Într-un interviu acordat publicației The New Barcelona Post, decanul Colegiului Economiștilor, Carles Puig de Travy, analizează paradoxul unei economii care crește pe hârtie, dar pune o presiune tot mai mare pe puterea de cumpărare a familiilor, pledând pentru creșterea ofertei imobiliare, productivitate, investiții în infrastructură și stabilitate politică.
În viziunea decanului economiștilor catalani, locuința trebuie tratată nu doar ca o chestiune socială, ci ca o infrastructură economică esențială.
Puig de Travy avertizează că o majorare generalizată a veniturilor, de exemplu, o creștere cu 10% a tuturor salariilor, nu ar face decât să tensioneze și mai mult piața imobiliară atâta timp cât oferta rămâne insuficientă. El susține creșterea salariilor doar prin negociere colectivă între sindicate și patronate, nu prin decret guvernamental.
Singura cale sustenabilă pentru ameliorarea problemei locuinței este creșterea ofertei prin eliberarea de noi terenuri construibile, restructurarea utilizării acestora, reducerea termenelor de autorizare și un parteneriat public-privat solid.
În lipsa unor date oficiale complete privind chiriile (spre deosebire de piața vânzărilor, monitorizată prin registrele notariale), economistul observă că măsurile de plafonare a prețurilor nu deblochează piața, ci dimpotrivă, reduc oferta de închiriere, determinând proprietarii să își scoată apartamentele de la închiriere și să le scoată la vânzare. În prezent, atât în Barcelona, cât și în zona metropolitană, familiile depășesc cu mult pragul recomandat de 30% din venituri alocat locuirii.
Deși prognozele privind evoluția PIB-ului au fost revizuite constant în sus în ultimii doi ani, Carles Puig de Travy atrage atenția că acest avans este susținut în principal de creșterea populației și a numărului de angajați, nu de o creștere a venitului pe cap de locuitor. Un astfel de model nu este sustenabil pe termen lung, deoarece suprasolicită infrastructura și fondul locativ.
Pentru a detensiona sistemul, singura rețetă este creșterea productivității atât în sectorul privat, cât și în administrația publică. Deși în ultimii doi ani productivitatea în Catalonia și Spania a crescut cu aproximativ un punct procentual peste media europeană, decalajul rămâne semnificativ.
Principala problemă a mediului de afaceri catalan nu este lipsa marilor corporații, ci dificultatea firmelor mici de a face saltul către categoria companiilor mijlocii, care au capacitate mai mare de a inova, de a exporta și de a atrage finanțare. „Sistemul antreprenorial catalan este mai performant decât mediul care îl înconjoară”, subliniază Puig de Travy, cerând debirocratizare, reglementări mai agile și o mobilitate mai bună.
Potrivit unui raport al patronatului Foment del Treball, Catalonia a acumulat între 2009 și 2025 un deficit de investiții în infrastructură de 49.543 de milioane de euro, administrația centrală executând doar 59,5% din sumele bugetate. Deși reprezintă 16% din populația Spaniei, regiunea primește de regulă doar 9-10% din investițiile de stat.
Decanul subliniază că întârzierile în execuție alungă investitorii străini și indică prioritățile strategice pentru următorul deceniu.
În fața competiției globale dominate de Statele Unite și China, Catalonia trebuie să urmeze modelul economic al bazinului Rinului, mizând pe specializare și active intangibile în domenii de vârf precum tehnologiile cuantice, biomedicina, biotehnologia, sectorul agroalimentar și serviciile avansate, fără a neglija turismul și comerțul. De asemenea, economistul vede o oportunitate industrială majoră în sectorul apărării și securității, unde industria catalană ar putea acoperi până la 25% din cererea generată.
În ceea ce privește piața muncii și guvernanța, Puig de Travy formulează trei direcții clare:
Articol editat de un jurnalist în care au fost folosite texte traduse cu AI.
Conținut editorial asistat de inteligența artificială și verificat de editor uman.