ISTORIA FĂRĂ PERDEA, MARIUS OPREA / Sfîrşitul celui care a zis că mai întîi e român şi apoi comunist: în arest, Pătrăşcanu a încercat să-şi taie venele, apoi a înghiţit lama făcută bucăţi, a vrut să se otrăvească şi în cele din urmă a fost împuşcat prin vizetă

După arestarea lul Lucreţiu Pătrăşcanu, a început prigoana împotriva prietenilor şi cunoscuţilor săi. Consilierii sovietici care coordonau Serviciul Secret de Informaţii şi Securitatea Poporului, dacă tot era vorba de o acuzaţie de spionaj pe care i-o aduceau, trebuiau să construiască şi ”lotul de spioni” din jurul său. Astfel că au fost arestaţi prietenii şi cunoscuţii lui Pătrăşcanu şi ai soţiei: Belu Zilber, Lena Constante, Hary Brauner, Nicolae Betea, Anton Raţiu, alături de care au fost închişi Remus Kofler, Jak Berman, Emil Calmanovici - ultimul, un arhitect bogat şi idealist, care-şi donase aproape întreaga avere partidului comunist, în timpul războiului. Ultimii trei, care lucraseră la Secţia financiară a partidului, au avut pînă în august 1944 relaţii inclusiv cu agenţi ai serviciilor de informaţii occidentale, pe atunci aliaţi, cu autorizarea partidului. Acum, urmau să fie pandantul acuzării lui Pătrăşcanu de spionaj.

17099 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA, MARIUS OPREA / Sfîrşitul celui care a zis că mai întîi e român şi apoi comunist: în arest, Pătrăşcanu a încercat să-şi taie venele, apoi a înghiţit lama făcută bucăţi, a vrut să se otrăvească şi în cele din urmă a fost împuşcat prin vizetă

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, MARIUS OPREA / Sfîrşitul celui care a zis că mai întîi e român şi apoi comunist: în arest, Pătrăşcanu a încercat să-şi taie venele, apoi a înghiţit lama făcută bucăţi, a vrut să se otrăvească şi în cele din urmă a fost împuşcat prin vizetă

Pătrăşcanu în arest

Ancheta demarată la SSI nu a îndreptăţit temerile exprimate în vara anului 1948 de  Lucreţiu Pătrăşcanu. El era deţinut "la arestul Biroului Judiciar, avînd un regim preferenţial. Dispoziţia de aducere a venit personal de la tov. Gheorghiu Dej, care a fost în acea perioadă legătura noastră superioară de partid", explica într-o declaraţie din 9 martie 1967 fostul şef al SSI-ului, agentul NKVD/MGB Serghei Nikonov, alias Nicolau. Lui Pătrăşcanu i se aducea în arest mîncare de la restaurant sau de la cantina CC-ului. În această perioadă, Dej a început să manifeste un interes deosebit pentru mersul anchetei: "A acordat mai multă atenţie şi preocupare acestei probleme, decît acorda în general problemelor SSI-ului. Indicaţiuni directe pentru folosirea metodei de presiune nu s-au primit. La întîlnirile noastre de lucru, mi-a vorbit de mai multe ori despre atitudinea negativă a lui Pătrăşcanu faţă de linia partidului, despre încălcarea disciplinei de partid, pretenţii şi ambiţii mari manifestate de el în diferite domenii", arăta fostul şef al SSI-ului, protejînd memoria lui Dej, care îl ridicase în această funcţie.

De organizarea propriu-zisă a anchetei la Serviciul Secret s-a ocupat Grigore Filipescu. Acesta a aplicat şi a autorizat "măsuri dure" în anchetă, în încercarea de a smulge prin tortură de la arestaţi declaraţii autoincriminatorii şi dovezi împotriva lui Pătrăşcanu. Nicolae Betea a fost "bătut grav şi mai apoi îmbătat", iar Anton Raţiu a suferit şi el torturi, de la cei doi smulgîndu-se denunţarea unei ”tentative de fugă din ţară a lui Pătrăşcanu”, pe care ei ar fi urmat să o pună la punct. În 1967, Filipescu, fostul anchetator al SSI-ului, mai credea încă în vinovăţia lui Pătrăşcanu: "Rămîn la convingerea că activitatea lui a oferit suficiente ocazii ca să poată fi lovit. Necunoscînd toate faptele, nu pot aprecia echitatea măsurii luate în cazul lui" (adică, executarea).

Pătrăşcanu nu a fost supus presiunilor, dar de ce se temea nu a scăpat: cam în timpul în care era denunţat de către Dej într-un articol din ”Pravda”, anchetarea sa a intrat în sarcina lui Piotr (Petea) Goncearuc, fost spion sovietic şi ajuns şeful Contraspionajului Serviciului Secret de la Consiliul de Miniştri. A doua zi, Pătrăşcanu a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele cu o lama, pe care o păstra de mai multă vreme. Nu a reuşit şi a rupt lama în bucăţi, înghiţind-o. Probabil speriat de eventualitatea unei sinucideri reuşite, Goncearuc a transformat ancheta în discuţii. în care mai mult el vorbea, povestindu-şi faptele de arme; mai mult, "în primele săptămîni ale acestei cercetări, Petea m-a rugat să ţin lecţii de marxism leninism cu băieţii de la pază, iar unuia i-am dat lecţii de germană", relata Pătrăşcanu în noiembrie 1952. în faţa unui anchetator al Securităţii.

Starea psihică a lui Pătrăşcanu s-a înrăutăţit din nou, după ce Goncearuc i-a spus la un moment dat că, indiferent de probe, va avea parte de un proces. A urmat o altă tentativă de sinucidere, de astă dată cu o  supradoză de somnifere. Înainte de a cădea în "somnul letargic", cum a numit apoi chiar Pătrăşcanu intrarea sa în narcoză, Serghei Nicolau şi Goncearuc i-au cerut să-i lămurească dacă în spatele voinţei sale de a muri nu se află dorinţa de a-şi duce în mormînt secretele: "Eu le-am spus însă că n-am nici o crimă pe conştiinţă, dar am vrut să înlătur ruşinea unui proces. La sfîrşitul discuţiei, i-am spus lui Serghei să-mi dea o rază de speranţă, pentru a-mi schimba atitudinea şi starea mea de spirit. La aceasta,Serghei şi Petea au tăcut".   

După un somn lung, Pătrăşcanu s-a trezit în acelaşi coşmar

Tăcerea celor de la SSI la rugăminţile lui era justificată- odată cu eşecul de a dobîndi probe relevante împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Serviciul Secret avea să fie desfiinţat în ultimele zile ale anului 1950, iar oamenii săi au fost "vărsaţi" în ianuarie-februarie 1951 la Direcţiile Securităţii. La această modificare importantă în structura sistemului serviciilor secrete din România a contribuit, probabil, şi vizita pe care au făcut-o în acel timp în România, interesîndu-se de soarta arestaţilor din "lotul Pătrăşcanu" un grup de "consilieri sovietici pe linie de interne, care au văzut materialele de anchetă adunate, ce nu aveau nici o valoare. Spuneau că atîta timp cît o să-i ţinem în condiţiile acestea, nu o să obţinem nimic de la ei", a relatat ulterior Teohari Georgescu.

Pătrăşcanu, în beciurile Securităţii – de unde nu avea să mai iasă viu

Arestaţii, soţii Pătrăşcanu şi prietenii lor, fuseseră de scurtă vreme aduşi la Ministerul Afacerilor Interne, în iarna anului 1950, cînd directorul Securităţii, Pintilie Gheorghe a primit ordin să ia legătura "cu trei sovietici care erau găzduiţi într-o casă a partidului. Din discuţiile avute în special cu consilierul Patriki, am aflat că ei anterior se ocupaseră de cercetările şi procesele ce au avut loc în alte ţări socialiste (anchete şi procese asemănătoare cazului Pătrăşcanu)". Ancheta  "lotului Pătrăşcanu" a intrat astfel în a doua fază. Într-un raport din octombrie 1952, maiorul de securitate Nicolae Dumitrescu arăta: "La 1 februarie 1951, făcîndu-se reorganizarea Direcţiei a VIII-a  (de Anchete penale-n.n.), subsemnatul am fost numit şeful Serviciului I, care se ocupa cu problemele speciale. Printre alte probleme care au fost repartizate Serviciului I, a fost şi problema Pătrăşcanu, care pînă la această dată a fost în cercetarea unei grupe conduse de maiorul Antoniu Samuel".

Plecat în concediu, maiorul Antoniu se va întoarce însă în Securitate ca arestat pentru sionism, în cursul epurărilor cu nuanţe antisemite, care s-au declanşat în 1952, în ţările "blocului sovietic", ca urmare a ultimei obsesii din viaţa lui Stalin. Alţi "tovarăşi din grupa de anchetă" a "problemei" s-au îmbolnăvit, ceea ce a făcut ca în astfel de condiţii reorganizarea Direcţiei să nu aibă efecte asupra continuării cercetărilor în "cazul Pătrăşcanu". Ancheta se ”înmuiase”. Pasivismul anchetatorilor (dintre care unii aveau să declare mai tîrziu că s-au convins pe parcurs de nevionovăţia celor pe care îi anchetau), referatele de punere în libertate ale unor arestaţi (Elena Pătrăşcanu, Emil Calmanovici) l-au îndreptăţit pe Pătrăşcanu să scrie la finele anului "O propunere cu privire la trimeterea mea la Snagov", cerînd conducerii partidului să i se stabilească domiciliu obligatoriu în vila SSI-ului. în care fusese ţinut în arest cu trei ani în urmă. Declara că are de gînd ca acolo să se dedice exclusiv studiului, rupînd legăturile cu lumea exterioară, inclusiv cu soţia, urmărind să scrie o carte cu tema ”Colectivizarea în lumina istoriei”, o monografie a agriculturii din secolul XII şi pînă la zi. "Îmi iau angajamentul să nu părăsesc Snagovul şi să nu depăşesc liziera pădurii. în mijlocul căreia se află vila. În plimbările eventuale prin pădure voi lua cu mine pe paznicul vilei de la Securitate. Ţinerea mea mai departe şi fără termen la regim celular nu mai poate fi justificată (dacă aşa ceva este o justificare!) că trebuie să constituie o pildă", îşi argumenta Pătrăşcanu propunerea. Nu realiza în ce intrase, de fapt, din cauza celor cîteva cuvinte (adevăruri) rostite la Cluj, cît şi a duşmăniei aproape maladive pe care i-o purta Dej.  

Iluziile lui Pătrăşcanu s-au dovedit încă odată deşarte: între timp, Moscova declanşase o nouă ofensivă de "purificare" a "liniei staliniste", care avea să dea naştere valurilor de arestări ale "deviatorilor de dreapta" şi a ”complotiştilor sionişti”. Între ei, şi-a găsit locul şi ”naţionalistul” Pătrăşcanu. Tonul lor l-a dat arestarea şi condamnarea liderului evreu al partidului comunist din Cehoslovacia, Rudolf Slanski. Anunţînd aceste epurări în PMR, precum şi intrarea anchetei "lotului Pătrăşcanu" într-o fază decisivă, un alt articol din ”Pravda” al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, reluat peste două zile în ”Scînteia”, sublinia: "Noi am tolerat un timp în Comitetul Central al partidului pe Pătrăşcanu, deşi acesta avea ieşiri oportuniste şi un trecut dubios. În primăvara anului 1948, atunci cînd Pătrăşcanu şi complicii lui au fost demascaţi, s-a dovedit că ei constituiau o rezervă secretă a duşmanului, în conducerea partidului".

În realitate, însă, după aproape patru ani de la arestare, nu se dovedise încă nimic. În articolul lui Dej, numele lui Pătrăşcanu era pus alături de cele ale lui Rajk, Kostov, şi Koci Dodze, care fuseseră judecaţi, condamnaţi şi executaţi în Ungaria, Bulgaria şi Albania în urmă cu doi ani, în vreme ce anchetarea liderului comunist român nu dăduse încă nici un rezultat notabil. Astfel că în Ministerul Afacerilor Interne, în contextul arestării şi a lui Teohari Georgescu, acuzat pentru "deviere de dreapta" şi a colonelului Mişu Dulgheru (fostul şef al Direcţiei a VIII-a de Anchete), acuzaţi inclusiv că  l-au menajat pe Pătrăşcanu, s-a realizat şi o reorientare a cercetărilor în cazul lui. dar nu înainte de a se stabili în sarcina lui Teohari şi Dulgheru vinovăţia unei  atitudini  "împăciuitoriste", prin tergiversarea finalizării acestui dosar.

Completînd aceste acuzaţii formulate de noul ministru Alexandru Drăghici şi de şeful Securităţii, Pintilie Gheorghe, locotenent-colonelul Ioan Şoltuţ concluziona într-un raport voluminos înaintat conducerii în 7 noiembrie 1952 că în anchetarea grupului Pătrăşcanu s-au comis erori, care arată cum "mîna duşmanului a lucrat serios în organele Securităţii". Fost ceferist, originar din Ileanda, o comună de lîngă Dej, Şoltuţ a fost adus de la Cluj, unde lucra la regionala de partid şi propulsat în SSI de către Iosif Rangheţ, iar de aici a trecut la Securitate. Ambiţios, el se angaja să găsească în cel mai scurt timp probele de vinovăţie a arestaţilor. A şi fost numit şef al noului colectiv de anchetatori, în care s-au "promovat" în special tineri proaspăt încadraţi la Securitate, care să execute cu zel şi fără prea multe întrebări orice ordin primit. Pentru a fi mai bine pregătit în misiunea sa, Şoltuţ a fost trimis la Praga, unde a asistat pentru scurt timp, la dezbaterile procesului Slanski.         

Grupa specială de anchetă se subordona direct ministrului de interne Drăghici şi consilierului sovietic Alexandr Saharovski (nimeni altul decît viitorul şef al spionajului URSS, între 1956-1971). Gheorghiu Dej a urmărit îndeaproape această fază finală a cercetărilor în "cazul Pătrăşcanu", adnotînd declaraţiile şi dînd indicaţii cu privire la derularea interogatoriilor.  Demonstrînd interesul direct al Moscovei de a declanşa şi în România răsunătoare procese cu "demascări" de tip stalinist, coordonarea fiecărui pas al anchetei a fost realizată de Saharovski şi subalternul său Ţiganov, consilierul sovietic al Direcţiei de Anchete din Securitate. Din toamna anului 1952, vreme de un an şi jumătate, asupra arestaţilor din "lotul Pătrăşcanu" s-au exercitat torturi psihice şi fizice, pentru a le smulge mărturii care să facă posibilă regizarea unui proces după clişeele staliniste.

Metodele ilegale de anchetă care au debutat la finele anului 1952 au făcut ulterior (peste 15 ani) obiectul unui substanţial raport secret al Comitetului Central al PCR. care consemnează "folosirea bătăii, a schingiuirilor, smulsul părului, subalimentaţia prelungită". Mărturiile supravieţuitorilor procesului au fost lăsate în zeci de pagini de declaraţii date în 1967-1968 în faţa Comisiei de partid care a revăzut "cazul Pătrăşcanu", sau în opere memorialistice, precum cele ale lui Bellu Zilber şi Lena Constante. O parte din anchetatori au recunoscut şi ei ilegalităţile comise, în frunte cu Pintilie Gheorghe, care în octombrie 1967 arăta: "Cînd trebuia să se obţină un lucru, arestaţii erau forţaţi prin contrîngere: bătaie... Şi atunci acela trebuia să spună da. Trebuia să mintă".

Aceste minciuni aveau să ducă la moarte doi oameni: Lucreţiu Pătrăşcanu şi Remus Kofler. În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, cei doi au fost executaţi într-o celulă la Jilava de un ofiţer de Securitate, fiind împuşcaţi prin vizetă, la capătul unei penibile farse judiciare. Această crimă poate fi pusă în sarcina lui Dej, pentru că sentinţa şi execuţia s-au produs după moartea lui Stalin. Miron Constantinescu, trimis la Moscova pentru a-i cere lui Malenkov asentimentul în declanşarea procesului şi lichidarea lui Pătrăşcanu, nu reuşise să smulgă de la liderul sovietic decît un rece "Vashe delo" (treaba voastră). Gheorghiu Dej nu a regretat niciodată pasul făcut. Comentînd în 1961 la Plenara CC al PMR omorîrea lui Pătrăşcanu, liderul comunist afirma: "L-am potcovit cum trebuia potcovit!" Singurul care a avut de suferit a fost maiorul Iosif Moldoveanu, cel pe care, ca tînăr locotenet anchetator, sorţii căzuseră să fie cel care aduce la îndeplinire sentinţa de condamnare a lui Kofler şi Pătrăşcanu. S-a sinucis în 1968, cu arma din dotare, la aflarea veştii că Lucreţiu Pătrăşcanu a fost oficial reabilitat.           

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici