Este un incident considerat fără precedent de la începutul războiului din Ucraina. Aeronava fără pilot a fost distrusă vineri de un avion de luptă F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra unei zone nelocuite din județul Buzău, fără a provoca victime sau pagube materiale.
„România doboară pentru prima oară o dronă în spațiul ei aerian”, a titrat cea mai importantă publicație din Spania, El País, în ediția electronică.
Sursa citată a precizat că nu se cunoaște deocamdată originea dronei și a citat declarația dată de președintele Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Președintele a precizat că aparatul zbura deasupra unei zone nelocuite, ceea ce a permis deschiderea focului „fără niciun risc”. Totodată, Nicușor Dan a confirmat că autoritățile competente investighează incidentul pentru a stabili toate circumstanțele.
El País adaugă că „Radu Miruță, ministrul Apărării, a sărbătorit acțiunea Forțelor Armate și a asigurat că doborârea dronei demonstrează eficacitatea măsurilor adoptate pentru întărirea siguranței aeriene”.
Totodată, Miruță, a felicitat piloții implicați în operațiune și a afirmat că incidentul demonstrează eficiența investițiilor recente în apărarea aeriană. „Datorită profesionalismului, calmului și reacției lor rapide, piloții au neutralizat astăzi o dronă care intrase fără autorizație în spațiul aerian român”, a declarat oficialul.
În același timp, El País explică atent contextul incidentului. „Bucureștiul se află în alertă maximă din această primăvară, din cauza creșterii mișcărilor de drone pe teritoriul său. Mai exact, la finalul lui mai, o dronă de proveniență rusească a explodat într-un bloc de apartamente din Galați, aproape de granița cu Ucraina”, notează jurnaliștii iberici.
„În plus, localitățile limitrofe cu țara vecină suferă și ele din cauza căderii fragmentelor de drone doborâte de armata ucraineană”, mai scrie publicația.