Acesta este avertismentul economistului Gonzalo Bernardos, profesor la Universitatea din Barcelona. Citat de publicația El Confidencial, el susține că piața imobiliară a ajuns într-un punct în care găsirea unui apartament este „aproape o misiune imposibilă”.
Potrivit lui Bernardos, costurile ridicate ale locuințelor și lipsa economiilor necesare pentru achiziție îi împiedică pe tot mai mulți spanioli să devină proprietari. „Dacă înainte existau puține șanse să găsești un apartament, acum este aproape imposibil”, a declarat economistul.
Unul dintre efectele directe ale crizei locuințelor este creșterea vârstei de emancipare. În prezent, tinerii din Spania pleacă din casa părinților, în medie, după vârsta de 30 de ani, mult mai târziu decât în țări precum Suedia sau Finlanda, unde acest pas este făcut în jurul vârstei de 21 de ani.
Bernardos consideră că, în multe cazuri, singura șansă ca un tânăr să devină proprietar este sprijinul financiar din partea familiei. „Singura modalitate prin care un tânăr poate avea o locuință este ca părinții să i-o cumpere”, a afirmat acesta.
În lipsa posibilității de a cumpăra sau închiria o locuință întreagă, tot mai mulți tineri aleg să locuiască în apartamente împărțite cu alte persoane și să închirieze doar o cameră. Economistul mai spune că, fără măsuri care să crească oferta de locuințe și să reducă presiunea asupra pieței, accesul la o casă va deveni tot mai dificil pentru noile generații.