Orașul din Spania în care „se mănâncă cel mai bine”, templul mondial al mielului la cuptor

Publicat: 03 08. 2026, 13:13
Actualizat: 03 08. 2026, 13:18
Orașul din Spania în care „se mănâncă cel mai bine”, templu mondial al mielului la cuptor

Revista Viajar descrie orașul Aranda de Duero drept „locul unde se mănâncă cel mai bine din Spania” și „templul mondial al mielului la cuptor”.

Aranda de Duero: „lechazo”, preparatul vedetă

Vedeta bucătăriei locale este „lechazo asado”, adică mielul de lapte copt în cuptor cu lemne, un preparat creat după o rețetă extrem de simplă: doar carne, apă și sare, iar produsul final este servit într-un vas de lut. Mielul provine din rase locale și beneficiază chiar de Indicație Geografică Protejată (IGP). Aranda de Duero este considerat unul dintre cele mai importante locuri din Spania pentru degustarea acestui preparat.

Ce altceva poți mânca în oraș

Deși „lechazo” este principalul motiv pentru care turiștii ajung aici, gastronomia orașului include și alte produse tradiționale. De exemplu, vinurile Ribera del Duero, din regiune, sunt recunoscute la nivel mondial. Apoi e „morcilla de Aranda”, o variantă locală a cunoscutei budinci negre din Burgos, preparată cu condimente specifice și dublă fierbere.

Mai departe, turiștii pot gusta „torta de Aranda”, un soi de pâine tradițională care nu lipsește la mesele localnicilor. Tot tradițională este și supa „calducho”.

Aranda de Duero are peste 100 de crame subterane

Pe deasupra, Aranda de Duero are o rețea incredibilă de pivnițe și crame subterane, toate săpate în Evul Mediu, la câțiva metri sub centrul istoric al localității. Aceste galerii au fost folosite de-a lungul secolelor pentru a păstra vinul din regiune la temperatură constantă, iar azi pot fi vizitate de către turiștii care vin în zonă.

Mielul la cuptor are și festival în Aranda de Duero

În fiecare an, orașul organizează „Jornadas Gastronómicas del Lechazo Asado”, un festival dedicat mielului la cuptor, la care participă cele mai bune restaurante din zonă. Evenimentul menține în atenția țării Aranda de Duero și totodată îi întreține faima de punct gastronomic esențial al Spaniei.