Europa vrea să limiteze viteza mașinilor pe benzină și diesel. Electricele, singurele care scapă

Publicat: 20 10. 2026, 13:40
Europa vrea să limiteze viteza mașinilor pe benzină și diesel. Electricele, singurele care scapă

Pe de altă parte, mașinile electrice ar urma să păstreze limita de viteză de 130 kilometri pe oră, potrivit acestei propuneri europene.

Viteză limitată în Europa: cu cât ar scădea consumul

Propunerea, care vrea să limiteze consumul de combustibil și poluarea, vine de la economistul și activistul austriac Günther Fehlinger-Jahn.

Potrivit datelor Agenției Federale de Mediu din Germania, citate de presa spaniolă, reducerea vitezei la 100 km/h ar putea scădea consumul de combustibil cu aproximativ 23%, ceea ce ar însemna mai puține emisii de dioxid de carbon.

Spania ar fi afectată de o asemenea lege

Spania ar putea fi una dintre țările cele mai afectate de o asemenea decizie. În Spania, transportul rutier a generat în 2024 peste 80 de milioane de tone de gaze cu efect de seră, potrivit datelor citate din inventarul național al emisiilor. Pe șoselele din țară circulă circa 30 de milioane de vehicule, dar numai aproximativ 600.000 dintre ele sunt electrice.

Prin urmare, o astfel de măsură ar afecta milioane de șoferi din Spania, care ar fi obligați să circule cu 100 de kilometri la oră pe autostrăzi unde doar mașinile electrice vor avea dreptul de a rula cu viteza maximă, 130 km/h.