Prima pagină » Pensiile se schimbă radical în Spania din 2027. Cine va mai putea primi pensia integrală

Pensiile se schimbă radical în Spania din 2027. Cine va mai putea primi pensia integrală

Sistemul public de pensii din Spania va intra într-o nouă etapă din 1 ianuarie 2027, când reforma începută în 2011 va fi aplicată integral.
Pensiile se schimbă radical în Spania din 2027. Cine va mai putea primi pensia integrală
Foto: Unsplash
Ionuț Axinescu
23 iul. 2026, 13:11,

Noile reguli vor modifica definitiv condițiile de pensie în Spania, iar vârsta de pensionare va depinde de numărul anilor de contribuții.

Cine va putea ieși la pensie la 65 de ani

Astfel, potrivit noilor reguli, persoanele care au cotizat cel puțin 38 de ani și 6 luni vor putea continua să se pensioneze la 65 de ani, fără reducerea pensiei.

În schimb, cei care nu ating acest prag vor trebui să aștepte până la 67 de ani pentru a beneficia de pensia integrală, notează La Razon.

Pensie anticipată? Rămâne posibilă, dar cu penalizări

Totodată, reforma păstrează posibilitatea pensionării anticipate voluntare cu cel mult doi ani înainte de vârsta standard, însă doar pentru cei care au acumulat minimum 35 de ani de cotizare.

În acest caz, pensia va fi redusă permanent, penalizările variind între 2,81% și 21%, în funcție de numărul lunilor cu care este anticipată pensionarea și de vechimea în muncă.

Unele categorii vor beneficia în continuare de excepții

Există însă și profesii pentru care regulile rămân diferite. Anumiți funcționari publici și angajați care desfășoară activități considerate grele sau periculoase, precum pompierii sau minerii, vor putea ieși la pensie înainte de limita generală fără să fie penalizați.

Reforma își propune să asigure sustenabilitatea sistemului de pensii în contextul îmbătrânirii populației și al creșterii speranței de viață.