Cele două obiecte artizanale care nu lipsesc din casa femeilor spaniole. Unele ajung să coste mii de euro

Un șal de mătase cu broderii elaborate și un evantai lucrat manual sunt două dintre accesoriile care au trecut din moda spaniolă în patrimoniul cultural al țării. Șalul de Manila, un accesoriu asiatic devenit simbol al Spaniei

El Mantón de Manila, cunoscut drept șalul de Manila, este un accesoriu pătrat din mătase, decorat cu broderii colorate și prevăzut cu franjuri lungi, lucrate cu noduri. Deși a devenit unul dintre simbolurile vestimentare asociate Spaniei, originile sale sunt legate de Asia, în special de China.

Primele șaluri de acest tip erau realizate în China, în regiunea Canton, și ajungeau în Spania prin intermediul rutelor comerciale care traversau Manila, capitala Filipinelor, teritoriu aflat timp de secole sub dominație spaniolă. Mărfurile continuau apoi drumul către Noua Spanie, în Mexic, și Europa. Numele accesoriului provine astfel de la Manila, unul dintre punctele importante ale comerțului dintre Asia și Spania.

La 9 ani după ce a încercat să separe Catalonia de Spania, soțul Marcelei Topor revine în prim-planul politicii catalane: Carles Puigdemont ar putea redeveni liderul Guvernului regional

Digitalizare cu beneficii măsurabile. SONDAJ: Spaniolii economisesc, prin digitalizarea serviciilor, 2.140 de euro și 177 de ore pe an

Începând cu secolul al XIX-lea, șalul a devenit foarte popular în Spania și în America Latină, fiind purtat inițial ca accesoriu de lux. Broderiile cu motive florale, păsări și desene fanteziste, alături de culorile vii și franjurile ample, i-au conferit o identitate vizuală ușor de recunoscut.

Pictori precum Joaquín Sorolla, Hermen Anglada Camarasa, Ramón Casas și Julio Romero de Torres au inclus șalul de Manila în operele lor, contribuind la consolidarea statutului său cultural. În timp, acesta s-a asociat cu imaginea femeii andaluze, cu personajul tradițional madrilen cunoscut drept manola și, mai ales, cu spectacolul de flamenco.

Cum se transformă un șal de mătase într-o piesă de colecție

Un șal tradițional de Manila este realizat din mătase, cu broderie din fir de mătase și franjuri care necesită o muncă migăloasă. Modelul este trasat pe material înainte de brodare, iar decorul poate combina tehnici care creează treceri de culoare și efecte de umbrire.

Franjurile, cunoscute în spaniolă drept flecos, sunt o componentă esențială a accesoriului. Acestea sunt realizate prin înnodarea firelor de mătase, folosind tehnici apropiate de macrameu. În Spania, localități precum Cantillana, din provincia Sevilla, au fost cunoscute pentru tradiția atelierelor specializate în realizarea franjurilor de mătase încă din secolul al XIX-lea.

Dimensiunea este importantă mai ales pentru dansatoare. Un șal destinat flamenco-ului trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi mâinile atunci când este împăturit în diagonală și așezat pe umeri. Un model pătrat cu latura de aproximativ 135-140 de centimetri, fără franjuri, este una dintre dimensiunile recomandate pentru dans, iar franjurile pot avea între 30 și peste 50 de centimetri.

Greutatea materialului și a broderiei influențează felul în care șalul se mișcă. O piesă prea ușoară sau prea flexibilă poate fi mai greu de controlat în timpul dansului, în timp ce un model bine proporționat permite executarea unor mișcări ample, a rotirilor și a schimbărilor de direcție.

De la accesoriu de lux la unul dintre simbolurile dansului flamenco

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, schimbările din industria textilă europeană și popularitatea altor stiluri vestimentare au contribuit la pierderea popularității șalului în rândul burgheziei. Acesta a fost adoptat tot mai mult în mediile populare, fiind asociat cu tradițiile andaluze, cu femeile din Madrid și cu spectacolele de flamenco.

Pe scenă, mantónul de Manila nu este doar o piesă vestimentară, ci un instrument de expresie. Dansatoarele îl folosesc pentru a accentua rotirile, pentru a crea linii ample în aer și pentru a sublinia mișcările corpului. Greutatea șalului și lungimea franjurilor cer coordonare, forță și precizie, astfel încât materialul să urmeze mișcările dansatoarei.

Șalul a devenit parte și din cultura populară madrilenă, inclusiv prin zarzuela, gen de teatru muzical spaniol. În La verbena de la Paloma, spectacol prezentat pentru prima dată la 17 februarie 1894, la Teatro Apolo din Madrid, apare versul „¿Dónde vas con mantón de Manila?”, referire la accesoriul care făcea deja parte din imaginarul sărbătorilor populare.

Tradiția este păstrată și prin festivaluri locale. În Ramales de la Victoria, în nordul Spaniei, se organizează în fiecare iulie sărbătoarea Verbena del Mantón, legată de o legendă din timpul bătăliei de la Ramales din 1839. Potrivit poveștii, trupele carliste ar fi lăsat în urmă un cufăr cu șaluri, pe care generalul Espartero le-ar fi împărțit femeilor în timpul celebrărilor victoriei.

Evantaiul spaniol, un obiect artizanal care poate costa 6.000 de euro

Alături de șal, evantaiul este unul dintre accesoriile asociate cu eleganța feminină în Spania. Cunoscut în spaniolă drept abanico, acesta are origini legate de circulația obiectelor și tehnicilor din Asia, dar a căpătat o identitate proprie în cultura spaniolă, inclusiv în Andaluzia.

Unul dintre magazinele istorice specializate în acest tip de obiecte este Casa de Diego, din Madrid, considerată una dintre cele mai vechi afaceri spaniole din domeniul evantaielor. Magazinul oferă peste 10.000 de modele diferite, realizate manual, potrivit publicației El Correo.

Procesul de fabricație începe cu realizarea baghetelor care susțin evantaiul. Acestea pot fi confecționate din lemn de păr, mesteacăn, fag, platan, abanos sau lemn de santal, dar și din materiale precum sideful, osul ori fildeșul. Unele baghete sunt simple, în timp ce altele sunt decorate prin decupaje.

Modelele obișnuite au între 28 și 32 de baghete, însă există și evantaie cu 10, 12 sau 16 baghete, cunoscute sub denumirile chumbos sau pericones. Acestea din urmă sunt folosite frecvent în teatru și dans. Partea textilă, numită país, poate fi realizată din pânză, pergament sau alte materiale și poate rămâne într-o singură culoare ori poate fi pictată sau brodată.

De ce unele evantaie costă cât o bijuterie

Prețul unui evantai depinde de dimensiuni, de materialele folosite, de complexitatea ornamentelor și de timpul necesar pentru realizare. Potrivit lui Arturo Llerandi, patronul magazinului Casa de Diego, un model obișnuit poate fi fabricat într-o singură zi, în timp ce piesele mai elaborate pot necesita o săptămână sau chiar o lună de muncă.

Prețurile variază între 16 și 6.000 de euro. Cele mai scumpe sunt, de regulă, piesele ornamentale sau antichitățile. Un exemplu este un evantai realizat în jurul anului 1850, confecționat din os și pictat manual, expus în vitrină la un preț de 3.000 de euro.

Modelele mici sunt printre cele mai căutate în prezent, atât de bărbați, pentru că pot fi păstrate în buzunarul unei cămăși sau al unei jachete, cât și de femei, deoarece încap ușor în geantă. Evantaiele mari pot produce un flux de aer mai puternic, însă dimensiunea nu este singurul criteriu care contează la alegerea unui model.

Llerandi recomandă un evantai cu partea textilă suficient de amplă și cu un sistem de baghete (vergele) rezistent. Dacă structura este prea flexibilă, obiectul nu va putea capta și deplasa aerul în mod eficient. În același timp, materialele și ornamentele trebuie alese în funcție de utilizarea dorită, fie că este vorba despre un accesoriu practic, unul pentru dans sau o piesă decorativă.

Cât costă un șal de Manila și cum trebuie ales

Șalurile de Manila sunt disponibile într-o gamă largă de prețuri, în funcție de material, dimensiuni, broderie, franjuri și modul de execuție. Pentru dans, un model mai simplu, cu broderie, poate costa aproximativ 400 de euro, în timp ce variantele fără broderie, folosite la antrenamente, pot fi găsite la prețuri între 50 și 3.000 de euro, potrivit recomandărilor unui ghid dedicat dansatoarelor de flamenco.

Modelele din mătase, cu broderii și franjuri realizate manual, sunt mai apropiate de construcția tradițională. Există însă și variante din poliester, vâscoză sau satin, care pot fi potrivite pentru exerciții, cu condiția să aibă dimensiunea și greutatea necesare. Unele dintre aceste alternative sunt prea mici, prea ușoare sau au o formă triunghiulară, în locul celei pătrate specifice șalului tradițional.

Alegerea trebuie să țină cont și de felul în care va fi folosit accesoriul. Un șal scump, cu broderie elaborată, nu este neapărat cea mai bună investiție pentru cineva care abia învață să danseze, deoarece materialul se poate uza, se poate murdări sau se poate agăța în timpul exercițiilor. Pentru o piesă de colecție, în schimb, starea materialului și calitatea lucrăturii sunt esențiale.

Și conservarea necesită atenție. Șalul poate fi păstrat rulat într-un tub căptușit sau agățat, protejat de praf, pentru a evita cutele persistente și deteriorarea broderiei. Călcarea, dacă este necesară, trebuie făcută cu grijă, pe dosul materialului, fără apăsare puternică asupra ornamentelor.

Șalul de Manila și evantaiul spaniol au evoluat dincolo de rolul unor simple accesorii. Primul a devenit o piesă centrală în estetica flamenco-ului, iar cel de-al doilea a rămas atât un obiect practic, cât și unul de expresie artistică. Prețurile lor pot varia de la câteva zeci de euro la mii de euro, în funcție de material și de munca artizanilor, însă valoarea lor culturală este legată de tradițiile pe care le păstrează de generații.