Tot mai mulți părinți români care locuiesc în Spania se întreabă dacă este nevoie de procură atunci când copiii lor pleacă în vacanță fără ambii părinți. Potrivit avocatului Lavinia Alice Radu Mohanu, răspunsul este clar: dacă minorul are domiciliul în Spania, nu este necesară nicio împuternicire pentru a călători în România sau într-o altă țară din Uniunea Europeană, indiferent dacă este însoțit de unul dintre părinți sau de o altă persoană.
Condiția esențială este ca minorul să poată face dovada rezidenței în Spania, fie printr-un pașaport cu domiciliul în această țară, fie prin certificatul de rezidență (NIE verde). În aceste situații, copilul nu va întâmpina probleme nici la ieșirea din Spania, nici la intrarea sau ieșirea din România, inclusiv la întoarcerea înapoi în țara de domiciliu.
Regula se aplică și în cazul excursiilor organizate, cum ar fi taberele sau deplasările cu școala ori cluburile sportive. Minorii pot călători însoțiți de profesori sau alte persoane responsabile fără a fi nevoie de procură din partea părinților, deoarece legislația română nu impune această obligație pentru copiii care locuiesc în străinătate.
Totuși, avocata precizează că, pentru liniștea părinților, se poate redacta opțional o autorizație simplă, semnată de ambii părinți, însoțită de copii ale actelor de identitate.
Aceasta nu este obligatorie, dar poate fi utilă în anumite situații. În schimb, regulile se schimbă dacă minorul are cetățenie spaniolă, caz în care documentele suplimentare pot să nu fie necesare.