ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Scumpirile în România, de la Gheorghiu-Dej, la Nicolae Ciucă

O cronică a scumpirilor în istoria românilor începe acum două sute de ani. În Evul Mediu, nu existau scumpiri, pentru că nu prea era piaţă – economia de schimb era relativ redusă şi oamenii consumau ceea ce îşi produceau, rareori tîrguiau altceva în afara mărfurilor manufacturate. Cuvîntul ”scumpete” apare pentru prima oară (şi destul de des) în cronica unui cojocar din Bucureşti, Ioan Dobrescu, scrisă înainte, în timpul şi după mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Cronicile anterioare erau, în majoritatea lor, despre putere şi politică. În schimb, acest meşter cu ştiinţă de carte e mai aproape de viaţa de zi cu zi, decît de ”urzeala tronurilor”. Dar raritatea referinţelor istorice e înşelătoare. Că e scump să trăieşti, românul s-a plîns dintotdeauna. Uneori, fără să fie aşa, dar cel mai des pe drept. Iar acum, are dreptate mai mult decît oricînd. Încotro întorci capul, oriunde priveşti, vezi ”scumpetea”. Pare greu de crezut, dar au fost vremuri în care a fost şi mai rău decît azi.

5124 afișări
Imaginea articolului  ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Scumpirile în România, de la Gheorghiu-Dej, la Nicolae Ciucă

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Scumpirile în România, de la Gheorghiu-Dej, la Nicolae Ciucă

Ultimele zile de democraţie, primele zile de sărăcie

Primele valuri de ”scumpete” care au depăşit pragul crizei economice mondiale interbelice din 1929-1933, care a lovit dur şi România (ca-n 2008-2010), au coincis cu venirea comuniştilor la putere. Pe 12 februarie 1945, o notă informativă a Siguranţei arăta că în mai multe localităţi din ţară ”situaţia este alarmantă: au apărut de curînd cete de jefuitori la drumul mare şi prin sate. Cete de ostaşi înarmaţi, în uniforme sovietice, în număr de 20-30, cu căruţe, pe drumuri mari şi mici, cutreieră satele şi jefuiesc locuitorii, luîndu-Ie vite cornute, cai, oi. mai ales porci, păsări, slănină, brînză şi cereale. Atacă mici transporturi ţărăneşti, care duc cereale la moară sau în tîrg, şi le iau marfa, Iăsîndu-i fară provizii. Grînele putrezesc în stoguri şi sînt distruse de şobolani, pentru că ţăranii, care cu mari jertfe îşi procură combustibilul necesar pentru treierat, sînt jefuiţi pe drum de acest combustibil, iar dacă reuşesc să treiere, sînt pîndiţi şi deposedaţi de recolta treierată. Un şef de autoritate din Turda (Cluj), care a reclamat comandamentului sovietic diferite abuzuri şi jafuri săvîrşite de ostaşi îmbrăcaţi în uniforme sovietice, a fost dat afară şi ameninţat cu arestarea. Locuitorii sînt disperaţi. Scumpetea creşte, iar siguranţa avutului şi chiar a vieţii sînt relative. Totul se ia, fără nici o formă”.

Dacă ”fratele de la răsărit” acţiona atunci după ”legile războiului”, simţindu-se în România şi tratînd-o ca un cuceritor, nu ca aliat, în anii care au urmat, pe măsură ce ţara devenea ”feudă” a Moscovei, jaful de mai sus a fost mult mai riguros organizat, de către autorităţile de stat. El a atras după sine penurii şi scumpiri, resimţite de toţi românii. La care se adăugau şi dezastre ale istoriei, cum a fost de pildă abdicarea forţată a Regelui Mihai, care i-a lăsat fără ultimul sprijin. Prin fraudă, s-a instaurat ”Republica”, drept instrument al ocupaţiei sovieto-comuniste a ţării. Momentul a fost resimţit de partidele democratice din opoziţie drept ”o lovitură neaşteptată şi excepţional de grea în urma evenimentelor desfăşurate în ziua de 30 decembrie 1947, fiindcă fostul Suveran constituia principalul lor suport moral şi unicul element mai de seamă în propaganda antiguvernamentală. Atît evenimentele, cît şi măsurile luate împotriva unora dintre ei au demoralizat pe membrii acestor partide, forţîndu-i a se reţine de la orice activitate de narură organizatorică”.

După cum constata Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului în această ”Sinteză informativă pe intervalul 28 decembrie 1947 - 4 ianuarie 1948”, situaţia i-a obligat pe cei mai mulţi dintre ei să admită înfrîngerea şi să caute să se ”dizolve” în universal cotidian. Mai erau doar ”fanaticii rămaşi pe poziţie”, care ”pe lîngă că s-au abţinut de a participa la manifestaţiile ce au avut loc în favoarea regimului republican, continuă a lansa diferite zvonuri cu caracter alarmist, voind să prezinte evenimentele ca un act de forţă al P.C.R.-ului, preconizînd că masele tărăneşti, contrariate de abdicarea fostului Suveran, se vor răscula”. N-a fost să fie – ţărănimea abia îşi revenea, după foametea din vara anului 1946. Şi se pregătea, după spusele rezerviştilor, întorşi de pe Frontul de Est, de ce era mai rău: colhozul şi ”mîncarea la cazan”. Dacă de ultima au scăpat, fiind înlocuită însă cu o cartelare drastică a oricăror bunuri industriale, a căror lipsă la sate a fost endemică în toată istoria comunismului şi cu o politică de ”predare a cotelor”, care i-a adus în pragul sărăciei, în cele din urmă s-au întors şi la epoca medievală a iobăgiei.   

În 1947-1948, preţurile se ”stabilizaseră”, printr-o aşa-zisă ”reformă financiară”, care a uniformizat gradul de sărăcie. Era însă o bogăţie invers proporţională pe piaţa zvonurilor. Aceeaşi sinteză menţionată enumera: ”dintre svonurile care circulă pe teritoriul ţării, în urma recentelor evenimente, desprindem următoarele: că fostul Suveran a fost forţat să abdice de către doamna Ana Pauker şi domnul Gheorghiu-Dej, care s-au prezentat la Palat, cu o gardă de comunişti; că în curînd se vor aplica noi reforme, ce vor lovi pe moşieri, industriaşi şi că Maniu ar fi murit, din cauza chinurilor la care a fost supus şi a supărării produse de abdicare; că monarhia ar urma să fie restaurată datorită presiunilor exercitate de anglo-americani, iar Rege va fi fostul Carol II; că abdicarea s-a produs, fiindcă ex-Regele nu a acceptat exproprierea totala a ţăranilor, propusă de doamna Ana Pauker; că se va forma o Uniune Balcanică, sub preşedinţia mareşalului Tito, în care va intra şi Romînia şi care, mai tîrziu, se va încorpora la U.R.S.S.; că Iugoslavia va declara război Greciei, exemplul său fiind urmat apoi de celelalte state balcanice, inclusiv România; că în curînd vor fi trimise în U.R.S.S. contingente de tineri, pentru a fi instruite în vederea războiului apropiat”… Şi aşa mai departe. Dar, în genere, nu se întrezărea la orizont nimic bun, pentru viaţa de zi cu zi a românilor, care n-au prevăzut însă teroarea care-i aştepta şi care nu se dezlănţuise încă, în ”plenitudinea” ei din epoca Securităţii.

În acele zile, ”foarte mulţi cetăţeni şi, în special, acei de pe teritoriul rural nu sînt încă lămuriţi just asupra schimbărilor intervenite în forma statului nostru, fapt care-i determină să privească cu îngrijorare evenimentele, crezînd că regimul republican va lua măsuri împotriva lor. În afară de aceasta, se observă o ameliorare a situaţiei economice generale, provocată în primul rînd de faptul că pătura ţărănească, din nevoia imperioasă de numerar, pentru plata impozitelor şi de teama unor noi colectări, continuă a aduce spre vînzare diferite produse alimentare, pe pieţele oraşelor. Totuşi, stări de spirit care nemulţumesc populaţia sînt încă destule. Scumpetea unor produse industriale de primă necesitate, lipsa acută de numerar, resimţită de aproape toate clasele sociale, precum şi noul regim al pîinii (cartelată, ceea ce nu se întîmplase în timpul războiului – n.n.), care loveşte în special pe cei neîncadraţi în producţie, constituie tot atîtea cauze de agitare a spiritelor cetăţenilor. Deşi lipsa petrolului, săpunului şi a sodei continuă a fi resimţită în majoritatea judeţelor ţării, se observă totuşi o slăbire a epidemiilor, cu excepţia unor cazuri de tifos”. Ceea ce-i nemulţumea îndeosebi pe ţărani erau, ca şi azi, ”impozitele, considerate prea mari în raport cu posibilităţile lor de plată, şi în ceea ce priveşte colectările, se arată nemulţumiţi, plîngîndu-se că li se cer cote mai mari decît posibilităţile lor, iar preţurile sînt foarte mici în raport cu cele ale produselor industriale”. La cooperativele săteşti se aduceau, de pildă, pantofi de lac, scumpi, de care nu aveau trebuinţă, dar în schimb gazul lampant lipsea: produsele petroliere luau drumul URSS, ca ”despăgubiri de război”.

Informatori şi filaj, salarii şi preţuri

Dacă scumpirile n-au lipsit în toată perioada comunistă, n-au lipsit nici informatorii neobosiţi ai Securităţii, care consemnau fiecare comentariu asupra lor. Un astfel de informator a ajuns într-o staţiune balneară, de unde-i trimitea ofiţerului său următoarea scrisoare, la 4 august 1952: ”Pe timpul cît am stat la băi, terenul a fost slab. Am locuit în cameră cu un angajat de la Ministerul de Externe, anume Racea Robert, de la care nu am putut să scot nimic important. Mi-a spus că în Deltă se construieşte un combinat, care intră în funcţie cît de curînd, unde ca materie primă se va întrebuinţa stuful de papură, din care să iasă pînză direct ţesută din celofibră. Că va fi gata în curînd, dar nu a spus unde se construieşte. Avea medicamente chiar asupra lui, contra intoxicaţiei de care suferă, şi pe care şi le procură din Germania Occidentală şi în general este o persoană foarte bine situată, cu geamantan de piele, cu costume de haine, venit la băi pe cont propriu. AI doilea tovarăş era un colectivist trimis tot de Spitalul din Cluj, în mod gratuit, ca şi mine, Juca Dumitru din Apahida, de lîngă Cluj. Era aşa de bolnav, încît nu ne lăsa să dormim nici noi. De altfel a stat vreo 10 zile, pentru că l-au trimis îndărăt la spital. M-am întîlnit cu doi gălăţeni, Chiper Stelea şi Ion Teodorescu. Teodorescu lucrează la fostul Ciclop din Galaţi şi mi s-a plîns că la Galaţi viaţa este scumpă şi că muncitorii, cu 250-300 lei, o duc greu. Chiper Stelea este stahanovist şi decorat. În general, nu a căutat să stea prea mult de vorbă, ferindu-se”.

Pe bună dreptate – sărăcia, preţurile nu mai erau, ca înainte, simple nemulţumiri cotidiene. Orice asemenea comentarii puteau fi socotite drept propagandă împotriva regimului. Închisorile erau pline de condamnaţi, care doar comentaseră, nemulţumiţi, preţurile sau lipsa produselor. Sărăcia şi scumpirile erau ”chestiuni politice” şi aşa au rămas, cît a mai dăinuit comunismul. 

Faţă de scumpiri, care făceau viaţa în comunism din ce în ce mai grea, pe măsură ce regimul îşi dovedea falimentul economic, s-au încercat şi unele revolte. De pildă, în vara anului 1959 Securitatea a confiscat în mai multe oraşe scrisori trimise din Bucureşti, pe adrese diverse, care conţineau acelaşi mesaj, scris cu ajutorul unui şablon: ”La manifestaţia de 23 august, protestaţi prin tăcere împotriva scumpirii hranei poporului şi a terorii. Nu strigaţi lozinci şi nu cîntaţi osanale călăilor!”.

Scumpirile, o permanenţă a regimului comunist, erau combătute cu ”scrisori” care să-l informeze pe ”tovarăşul Ceauşescu”, care poate ”nu ştie”. Ele au rămas ”arma necăjitului” şi în deceniile  care au urmat, pînă la prăbuşirea regimului. În cursul vizitei pe care Nicolae Ceauşescu preconiza să o facă la mijlocul lunii august a anului 1968 în Valea Jiului, minerii au început să se agite. Securitatea consemna zvonuri şi constata că unii mineri socotesc că ”politica promovată de secretarul general al P.C.R. este în defavoarea populaţiei din Valea Jiului, îngreunîndu-i traiul, în urma diferitelor decrete şi dispoziţii, elaborate în ultimul timp”. Se zvonea, de asemenea, că ”mulţi locuitori sînt pregătiţi să iasă înaintea maşinii sale, pentru a-i înmîna scrisori”.

Scumpirile îi făceau pe unii să-şi dea drumul la gură şi astfel să intre, imprudent, în obiectivul Securităţii: ”numitul Urs Ioan, neîncadrat politic, a afirmat că este nemulţumit de situaţia de acum, considerînd că, prin măsurile luate, de scumpire a chiriilor şi alimentelor, se loveşte în nivelul de viaţă al muncitorilor, menţionînd că politica dusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej era mai bună. Numitul Rusu Simion a manifestat o atitudine refractară faţă de vizita conducătorului de partid şi de stat, afirmînd că în loc să meargă să-l întîmpine va pleca la munte, întrucît este sătul de el”. Ceauşescu era de numai trei ani la putere.

Situaţia s-a menţinut astfel, constant, în raport cu spirala scumpirilor, care a fost numai una din nemulţumirile românilor. Chiar şi la începutul anilor ’70, de care mulţi vîrstnici ai zilei de azi îşi amintesc cu nostalgie ca fiind ”cele mai bune vremuri”, lucrurile nu stăteau de fapt aşa. Documentele o dovedesc – e vorba de pasaje reţinute de Securitate în vara anului 1972, în urma violării corespondenţei ”prin sondaj”, pentru a afla starea de spirit a populaţiei. Aceste mici note subiective, exprimate de oameni de cele mai diverse condiţii şi nivel de pregătire, exprimau aceeaşi notă comună: nemulţumirea faţă de scumpiri, de nivelul de trai scăzut, de birocraţia comunistă, de problemele de la serviciu – de fapt, de diferenţa tot mai vizibilă, dintre lozincă şi adevăr.

”Buletinul informativ privind starea de spirit reieşită din cenzura secretă a corespondenţei din municipiul Petroşani” din data de 17 iulie selecta mai multe pasaje din scrisori trimise şi primite: ”Să ştii că situaţia la mină s-a făcut foarte rea. A plecat şeful care a fost bun şi a venit altul, cu ideile lui. De cînd a venit acesta, nu se mai face planul. Neîndeplinirea planului se soldează cu reţineri din salariu. Mie, pe 16 zile lucrate, mi-au reţinut 210 lei penalizare. Pînă în prezent, am fost penalizat cu 675 lei din salariu, pe care eu nu-i mai iau niciodată”. "Dragii noştri, închipuiţi-vă, 322 lei au tras din salariu, pentru nerealizarea planului. Am crezut că am să crăp de ciudă. Cu un cuvînt, acesta este salariul cel strălucitor, 800 lei avans şi 580 lei salar. Pentru aceasta, n-a meritat să învăţ atîţia ani. Atîta cîştigă o coafeză”. ”Am ajuns cu bine la Petroşani şi m-am la E.M. Dîrja. Mina este o mină veche, abandonată în 1929 şi noi extragem ce a rămas de la ei. Nimic mecanizat, totul se bazează pe lopată, condiţii foarte, foarte proaste”. ”Problema cea mai mare, pe care o rezolv cam greu aici este mîncarea. În afara faptului că şi ciorbele nu au nici un gust, meniurile se cam repetă şi nu ne scot din varză, fasole, mazăre şi cartofi, iar carnea este grasă, care mie nu-mi place. Dacă pe noi ne tratează ca atare, care suntem puţini, 170 de la facultatea noastră, 100 de la Politehnica din Bucureşti şi vreo 50 de la Politehnica Timişoara, cum sînt trataţi studenţii de la Institutul de Mine Petroşani, care sunt peste 1000?" "Pe luna trecută, am luat 700 şi ceva lei plată, poftim descurcă-te cu banii aceştia, cînd toate cele sînt extrem de scumpe” ... Şi urmează, tot din scrisori, un exemplu al acestei vieţi scumpe: ”pe piaţă au mai scăzut vinetele, de la 18-20 lei au ajuns la 12 lei kg, ardeiul, de la 2-2,50 lei bucata, la 1-2 lei. Aici este oraşul minerilor, numai ei au drept, la restul foamete, iar locuinţele sînt preţuite ca pe aur ..."

În aceste împrejurări, nemulţumiri izbucneau ici şi colo, prefigurînd revolta minerilor din Valea Jiului din 1977, pe cea a muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, ambele avanpremiere are ridicării românilor, din decembrie 1989. T.P. din Petroşani îi scria unui prieten din Bucureşti, într-o scrisoare interceptată de Securitate: ”Mina este compromisă, oamenii nici salariul de bază nu-l cîştigă, sînt nemulţumiţi. Peste 150 de muncitori s-au adunat în curtea exploatării, agitîndu-se, şi au refuzat să intre în mină. N-au trecut nici 10 minute şi a sosit la faţa locului Securitatea”…

Dar în decembrie 1989, Securitatea n-a mai putut ajunge, cu operativitate, la faţa atîtor locuri, care văzuseră jumătate de veac de sărăcie şi umilinţe. Dacă ne-am cîştigat libertatea şi am scăpat de cele din urmă, scumpirile nu ne-au părăsit însă, de la Gheorghiu-Dej, la Ciucă.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici