Cât câștigi ca taximetrist în orașul din Spania unde trăiesc aproape 9.000 de români
José Antonio lucrează de mai mulți ani în domeniu, a fost taximetrist în Barcelona, iar în prezent are propria licență de taxi în Roquetas de Mar, o localitate de coastă unde numărul clienților este influențat de sezonul turistic. În Roquetas de Mar, din provincia andaluză Almería, aproape 9.000 dintre cei circa 111.000 de locuitori sunt români.
Cât câștigă un taximetrist în Roquetas de Mar
Potrivit taximetristului, el poate rămâne cu aproximativ 2.000 de euro net pe lună, asta după ce scade cheltuielile necesare pentru desfășurarea activității. Înainte de a ajunge la această sumă trebuie plătite combustibilul, asigurarea, întreținerea mașinii și contribuția de autónomo (PFA), printre alte costuri.
„Scăzând toate cheltuielile, îți poate rămâne un salariu de aproximativ 2.000 de euro pe lună”, concluzionează el. Dar suma nu este garantată în fiecare lună. Într-o localitate turistică precum Roquetas de Mar, perioadele cu mulți turiști sunt mai profitabile, în timp ce în extrasezon încasările scad.
Muncește în Roquetas de Mar șase zile pe săptămână, câte 12 ore
Cei aproximativ 2.000 de euro vin însă cu un preț, timpul petrecut la volan. José Antonio spune că lucrează de regulă șase zile pe săptămână, iar o zi de muncă poate ajunge la aproximativ 12 ore. Începe de obicei dimineața, în jurul orei 6:30-7:00.
Avantajul este că, fiind propriul său șef, își poate organiza programul după bunul plac. Nu trebuie să respecte un orar impus de o companie și decide singur când începe sau când ia pauze.
Patru ore de așteptare fără nicio cursă
Una dintre problemele meseriei este că 12 ore petrecute la muncă nu înseamnă 12 ore plătite. Taximetristul povestește pentru canalul de YouTube NoticiasTrabajo că au existat situații în care a așteptat chiar și patru ore fără să primească o cursă. Timpul petrecut în stație face parte însă din programul său de lucru.
José Antonio spune că încearcă să evite pauza de masă între orele 14 și 15, când poate avea mai multe curse. Pe de altă parte, statul multe ore la volan vine și cu probleme fizice. Taximetristul spune că spatele este una dintre principalele probleme pentru cei care lucrează ani întregi în această meserie. De aceea, atunci când așteaptă într-o stație și nu are o cursă, încearcă să coboare din mașină, să meargă puțin și să-și întindă picioarele.