Astfel, Vox va intra la guvernare regională și va ocupa inclusiv o funcție de vicepreședinte. În schimb, executivul regional s-a angajat să pună în aplicare un pachet de 150 de măsuri, unele radicale, care vizează imigrația, educația, locuințele, fiscalitatea ori securitatea.
Printre cele mai controversate măsuri se numără interzicerea purtării burkăi, niqabului și a altor acoperăminte care ascund complet fața în instituțiile și serviciile publice din Andaluzia. Autoritățile susțin că măsura este necesară din motive de securitate și pentru identificarea persoanelor, însă este de așteptat să fie contestată în instanță. Măsura e problematică, în contextul în care în Andaluzia locuiesc foarte mulți musulmani, mai ales în provinciile Almería și Granada.
Acordul prevede, de asemenea, eliminarea programului de limbă arabă și cultură marocană din aproximativ 100 de școli începând cu anul școlar 2027-2028 și interzicerea predării a ceea ce este definit drept „ideologie de gen”. În plus, părinții vor avea un rol mai important în deciziile privind educația copiilor, iar programa școlară va pune un accent mai mare pe istoria și tradițiile Spaniei.
Guvernul regional promite totodat[ și accelerarea evacuării persoanelor care ocupă ilegal locuințe și sprijin juridic imediat pentru proprietari. De asemenea, persoanele condamnate pentru ocuparea ilegală a locuințelor nu vor mai putea beneficia de locuințe sociale pentru o perioadă de mai mulți ani.
Totodată, accesul la locuințele cu preț protejat va fi restricționat: pentru cumpărare va fi necesară o rezidență de cel puțin 10 ani în regiune, iar pentru închiriere de minimum cinci ani.
Documentul mai prevede inițiative pentru repatrierea minorilor migranți neînsoțiți și combaterea fraudelor privind ajutoarele sociale.