Deși legislația muncii din Spania nu prevede un permis special pentru îngrijirea animalelor de companie, instanța a stabilit că gravitatea situației și obligațiile legale privind protecția animalelor justifică absența salariatului.
Potrivit hotărârii făcute publice de cei care au reprezentat-o pe angajată în instanță, femeia fusese concediată pentru cumul de absențe nemotivate, printre care și ziua în care a trebuit să intervină de urgență din cauza stării critice a cățelei sale. Angajatorul a susținut că aceasta ar fi trebuit să se prezinte la program, însă magistrații au concluzionat că urgența medicală nu putea fi amânată până la finalul zilei de lucru, întrucât ar fi prelungit inutil suferința animalului.
Instanța catalană recunoaște că nici Statutul Lucrătorilor, nici contractul colectiv aplicabil nu reglementează explicit o zi liberă sau o învoire pentru îngrijirea animalelor aflate în grija angajaților. Cu toate acestea, judecătorii subliniază că astfel de situații trebuie evaluate prin coroborarea întregului cadru legislativ și a realității sociale actuale.
TSJC amintește că Legea 7/2023 privind bunăstarea animalelor impune deținătorilor obligația legală de a le asigura condiții de trai demne și asistența veterinară necesară pentru a le proteja sănătatea și a le evita suferința. Prin urmare, agravarea bruscă a stării de sănătate a animalului a constituit o cauză urgentă și neprevăzută de îndeplinire a unei obligații legale.
Hotărârea invocă atât „rațiuni umanitare, etice și morale”, în contextul în care animalul aproape agoniza din cauza vârstei înaintate, cât și reforma Codului Civil spaniol din 2021, prin care animalele nu mai sunt considerate simple bunuri materiale, ci ființe vii dotate cu sensibilitate.
Conform articolului 3.1 din Codul Civil, normele juridice trebuie interpretate în acord cu realitatea socială a vremii, în care tot mai mulți cetățeni își consideră animalele de companie membri ai familiei.
Albert Vallribera, avocatul din cadrul Col·lectiu Ronda care a instrumentat cazul, a subliniat caracterul de premieră al acestei sentințe, arătând că recunoașterea legală a animalelor ca ființe simțitoare produce efecte inevitabile și în relațiile de muncă.
Potrivit acestuia, necesitatea de a curma suferința unui animal cu care conviețuiești nu are doar o dimensiune afectivă, ci și una juridică pe care companiile nu o pot ignora atunci când își exercită puterea disciplinară. Totodată, avocatul atrage atenția că astfel de cazuri demonstrează necesitatea introducerii unor reglementări specifice în legislația muncii, care să ofere predictibilitate și protecție juridică angajaților aflați în situații de urgență veterinară.
Articol editat de un jurnalist în care au fost folosite texte traduse cu AI.
Conținut editorial asistat de inteligența artificială și verificat de editor uman.