Autoritățile au fost alertate de locuitorii din zonă, care s-au plâns de zgomot și de haos. Polițiștii au descins la proprietatea aflată în apropierea drumului Camí Vell de Sant Mateu, unde petrecerea se desfășura deja de două zile.
Nu mai puțin de o mie de persoane participau la eveniment, în fapt un festival clandestin. Este cea mai mare petrecere ilegală organizată în această vară în Ibiza, potrivit surselor locale. Deși era prezentat drept un eveniment privat, polițiștii au constatat că era, de fapt, un festival comercial și că nu exista nicio autorizație pentru așa ceva.
Anchetatorii au descoperit o adevărată infrastructură de festival. Pe proprietate existau mai multe baruri complet echipate, zone de restaurante, pază privată, ambulanță cu personal medical, microbuze care transportau invitații din puncte de întâlnire secrete și chiar un carusel de distracții.
Mulți dintre participanți purtau brățări de acces, asemănătoare celor folosite la festivalurile de muzică.
Primăria din Sant Antoni a deschis procedura de sancționare a organizatorilor, care riscă amenzi de până la 300.000 de euro pentru încălcări grave ale legislației privind evenimentele.
Autoritățile spun că astfel de petreceri ilegale au devenit tot mai frecvente în Ibiza, fiind promovate prin grupuri private și pe rețelele sociale.
Locuitorii sunt tot mai nemulțumiți de aceste petreceri clandestine, care le fac verile un coșmar. Muzica tare, până dimineața, drumurile blocate, taxiurile ilegale și gunoaiele lăsate în urmă sunt câteva dintre problemele frecvent reclamate.
Unii rezidenți susțin că intervențiile autorităților nu sunt întotdeauna suficient de rapide, iar până la sosirea poliției petrecerile continuă ore întregi.