Primăria le plătește chiria ca să nu-și piardă casa: orașul din Spania care a trecut la următorul nivel

Publicat: 15 10. 2026, 16:55
Primăria le plătește chiria ca să nu-și piardă casa: orașul din Spania care a trecut la următorul nivel

Primăria din Vigo alocă aproape 14.000 de euro pentru plata chiriilor a 21 de familii vulnerabile pentru a preveni evacuarea acestora din locuințele închiriate.

Vigo: 21 de familii, ajutate să nu-și piardă locuințele

Consiliul Local din Vigo, oraș important din Galicia, a aprobat 48 de ajutoare de urgență, în valoare totală de aproape 22.000 de euro. Dintre acestea, 21 de ajutoare, în valoare de 13.771 de euro, sunt destinate plății chiriilor pentru familiile aflate în dificultate financiară.

Primarul Abel Caballero a explicat că sprijinul financiar este pentru a preveni 21 de evacuări. Pe lângă plata chiriilor, primăria a aprobat 24 de ajutoare pentru cumpărarea de alimente, în valoare de peste 7.000 de euro. Alte sume vor acoperi cheltuieli personale și achiziția unor proteze.

Alte sute de mii de euro pentru persoanele vulnerabile

Municipalitatea va aproba și un acord de colaborare cu Fundația Santa Cruz, în valoare totală de 261.000 de euro, pentru întreținerea unui adăpost și a serviciului de cantină. În acest fel, persoanele fără adăpost vor putea fi direcționate către aceste servicii atunci când adăpostul municipal nu mai are locuri disponibile.

Pe deasupra, primăria din Vigo alocă anual aproape 475.000 de euro cantinelor sociale și Băncii de Alimente, potrivit datelor prezentate chiar de primar.

Vigo devine astfel primul oraș din Spania unde chiriașii vulnerabili, amenințați cu evacuarea, primesc banii de chirie chiar de la autoritățile locale.