El este primul om ajuns la locul tragediei din Spania: „Am văzut pe cineva care își lua rămas bun de la familie!”
Antonio a plecat de acasă fără să știe exact ce îl așteaptă, dar hotărât să ajute. Dar ce a găsit la locul accidentului a fost mai grav decât își imaginase: vagoane distruse, oameni răniți și pasageri care își luau rămas-bun de la cei dragi.
„Când am ajuns, nu era nicio mașină și am crezut că fusese o simplă tamponare. Am văzut cele două trenuri accidentate și, pe măsură ce înaintam, îmi dădeam seama cât de gravă era tragedia”, a povestit farmacistul, citat de publicația 20 Minutos.
Antonio: „Un morman de fiare, plin de morți și oameni pe moarte”
Farmacistul a mai povestit că a încercat să-i liniștească pe răniți, spunându-le că ambulanțele vor veni. La un moment dat, a ajutat o persoană să își așeze capul într-o poziție mai confortabilă, iar aceasta i-a mulțumit.
„Am văzut un om care își lua rămas-bun de la familia sa: ‘Maite, ai grijă de copii”, a zis Antonio. El a povestit că ultimele cuvinte ale bărbatului, „Dumnezeu este bun”, l-au impresionat profund. În apropiere, a mai spus el, un alt pasager, cu brațul secționat, cerea încet o ambulanță.
A golit farmacia pentru a-i ajuta pe răniți
După ce echipele de intervenție au început să ajungă la locul accidentului, Antonio s-a întors la farmacie pentru a aduce medicamente și materiale medicale. Împreună cu fiica sa, María, a petrecut ore întregi transportând produse către punctele în care era nevoie de ajutor.
„Am venit la farmacie după medicamente, calmante, comprese, opioide… de toate. Când m-am întors, autoritățile nu m-au mai lăsat să intru în acea zonă. M-am dus spre trenul Iryo, unde situația era la fel de gravă.
Am rămas fără analgezice, calmante, comprese și seruri. Nu ne-a mai rămas nimic. Acum încercăm să vedem dacă mai putem face ceva. Suntem la dispoziția celor care ne spun de ce au nevoie. Singurul lucru pe care vreau să-l adaug este că, dacă există ceva frumos în această tragedie, acel lucru este solidaritatea umană. Cei din sat, cei din Madridejos, Consuegra și din întreaga zonă, personalul medical și oamenii obișnuiți”, a spus Antonio.
Localnicii s-au mobilizat pentru victime
De altfel, farmacistul nu a fost singurul care a încercat să ajute. După accident, locuitorii din Urda și din localitățile apropiate au venit cu mașinile personale pentru a contribui la transportul răniților și la sprijinirea echipelor de intervenție.
În localitate a fost amenajat un punct de sprijin în pavilionul sportiv, unde au fost aduse persoane afectate de tragedie. La școală, familiile care încă nu știau ce s-a întâmplat cu cei dragi așteptau vești, asistate de psihologi voluntari.