Ce înseamnă eșecul planurilor de pensii din Spania pentru românii care lucrează acolo

Pentru sutele de mii de români care muncesc în Spania și contribuie la sistemul de pensii local, viitorul pensionării devine tot mai dependent de economisirea privată. Însă unul dintre principalele instrumente recomandate de autorități (planurile de pensii private) este criticat pentru randamente scăzute și reguli fiscale mai puțin avantajoase decât în trecut.

Pensiiile sunt în mod constant în centrul dezbaterii economice. Într-un moment în care sustenabilitatea sistemului public îi îngrijorează tot mai mult pe spanioli, tinerii nu au de ales și trebuie să accepte ideea că pensia publică va avea o pondere din ce în ce mai mică în veniturile lor la pensionare, ceea ce va face ca economisirea privată să devină tot mai necesară, scrie El Economista.

Iar preocuparea pentru pensie nu este întâmplătoare. Spania are una dintre cele mai ridicate rate de înlocuire din lumea dezvoltată, adică una dintre cele mai mici diferențe între ultimul salariu încasat și prima pensie de stat.

În timp ce în alte țări, precum Japonia, rata de înlocuire este în jur de 50%, în Spania ajunge la 80%, o cifră considerată greu de susținut pe termen lung. Există un consens că actualii pensionari încă beneficiază de condiții relativ favorabile, dar generațiile viitoare se vor confrunta cu prestații mai puțin generoase.

O serie de probleme vor obliga la ajustări în următoarele decade

Îmbătrânirea populației, natalitatea scăzută și creșterea cheltuielilor publice pentru pensii vor obliga, cel mai probabil, la ajustări în următoarele decenii. Problema, privind spre viitor și spre investițiile private, pornește și de la decizia luată de José Luis Escrivá în perioada în care era ministru al Securității Sociale (în prezent guvernator al Băncii Spaniei) când a redus plafonul de contribuții deductibile fiscal pentru planurile individuale de pensii.

Până în 2020, contribuabilii puteau deduce până la 8.000 de euro anual. Ulterior, plafonul a fost redus treptat până la nivelul actual de 1.500 de euro.

Această măsură a lovit puternic acest produs financiar, deoarece a dus la o scădere semnificativă a contribuțiilor și a frânat creșterea economisirii private pentru pensie. Reducerea avantajului fiscal a afectat sectorul, dar a scos în evidență și slăbiciunile structurale ale planurilor de pensii din Spania: ofertă limitată, concurență redusă și randamente istoric mai mici decât cele ale fondurilor de investiții.

Problema randamentului

Randamentul a fost una dintre principalele slăbiciuni ale planurilor de pensii din Spania. Piața a fost dominată tradițional de marile instituții financiare, cu o concurență mult mai redusă decât în cazul fondurilor de investiții. Acest lucru s-a tradus prin costuri de administrare mai mari și, implicit, randamente mai mici pentru economisitori.

Potrivit unui studiu al profesorului Pablo Fernández (IESE), randamentul anual mediu al fondurilor de pensii din Spania în ultimii 15 ani (2,91%) a fost inferior investiției în obligațiuni de stat spaniole (3,99%). În același timp, randamentul mediu al IBEX 35 a fost de 5,34%, al EuroStoxx 50 de 8,09%, iar al S&P 500 de 14%. Doar 99 de fonduri din 393 cu istoric de 15 ani au avut randamente peste obligațiunile de stat pe 15 ani; 57 au depășit IBEX 35, iar unul singur a depășit S&P 500. Chiar și nouă fonduri au avut randament negativ.

O altă mare problemă, tratamentul fiscal al planurilor de pensii

Deși deducerea la momentul contribuției rămâne un stimulent important, problema apare la momentul retragerii banilor. Spre deosebire de fondurile de investiții, unde se impozitează doar câștigurile, sumele retrase dintr-un plan de pensii sunt considerate venit din muncă și intră în baza generală a impozitului pe venit (IRPF).

Această situație poate duce la impozitarea la cote marginale ridicate exact în momentul în care persoanele își retrag economiile acumulate de-a lungul deceniilor. Avantajul fiscal este oferit la intrare, dar la ieșire sistemul devine dezavantajos.

Strategia guvernului pentru a compensa slăbirea planurilor individuale a fost promovarea planurilor de pensii ocupaționale, susținute de companii. Totuși, rezultatele au fost mult sub așteptări. Ideea era construirea unui al doilea pilon al sistemului de pensii, similar cu cel din alte țări europene, capabil să direcționeze sute de miliarde de euro către economisirea pentru pensie. Implementarea este însă lentă, iar contribuțiile rămân reduse.

Referințe internaționale

În comparație cu modelul spaniol, merită menționat exemplul Regatului Unit. Sistemul britanic se bazează pe așa-numitul „auto-enrolment” (înscriere automată), prin care angajații sunt incluși automat în planuri de pensii ocupaționale. O parte din salariu este direcționată periodic către economisirea pentru pensie, cu excepția cazului în care angajatul decide în mod explicit să iasă din sistem.

Rezultatul a fost o creștere masivă a participării și a activelor acumulate pentru completarea pensiei publice. Spania ar trebui să avanseze către un model similar, în care economisirea pentru pensie devine o practică obișnuită încă de la începutul vieții profesionale.

Un alt reper important sunt Statele Unite și cunoscutele planuri 401(k). Aceste instrumente au permis de-a lungul deceniilor direcționarea unei părți din salariile a milioane de angajați către investiții pe termen lung, în special în acțiuni. De asemenea, au impulsionat dezvoltarea gestiunii indexate și a unor giganți ai investițiilor precum Vanguard.

Pensionarea necesită o strategie de investiții pe termen lung

Spre deosebire de Spania, unde predomină o abordare conservatoare a economisirii pentru pensie, în Statele Unite expunerea la bursă este obișnuită chiar și pe orizonturi foarte lungi. De fapt, una dintre greșelile majore ale multor planuri de pensii spaniole a fost menținerea unor portofolii prea prudente, cu o pondere prea mare de instrumente cu venit fix.

Pensionarea necesită o strategie de investiții pe termen lung și contribuții regulate. Iar acțiunile rămân activul cu cea mai mare capacitate de a proteja și crește puterea de cumpărare a economiilor pe parcursul deceniilor, mai ales într-un context de inflație persistentă.

De aceea, provocarea majoră a Spaniei nu este doar sustenabilitatea sistemului public, ci și dezvoltarea unei culturi financiare reale, care să le permită cetățenilor să își completeze viitoarea pensie. Dezbaterea nu mai este doar despre cât va plăti statul peste 20 sau 30 de ani, ci despre cum se pot pregăti astăzi lucrătorii pentru o pensionare care, cel mai probabil, va depinde tot mai mult de economisirea privată și investițiile pe termen lung.