Este aici.

Tov. Nicolae Ceauşescu:...o să ne spună cum l-a atras pe Drăghici în UTC şi pe urmă în partid. N-a cunoscut viaţa de partid, tovarăşi, afară. N-a lucrat într-un organ de partid. În închisoare, ca să fim cinstiţi, nu se putea vorbi de o viaţă democratică de partid.

Tov. Alexandru Drăghici: Cum, în închisoare nu exista viaţă de partid?

Tov. Nicolae Ceauşescu: N-a existat o viaţă de partid democratică şi nici nu putea să fie tovarăşi, cînd la Doftana stăteam fiecare în celula lui, noi am participat la viaţa asta de partid din închisoare şi cunoaştem. După 23 August a lucrat puţin la UTC, pe urmă, deşi zice că n-a avut experienţă cînd a trecut la Securitate, din 1946 a lucrat la Tribunalul Poporului, ca anchetator.

Tov. Alexandru Drăghici: Cîteva luni.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe urmă, la secţia administrativă pe care a condus-o iar după aceea, singura experienţă de partid a fost perioada scurtă cînd a lucrat ca secretar al comitetului orăşenesc Bucureşti. Asta este experienţa de partid a lui Drăghici. Nu e el de vină, tovarăşi. Sînt de vină cei care l-au pus la Interne şi sîntem de vină noi după aceea că n-am insistat pentru ca să se aplice hotărîrea să fie scos de la Ministerul de Interne, pentru că el nu era în stare să conducă acest minister. Şi sîntem de vină, trebuie să recunosc că port principala vină că la Congresul al IX-lea el a fost ales în conducerea superioară de partid”, se lamenta făţarnic Ceauşescu, în aprilie 1968.

Torţionari, la amurgul vieţii

Exclus din Comitetul Central şi trimis la „munca de jos”, Drăghici a ajuns să conducă un IAS de lîngă Bucureşti. A fost reabilitat în 1978 printr-un decret dat de acelaşi Nicolae Ceauşescu, fără să mai ocupe însă funcţii importante de partid şi de stat. La Revoluţie, se spune că a fost văzut pe culoarele CC-ului, încercînd – fără să reuşească însă – să ocupe un loc în noile structuri de putere. Lucrînd ca reprezentant al ”societăţii civile” în proximitatea anchetei penale din ”procesul comunismului”, am găsit mai multe dovezi, puse la îndemîna procurorilor, care au întrevăzut  posibilitatea începerii anchetei penale, în cazul lui Alexadru Drăghici, fostul ministru de interne şi şef al Securităţii, timp de aproape un deceniu şi jumătate. El a fost iniţial inculpat într-un proces pentru instigare la omor deosebit de grav, în urma dovezilor pe care le adunasem,  în aşa-zisul dosar al „procesului comunismului”.

Am descoperit că în 4 decembrie 1954, Alexandru Drăghici, aflat într-o ”vizită de lucru” la Sibiu, a fost deranjat de la masă de un fost hoţ mărunt, turco-tătar dobrogean care se afla închis în anii ’40 alături de ilegalişti comunişti la Văcăreşti, unde făcea diverse comisioane pentru aceştia. Fapt pentru care primise, ca recompensă la venirea lor la putere, funcţia de director al Băii Comunale Sibiu. Ibrahim Sefit (acesta era numele său) îl deranjase vădit de la masă pe ”tovarăşul ministru”,  drept pentru care Nicolae Briceag, şeful Securităţii din Sibiu a înţeles ad-literam ordinul pe care-l primise şi altă dată, verbal, ”scapă de el”: Sefit a fost dus cu o dubă într-o pădure spre Tîrnăveni, unde a fost împuşcat. În 1968, Briceag a fost confruntat cu Drăghici, dar şi cu un alt lung şir de crime (18 cazuri la număr, unele cu trei, pînă la cinci victime) pe care le săvîrşise anterior, după acelaşi scenariu). În 1968, după ce ”l-a înfundat” definitiv pe Drăghici la audierea la care a fost convocat, Briceag a fost pensionat. Securitatea a fost epurată de majoritatea ofiţerilor implicaţi în trecut în săvîrşirea unor crime.

Crimele recunoscute de subalternul lui Drăghici, multe săvîrşite din dispoziţii verbale ale acestuia,  nu au fost sancţionate penal după anchetarea la Comisia Comitetului Central în 1968. Singura măsură luată împotriva colonelului de securitate Briceag a fost degradarea militară la gradul de soldat şi diminuarea pensiei militare. Descoperind aceste documente, ancheta sa a fost redeschisă, la solicitarea mea, în baza dovezilor pe care le-am găsit în Arhiva CC al PCR de către col. magistrat Alexandru Şerban, procuror din Procuratura Generală. Am participat la audierea lui Briceag în primăvara anul 1992, pe care l-am găsit, după citare, ”ascuns” într-o clinică medicală din Cluj, al cărei director ne-a spus că fostul securist e internat doar pentru un control şi a permis audierea sa, mai întîi ca martor. În primele momente, fostul colonel de Securitate nu îşi mai amintea nimic. „Ca de moarte nu mi aduc aminte”, repeta într una Briceag, aproape la fiecare întrebare a procurorului.

Găsisem mai multe acte şi declaraţii cu privire la crimele sale, redactate în 1968, pe care şi a recunoscut propria semnătură, susţinînd însă că nu le recunoaşte, pentru că nu îşi aminteşte să fi dat vreo declaraţie. Cu vocea sa spartă de om bătrîn şi privindu ne în ochi, Briceag afirma în 1992 că „pe vremuri, noi vă băgam la puşcărie; acum a venit rîndul vostru. Spuneţi că securiştii sînt criminali. Dar altceva n am făcut decît să apărăm patria”. Patria fusese raţiunea şi fundalul şirului funest de crime, atît ale lui, cît şi ale lui Drăghici, pe care mintea sa refuza să le scoată din context şi să le asume, în ciuda numeroaselor evidenţe. În schimb, ne-a prezentat în detaliu şi a declarat, sub semnătură, că primise ordine pentru execuţii sumare, de la Alexandru Drăghici, fostul ministru.

A fost momentul în care colonelul Şerban a decis începerea urmăririi penale, împotriva lui Alexandru Drăghici. Am fost mirat să aflu, a doua zi, că acesta părăsise ţara, exact în ziua în care punerea în mişcare a acţiunii penale primise avizul superiorilor. ”Autorităţile” s-au mişcat repede: Ion Iliescu a fost informat prin generalul Mugurel Florescu, consilier al său, dar şi ”numărul doi” în Parchetul General şi în aceeaşi zi, Alexandru Drăghici părăsea România, cu destinaţia Budapesta. Iliescu ar fi fost puternic deranjat de eventuala prezenţă a lui Drăghici, un personaj coleric şi pus pe destăinuiri, într-o sală de judecată şi de revelaţiile pe care acesta le-ar fi produs, fără îndoială, în legătură cu trecutul comunist al şefului statului: inclusiv de faptul că preşedintele Iliescu îi fusese succesor în Comitetul Central. Nu că i s-a permis, dar i s-a indicat ferm să părăsească România, alături de soţia sa Martha Csiko.

Drăghici a primit adăpost la Budapesta, datorită faptului că, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu, fusese infomator al serviciilor secrete maghiare, prin intermediul unei fiice a lui, care lucra de mai mulţi ani la Budapesta. Ajunsă într-o funcţie importantă în serviciile secrete din Ungaria şi la solicitarea ”prietenească” a autorităţilor din România, Alexandru Drăghici a primit un soi de ”azil politic”, sui-generis. A murit în 8 decembrie 1993, fără să se întreprindă vreo acţiune de extrădare a sa, cu spaima că va fi totuşi prins, bolnav de nervi şi intrînd în panică la fiecare bătaie în uşă, fără să apuce să se mai disculpe în vreun fel pentru lungul lanţ de crime pe care le-a cauţionat şi ordonat. În procesul care avea să i fie intentat în lipsă fostului ministru de Interne Alexandru Drăgici, fostul colonel Nicolae Briceag a a ajuns singurul inculpat. Şi acesta a murit în 1998, ca şi „procesul comunismului”, crezînd probabil cu tărie pînă în ultimul ceas, că pentru crimele comise au fost de vină ”acele timpuri”, cum de altfel cred cu tărie majoritatea torţionarilor din fosta Securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici