„Fără umilință!” Medicii din Spania amenință cu o grevă de proporții, pe termen nelimitat
După mai multe proteste organizate în acest an, reprezentanții medicilor amenință acum cu o grevă pe termen nelimitat la finalul verii calendaristice, în caz că autoritățile nu acceptă o serie de revendicări importante.
Conflictul a pornit de la noul statut-cadru al personalului sanitar, promovat de Ministerul Sănătății din Spania. Sindicatele au transmis că documentul nu rezolvă deloc problemele reale de care se lovesc medicii și acuză Guvernul de la Madrid că ignoră cererile profesioniștilor din sistem.
Ce cer medicii din Spania
Mai multe organizații medicale au protestat luni, 15 iunie, în fața sediului Ministerului Sănătății din Madrid. „Fără umilință pentru pacienți și profesioniști”, au strigat medicii.
Sindicatele susțin că negocierile din ultimele luni nu au adus niciun progres semnificativ. Se cer, printre altele, săptămâna de lucru de 35 de ore, un sistem de negociere propriu pentru medici, o ierarhizare profesională mai echitabilă, plus condiții mai flexibile de pensionare.
Ministerul Sănătății se apără, spunând că a propus cea mai ambițioasă reformă a sistemului sanitar din ultimii 20 de ani. Printre măsurile incluse în reformă se numără reducerea gărzilor obligatorii (de la 24 la 17 ore), organizarea de concursuri pentru posturi la fiecare doi ani și limitarea programului de lucru la cel mult 45 de ore pe săptămână.
Proteste în mai multe regiuni din Spania
Pe lângă manifestațiile de la Madrid, în această săptămână sunt programate acțiuni similare și în alte regiuni din Spania, precum Comunitatea Valenciană, Andaluzia, Galicia, Țara Bascilor, Extremadura ori Insulele Baleare.
Pe deasupra, situația este îngreunată de faptul că multe dintre competențele privind salariile și organizarea personalului medical aparțin comunităților autonome, nu Guvernului de la Madrid.
În caz că nu se ajunge la vreun acord în următoarele luni, din septembrie, Spania s-ar putea confrunta cu o grevă istorică a medicilor.