Predicția sumbră a unui economist spaniol: bogații vor trăi mai mult decât cei fără bani
Santiago Niño Becerra consideră că, în următoarele decenii, accesul la tratamente medicale tot mai avansate ar putea deveni unul dintre factorii care separă cel mai mult clasele sociale.
Niño Becerra: „Speranța de viață va începe să scadă”
Declarațiile economistului, citate de AS, vin în contextul unei dezbateri despre îmbătrânirea rapidă a populației din Spania. Astfel, peste 20 de milioane de persoane din țară au deja mai mult de 50 de ani, iar această categorie ar putea reprezenta aproximativ jumătate din populație în 2040.
În timp ce specialiștii subliniază beneficiile unei vieți mai lungi și importanța unui stil de viață sănătos, Niño Becerra atrage atenția asupra costurilor pe care le presupune o populație tot mai îmbătrânită.
Potrivit lui Becerra, dacă sistemul public nu va putea susține creșterea cheltuielilor pentru pensii, sănătate și îngrijire, diferențele economice vor avea consecințe directe asupra longevității.
Bogații vor avea acces la cele mai noi tratamente
Economistul susține că persoanele cu venituri ridicate vor beneficia în continuare de asigurări medicale private, tratamente inovatoare și alte tehnologii medicale care ar putea prelungi viața.
În schimb, persoanele cu venituri mici și chiar o parte din clasa de mijloc ar putea avea acces limitat la aceste progrese medicale. „Mai probabilă este o scădere a populației și a speranței de viață în rândul celor care nu sunt bogați”, zice Niño Becerra.
Cu alte cuvinte, progresul medicinei nu ar însemna automat că toată lumea va trăi mai mult. Beneficiile ar putea fi distribuite inegal, strict în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia.
Două condiții pentru o viață mai lungă și mai bună
Economistul consideră că o societate în care oamenii trăiesc mai mult și în condiții bune are nevoie de două lucruri: o creștere spectaculoasă a productivității și o distribuire suficient de echitabilă a beneficiilor acesteia.
Problema, spune el, nu este așadar doar una demografică. Este și una economică și socială. „Dacă aceste condiții nu vor fi îndeplinite, societatea ar putea ajunge într-o situație paradoxală: medicina va fi capabilă să prelungească tot mai mult viața, dar nu toți oamenii își vor permite să beneficieze de aceste progrese.”