Bărbatul a explicat și ce crede că l-a ajutat pentru a ajunge la această vârstă, într-un interviu acordat pentru La Region.
Unul dintre obiceiurile sale ar putea părea surprinzător chiar și pentru cei foarte matinali. Eustaquio Pérez Fernández se trezește în fiecare zi la ora 4 dimineața și parcurge mereu aproximativ opt kilometri pe jos, în timp ce își îngrijește oile.
„Mă trezesc la patru dimineața. Merg în bucătărie, beau un pahar cu apă și iau o pastilă despre care nu știu ce este. Nu știu dacă e pentru tensiune sau pentru altceva. E o pastilă. Apoi îmi pregătesc micul dejun, cu o chiflă de pâine”, a povestit Eustaquio.
Micul dejun are și un ingredient necaracteristic pentru cei preocupați de alimentația sănătoasă: zahărul. Bărbatul își îndulcește cafeaua cu patru linguri de zahăr și recunoaște că are o slăbiciune pentru dulciuri. „Îmi plac dulciurile, pentru că viața este amară”, a glumit el.
În rest, alimentația sa nu e deloc sofisticată. Eustaquio spune că a mâncat de-a lungul vieții produse obișnuite, carne de porc, alte tipuri de carne și alimente provenite din gospodărie „Aici se mânca porc sau carne și tot ce dă pământul, nici mai mult, nici mai puțin”, a mai zis el.
Mișcarea e importantă în rutina sa zilnică. Cei aproximativ opt kilometri pe care îi parcurge zilnic alături de oi fac parte din viața lui obișnuită. În plus, nu vrea să renunțe la muncă nici măcar la această vârstă.
„Voi muri cu chef de muncă. Mă simt tânăr și am chef de viață. Sigur că îmi lipsesc puterile. Ideile sunt tot acolo, dar puterile… de ele duc lipsă”, a mărturisit el.
Întrebat ce le-ar recomanda generațiilor mai tinere pentru a ajunge la o vârstă înaintată, spaniolul a oferit un răspuns bazat pe propria experiență: muncă, perseverență și cât mai puține vicii.
„Să muncească și să lupte pentru a avea. Să nu fumeze și să evite și celelalte vicii. Cu cât sunt mai puține, cu atât mai bine”, a mai spus Eustaquio Pérez Fernández.