PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Bătălia din ”cîmpul tactic” al ”pensiilor speciale”: Comisia Europeană se ia la trîntă cu pensiile securiştilor. Va ieşi învineţită

9621 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Bătălia din ”cîmpul tactic” al ”pensiilor speciale”: Comisia Europeană se ia la trîntă cu pensiile securiştilor. Va ieşi învineţită
Ieri  a apărut o ştire, conform căreia în cadrul vestitului PNRR, care a devenit treptat, din ajutor financiar, un nou instrument de control şi şantaj asupra României din partea oficialilor europeni, se va mai negocia ceva: ”sistemul de pensii ocupaţionale” ale militarilor. E, fără îndoială, o lovitură pentru aceştia. Nu neg că militarii trebuie să aibă, pe parcursul carierei, un statut special. Să fie protejaţi, inclusiv prin venituri salariale substanţial mai mari decît ale celorlalţi salariaţi. Impozitate corespunzător, aceste venituri mai mari să le ofere şi pensii mai mari. Acesta ar trebui să fie principiul, asta cere şi Comisia Europeană. La noi, nu e deloc aşa.
 

De ce au securiştii pensii mari? Pentru că, în cazul lor, Revoluţia n-a produs nicio schimbare

 
Fiind noi, românii, moştenitorii unui stat poliţienesc, în cazul nostru veniturile celor din instituţiile de forţă (MAI, SRI) şi mai puţin ale celor din armată se calculează după alţi algoritmi, ca să nu mai vorbesc că statul român plăteşte încă pensii imense, zise ”speciale”, unor ofiţeri superiori din fosta Securitate, ori din sistemul penitenciar, a căror meserie a fost aceea sintetizată în sintagma ”poliţie politică” şi care conţine, în sine, un şir întreg de abuzuri comise de aceştia. Cu alte cuvine, le dăm pensii mari, pentru că ne-au închis şi ciomăgit, sau ne-au ţinut sub ameninţarea că o vor face. Pentru că aşa sînt românii, iertători? Nu. Pentru că statul român face sluj în faţa foştilor securişti, de trei decenii încoace. Din 1989 pînă în 2022, securiştii, odraslele şi reţelele lor de putere şi interese au impregnat şi dirijează o bună parte a ”mersului lucrurilor” în ţara noastră. S-a văzut, întotdeauna, cum stau lucrurile: se porneşte cu o ”iniţiativă civică”, de genul ”jos pensiile securiştilor”, se transformă în ”fără pensii speciale” şi se fîsîie în parlament, ridiculizată chiar de către cei ce au lansat-o – cazul celor de la USR, care au acumulat puncte electorale importante, erijîndu-se în războinici împotriva foştilor securişti – pe care persoane din fruntea partidului nu le-ar fi atins nici cu o pană, că era vorba, ca la Cioloş, de unchiuleţul lui – Virgil Ardelean, supranumit ”Vulpea”. 
 
”Pensiile securiştilor” au fost adesea slogane cu care s-au cîştigat voturi. Cam la atît se reduce revanşismul românilor, faţă de cei care au comis actul abominabil de a întreţine teroarea şi frica asupra unei întregi naţiuni, printr-un sistem bine pus la punct: de la împînzirea ţării cu reţele de informatori, în care o pondere de aproape 30% erau minori în 1989 şi acum sînt ”în floarea vîrstei” şi a puterii de muncă, pînă la supravegherea cu ”tehnică operativă” a populaţiei ori la încarcerarea dizidenţilor socotiţi periculoşi. Chiar cu uciderea unora, cum s-a întîmplat în 1985 cu inginerul Gheorghe Ursu. Contrar aşteptărilor, foarte puţini securişti au văzut celulele puşcăriilor după 1989. Şi nu pentru că, glorie lor, ar fi apărat într-adevăr ţara de ”duşmanii dinăuntru şi dinafară”, ci pentru că justiţia română nu s-a gîndit să-i tragă de mînecă. Ar fi trebuit să se tragă pe sine în acest proces: magistratura din România a fost infiltrată şi ea puternic de Securitate înainte de 1989 şi a rămas astfel o bună perioadă de timp, ba chiar a beneficiat de afluxul de ”sînge proaspăt” prin numărul mare de securişti care, ca absolvenţi de Drept, s-au reorientat după 1989, intrînd din Securitate în completuri de judecată, unde i-am cunoscut pe mulţi ca judecători, pe alţii ca procurori – chiar în Procuratura Generală. Inclusiv ”anchetatori” la Mineriada din iunie 1990, căci la nevoie se vede cine are competenţa de a ancheta ”huliganismul politic” din stradă, infracţiune comisă şi anchetată de aceeaşi oameni. Numai că în acel timp erau anchetatori penali ai Securităţii, nu procurori, atunci cînd muncitorii braşoveni s-au revoltat la 15 noiembrie 1987 împotriva regimului Ceauşescu. În 2017, cînd s-au împlinit treizeci de ani de la revolta braşovenilor, directorul SRI, Eduard Hellvig, promitea că va da la CNSAS dosarul întregii anchete a muncitorilor. Au trecut şapte ani de atunci şi nu ştiu să fi dat ceva: bănuiala mea e că aceste dosare au fost distruse demult sau, în cazul cel mai fericit, au fost aruncate în masa de hîrtii a arhivei unei alte instituţii, Ministerul Justiţiei, de pildă, şi cine să stea să îl caute acolo?
 
Căci, dacă aşa ceva s-ar fi întîmplat şi acele dosare din 1987 ar fi fost făcute publice, am fi avut o radiografie completă a magistraturii româneşti de după 1987: am fi văzut ce au devenit şi unde au ajuns, după ’90, bătăuşii Securităţii din 1987. Din ce poziţii de forţă şi putere împart ei nu pumni, ci ”actul de justiţie” în România zilelor noastre. Şi cu ce sume ies, la sfîrşit, la pensie, pentru toată cariera lor: şi cea dinainte de 1989, cînd ne-au urmărit, bătut, umilit, şi cea de după, cînd iarăşi ne-au urmărit, fără să ne mai bată sau umilească, dar ”pîrînd” la Kovesi, după regula ”binomului”, cu care SRI şi DNA se jucau în ”cîmpul tactic” al justiţiei, decimînd inamicii politici ai ”preşedintelui-jucător” Băsescu. 
 
Cu ştiinţa lor de a se pune în slujba oricărui puternic al vremii, securiştii au supravieţuit, în tranziţie, cu toate privilegiile aferente. Cu atît mai mult, vor reuşi să-şi păstreze, pînă la urmă, indiferent de ce vrea Comisia Europeană, dreptul la pensia pentru care au ”muncit” atît.
 

Cîţi securişti mai sînt şi ce pensii primesc ei? E secretul pe care-l păzeşte Bode

 
Numitorul comun al acestor oameni e pensia pe care ei o primesc de la stat, de la noi, adică, cei care încă muncim, de la mine, în timp ce scriu acest articol cu conştiinţa că o parte din remunerarea lui se va duce, sub formă de pensie, în buzunarul unui fost securist. Şi ce pensie! Aş fi fericit să vă spun cît ia un fost colonel sau general de securitate, dar nu pot să o fac. Casa de pensii a Ministerului Afacerilor şi Internelor e un buncăr în care secretul e bine păzit. Cred că doar ministrul Bode v-ar putea da nişte detalii: cîţi securişti mai sînt şi ce pensii mai primesc ei, în prezent. Dar nu o va face. Ceea ce n-a spus însă pe nicăieri Lucian Bode e că pe el l-a introdus în politică, de-a dreptul, un fost căpitan de securitate, Nicolae Viorel Stanca, reactivat şi promovat după 1989 în Serviciul Român de Informaţii, chiar dacă făcuse ”poliţie politică”, după cum a dovedit ulterior pensionării sale, CNSAS-ul.  După cum am mai scris chiar aici la MEDIAFAX, Lucian Bode a obţinut în anul 1998 o licenţă de inginer electromecanic, la Universitatea din Oradea. Apoi a dispărut din peisaj, pentru doi ani. Experienţa sa profesională începe în 2000, ca vînzător la ”Electrometal”, din Oradea. Abia din 2001 are o slujbă serioasă: ajunge inginer la Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Zalău şi, după doi ani, preşedinte al Sindicatului Electrica Zalău. Tot în anul 2001, şi asta nu mai poate fi coincidenţă, soţia lui Bode, Karina, de profesie educatoare, devine asociată într-o firmă de lucrări de instalaţii electrice, alături de fostul securist Stanca, acesta din urmă fiind şi şeful ”la partid” din 2001 al soţului ei, Lucian Bode.
 
Filiala Sălaj a Partidului Democrat a fost condusă în perioada 2001-2008 de Viorel Nicolae Stanca, pensionat din SRI cu gradul de colonel. El l-a luat sub aripa sa protectoare pe Lucian Bode, ca secretar, vicepreşedinte, secretar general şi apoi preşedinte al Partidului Democrat, filiala Sălaj. În urma scandalului privind implicarea sa în acţiuni represive ale Securităţii, izbucnit în 2008, Viorel Nicolae Stanca s-a retras de la conducerea PD Sălaj, fiind recompensat drept consolare de Traian Băsescu cu steaua de general în rezervă. Lui Bode i-a revenit şi scaunul de deputat, lustruit pînă atunci pentru şezutul generalului. 
 
Crescut în umbra acestui ”vechi cadru”, Lucian Bode a cunoscut ”valorile” oamenilor din ”servicii”, mai ales ale celor din fosta Securitate. Astfel încît, nu de la el ne putem aştepta să vedem cîţi securişti sînt înscrişi şi ce pensii mănîncă ei de la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
 
Anul trecut, pe 30 august, Kelemen Hunor a glosat pe o temă sensibilă: pensiile foştilor securişti. El a spus: ”există foşti securişti din poliţia politică sau din sistemul penitenciarelor, care nu au făcut altceva decît să-i urmărească pe oameni şi să-i bată, dacă au ajuns la închisoare, şi au pensii mai mari decît militarii care au stat în teatru de război. Nu e corect. Sînt nişte lucruri care trebuie discutate şi eu aş pleca de la această ipoteză: statul doreşte să facă ceva sau nu doreşte, că din demagogie în demagogie putem să mergem şi în următorii ani, nu vom rezolva nimic. Parlamentul a rezolvat problema parlamentarilor. Dar văd că nimeni nu mai are chef să meargă mai departe. Şi de aceea, dacă vorbim de reformă, dacă vorbim de principii, prima dată trebuie să soluţionăm această chestiune care de ani de zile (...) e în atenţia opiniei publice".
 
 Cuvintele au avut ecou, cîteva zile. Apoi ecoul lor s-a stins şi a continuat să funcţioneze PCR, sistemul de pile-cunoştinţe-relaţii dintre foştii securişti, foştii informatori ai lor, activişti ai partidului şi UTC-ului sau oameni ”formaţi” ca politicieni de aceştia, precum domnul Bode, ajunşi ca diriguitori ai ”treburilor” ţării,  care cu toţii s-au strîns să-şi apere, în continuare privilegiile. Şi pensiile ”ocupaţionale!, cum le spun ei (”speciale”, nu le place) ale meseriilor de bătăuşi ai regimului, indiferent că bătaia s-a administrat în arestul Securităţii de pe Rahovei sau prin aresturile Miliţiei. Ce vor face ei acum, cînd Comisia Europeană s-a năpustit, în urma lui Kelemen Hunor, nu cu declaraţii, ci solicitînd ”măsuri concrete”, pentru că aşa trebuie să meargă lucrurile, dacă mai vrem ”rezilienţă” şi ”redresare”? O vor brodi cumva. Au resurse: oameni, putere. Influenţă şi bani. Astfel încît, sînt sigur, pensiile securiştilor vor rămîne neatinse, pînă la moartea ultimului dintre ei. Chiar şi ale celor care au fost dovediţi de CNSAS că au săvîrşit acte de poliţie politică, prin sentinţe în instanţă, dar nu li s-a întîmplat nimic: pensia le-a venit ca de obicei, deşi prin simpl e corelări între legi existente şi decizii administrative, măcar aceste pensii pe care le primesc pentru că şi-au terorizat semenii puteau fi tăiate. Dar nimeni, niciunul din cei care au în mînă pîinea şi cuţitul nu-şi strică relaţiile cu camarazii căzuţi în necaz.   
   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici