PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Scufundarea Moscovei: ”Moscova nu crede în lacrimi”, dar le ascunde din ce în ce mai greu

În planul doi al scufundării ”Moscovei”, nava-amiral a flotei militare ruse din Marea Neagră, are loc o scufundare continuă a Moscovei, capitala puterii lui Putin, erodată de problemele economice cu care se confruntă ruşii. Sărăcia e mai dureroasă decît războiul – asta s-a învăţat încă din timpul conflictelor din Cecenia şi este motivul pentru care Vladimir Putin recurge ades la confruntări militare, pentru a obţine solidarizarea ”mîndriei ruse” în faţa inamicului, stingînd astfel gîndul apăsător la sărăcie.

1327 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Scufundarea Moscovei: ”Moscova nu crede în lacrimi”, dar le ascunde din ce în ce mai greu

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Scufundarea Moscovei: ”Moscova nu crede în lacrimi”, dar le ascunde din ce în ce mai greu

”Războiul din Ucraina va avea punctul final la Kremlin”

Conflictul din Ucraina iese din tiparul ”camuflării sărăciei”, prin abaterea atenţiei la război, deşi în sine nu poate fi înţeles şi justificat în mod logic, ca acţiune militară. Dar, cum spunea un om de afaceri american, fiul unui comunist din Statele Unite care a devenit miliardar în Rusia sub Elţîn şi a trebuit să fugă, pentru că nu i s-a subordonat lui Putin, raţiunile Kremilnului nu pot fi înţelese de nicio ştiinţă politică, pentru că nu aparţin acesteia, ci ţin mai degrabă de lumea interlopă, decît de lumea politică.

Din acest punct de vedere, Putin e un ”şef de bandă” care vrea extinderea teritoriului (acapararea resurselor din Donbass), dar şi creşterea prestigiului său personal, pentru a-şi consolida poziţia de lider. Ambele, într-un sens care nu are nimic comun, într-adevăr, cu raţiunea politică şi de stat – poate, din acest motiv, am putea să admitem că în Ucraina nu se desfăşoară, într-adevăr, un război convenţional , ci o ”operaţiune specială” de ”preluare ostilă” a unui nou teritoriu. Cum participă însă ruşii la acest spectacol? La început, au făcut-o cu entuziasm. Concertul la care a participat Putin la Moscova nu a fost, din păcate, trucat, ori prea mult regizat. Entuziasmul, atît al spectatorilor, cît şi al celor care l-au vizionat a fost real, aşa cum au arătat ulterior sondajele privind susţinerea publică a lui Putin în invadarea Ucrainei. Acum însă, aşa ceva nu mai e posibil. Scufundarea ”Moskvei” a deschis ochii, asupra propriei scufundări a ruşilor.

Acest subiect dureros, care e sărăcia, se simte cotidian, iar entuziasmul patriotic s-a domolit. În Federaţia Rusă, înainte de începerea războiului din Ucraina salariul mediu pe economie era mai mic decât în România, cu toate că ruşii stau pe o mare de gaz şi petrol, din care trăiesc de decenii încoace. Numai că exploatarea resurselor naturale nu se face în beneficiul ruşilor de rînd, iar poziţia geopolitică a Federaţiei Ruse nu ţine de foame. ”Capitalismul” rusesc alimentează doar conturile oligarhilor şi ale lui Putin şi altfel, destul de temperat, înzestrarea militară. În rest, Dumnezeu cu mila.

Pentru ruşi, prăbuşirea monedei naţionale sau a preţului petrolului sînt similare unor mari dezastre naţionale. Acum, acestora li se adaugă şi sancţiunile UE, care au urmat direct problemelor create de pandemia de Covid, cînd economia Federaţiei Ruse s-a contractat cu 4,1%. Rata şomajului crescuse, de la 4,6 în 2020, cu un procent în 2021, iar acum, prin plecarea trusturilor şi companiilor occidentale, e probabil mult mai mare. Problema esenţială în Rusia lui Putin este însă tot aceeaşi de pe vremea ultimului ţar, Nicolae al II-lea: marile inegalităţi sociale. În Federaţia Rusă, doar 1% din populaţie deţine peste 70% din economie.  În mediul urban, 13% din populaţie trăia, după estimările FMI-ului în 2021, sub limita sărăciei. Asta, într-o ţară ale cărei bogăţii în resurse e inegalabilă în Europa şi greu de egalat în întreaga lume. 

Ruşii s-au obişnuit însă cu acest trai, care prelungeşte o agonie cotidiană trăită încă din vremurile lui Brejnev, totuşi ceva mai stabile decît cele de azi şi nu se confruntau cu cea mai gravă problemă a Federaţiei Ruse – o corupţie generalizată şi endemică, la toate nivelurile societăţii. Statul e unul captiv, în mîinile unei clase de birocraţi în întregime coruptă, care funcţionează ”departamental” şi pe principiul subdisiarităţii negative. Adică, statul se abţine ”ordonat” de la impunerea propriilor reguli către cetăţeni, în schimbul mituirii funcţionarilor săi – la toate nivelurile şi pentru toate motivele posibile.

Atmosfera, din acest punct de vedere este greu de suportat, pentru că în viaţa cotidiană a rusului de rînd lipseşte de ani buni predictibilitatea. În rest, ceea ce le-a rămas sînt idealurile patriotice şi iluzia revenirii la puterea de odinioară a ţării lor, de a cărei stare jalnică sînt vinovaţi  fie ”capitaliştii străini” care au jefuit-o în vremea lui Elţin, fie ţările occidentale, care caută să-şi impună interesele asupra Rusiei în prezent – temele favorite ale aparatului de propagandă al lui Putin, care-şi justifică astfel ”expansiunea” spre vest.  

În Federaţia Rusă, majoritatea populaţiei este urbană. De la 1 ianuarie 2020, 109,5 milioane de locuitori locuiau în oraşele ruseşti, spre deosebire de 37,2 milioane de oameni care trăiau la ţară. Situaţia nu s-a schimbat fundamental. Cel mai bine clasat oraş în prisma calităţii vieţii, dar şi a preţului ei, e Moscova, urmată de Sankt Petersburg. În aceste oraşe se resimte şi cel mai mult inechitatea socială – de la cluburi de noapte unde cotizaţia pe o lună a membrilor este cît salariul mediu pe trei ani al unui rus şi pînă la muritorii de foame din împrejurimile oraşului, care cerşesc prin parcări.

În acelaşi timp, Rusia are cei mai mulţi miliardari, raportat la dimensiunile economiei sale, comparativ cu orice altă ţară din lume. Şi asta fără să se ţină cont de estimările care arată că venituri imense, de pînă 75% din PIB-ul ţării, sînt anual scoase din ţară, în conturi off-shore. Oligarhii ruşi nu sînt un mit, ci sînt şi vor rămâne baza puterii autocrate în Rusia, fie că a fost a lui Elţin, fie că e a lui Putin, sau a cui îi va urma.

Ruşii de rînd înţeleg această problemă, dar nu imaginează nicio soluţie – pentru că statul nu oferă nicio pîrghie, iar societatea civilă e sufocată, ca şi orice coeziune a unei opoziţii politice. Agresiunea criminală a Rusiei în Ucraina nu are motive logice. În spatele acestui atac pe scară largă nu se pot găsi motive legitime.

Printre cele mai afectate categorii sociale în prezent se numără pătura de mijloc a societăţii, obişnuită cu o viaţă confortabilă datorită schimbului comercial dintre Rusia şi Occident. Peste 200.000 din membrii ei au emigrat deja, în occident. Dar situaţia celor săraci, peste 30 de milioane de ruşi, a ajuns dramatică. Conform gazeta.ru, în condiţiile actuale ale crizei războiului din Ucraina, mai mulţi experţi ruşi au recomandat introducerea cupoanelor pentru pâine, lapte şi zahăr gratuit, pentru cei foarte săraci. E greu de crezut că statul va fi dispus să suporte această cheltuială, preferînd în schimb aruncarea banilor pe o ”spoială imperială” şi, în continuare, pe investiţiile militare.

Rusia arată de fapt foarte rău, în afara centrelor marilor oraşe, unde trăiesc puţini, faţă de cei foarte mulţi şi foarre săraci, care muncesc la periferia lor.  În cele două zone mai bogate ale Moscovei şi Sankt-Petersburgului, care sînt singurele două regiuni mai dezvoltate, trăiesc 30 de milioane de locuitori, faţă de restul de până la 144 de milioane, care trăiesc în condiţii umilitoare. În prezent, salariul mediu a scăzut la 149 de euro, în restul ţării, faţă de cele două ”capitale”, unde e de aproxiamtiv 230 de euro: mai mic cu mult decît în România.

Dacă invazia Ucrainei a fost văzută de Putin ca ultimă soluţie,  pentru a abate atenţia de la problemele sociale care îi ameninţă puterea, jocul a luat sfîrşit. Cum scria ”Novaia Gazeta” cu puţin înainte ca publicaţia să fie suspendată pe 30 martie, căzînd astfel ultima ”voce independentă” a Rusiei, ”când sute de tineri ruşi se vor întoarce acasă în sicrie, când costurile războiului vor scădea şi mai mult nivelul de trai şi mai ales, atunci când oligarhii nu vor mai putea să meargă la Paris, Milano sau Londra, războiul din Ucraina va avea punctul final la Kremlin iar Ucraina va fi liberă pentru că nici măcar Putin nu este veşnic”. Aceste lucruri se întîmplă deja, iar Moscova lui Putin se scufundă şi ea, lent şi sigur, în apele unui viitor imprevizibil, poate la fel de negru ca al mării sub care zace epava navei-amiral a flotei ruse.

Ce ar mai fi de spus? Vladimir Menşov, regizorul filmului ”Moscova nu crede în lacrimi”, care a luat premiul ”Oscar” pentru film străin în 1981 a fost un mare susţinător al lui Putin (şi-a manifestat deschis sprijinul pentru anexarea Crimeei în 2014, primind în schimb interdicţia de a intra în Ucraina pe 5 ani). Menşov a fost decorat la Kremlin în 24 mai 2017 de Vladimir Putin, cu Ordinul ”Pentru merit al Patriei”. Dar a murit, anul trecut, de Covid-19. O pierdere incomparabil mai mică decît crucişătorul Moskva, dar care are şi ea simbolismul ei: moscoviţii nu cred în lacrimi, dar le ascund din ce în ce mai greu, neavînd nimic în ce mai pot crede.   

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici