Primul domino al Europei: cum este privit la Bruxelles scrutinul din 29 noiembrie din Spania și de ce provoacă îngrijorare

În instituțiile europene și în marile centre de analiză politică de pe continent, data de 29 noiembrie este marcată cu roșu în calendar. Convocarea alegerilor anticipate în Spania a zguduit scena politică și la Bruxelles, transformând un scrutin național într-un barometru esențial pentru viitorul Uniunii Europene (UE). Nu este vorba doar despre cine va ocupa Palatul Moncloa, sediul președinției Guvernului spaniol, ci și despre începutul unui superciclu electoral, o perioadă care va redefini raporturile de putere pe continent, notează Huffpost.

Sentimentul de la Bruxelles este unanim: rezultatul votului din Spania va oferi indicii și despre echilibrul de putere de pe întregul continent, înaintea unei perioade politice care se anunță agitată.

„Spania este într-unul dintre cele mai bune momente din istoria sa democratică”. De ce refuză Pedro Sánchez să se retragă din politică

Ce a spus Pedro Sánchez despre migrația din Spania și cum a ajuns România în discuție. Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos

Bruxelles-ul, obișnuit să evalueze consecințele politice în funcție de majoritățile din Consiliul European, urmărește scena politică spaniolă cu un amestec de interes și neliniște. Spania nu este un partener oarecare: este a patra economie a zonei euro și, în ultimii ani, a devenit un actor cu o influență neobișnuit de mare în dezbaterile privind energia, regulile fiscale și politica externă.

De aceea, ceea ce se va întâmpla duminică îi interesează nu doar pe spanioli, ci și pe cetățenii celorlalte 26 de state membre.

Primul domino al „superciclului” european

Alegerile din 29 noiembrie reprezintă primul test major de rezistență instituțională înaintea scrutinurilor decisive pe care le vor organiza, în următorii ani, țări precum Franța, Italia sau Suedia. În cercurile de la Bruxelles, politica este privită prin prisma legăturilor dintre state: o schimbare la Madrid poate provoca unde de șoc în întreaga arhitectură instituțională europeană.

În ultimii ani, Spania a acționat, în opinia cercurilor progresiste europene, ca un baraj împotriva curentelor mai conservatoare care au câștigat teren în alte capitale importante. Pentru familiile politice din Parlamentul European, în special pentru social-democrați și populari, rezultatul alegerilor din noiembrie este un test al tendințelor politice.

Dacă Spania se va orienta spre dreapta, Consiliul European va consolida o majoritate conservatoare care ar putea redefini prioritățile strategice ale Uniunii până la sfârșitul deceniului. Dacă, dimpotrivă, se va forma din nou o coaliție cu orientare progresistă, Bruxelles-ul va înțelege că există o rezistență structurală la valul conservator și chiar extremist care pare să se manifeste în tot mai multe țări.

Impactul este atât de mare încât viitoarea guvernare a UE depinde de stabilitatea statelor sale membre importante. Îngrijorarea privește capacitatea Uniunii de a avansa cu reforme majore, precum extinderea, bugetul sau apărarea comună, dacă principalele capitale europene sunt cuprinse de polarizare politică sau sunt conduse de coaliții instabile. Din acest punct de vedere, Spania este un test decisiv.

„Era Sánchez”, analizată la Bruxelles

Figura premierului spaniol Pedro Sánchez este intens dezbătută în cercurile europene. În ultimii ani, acesta a devenit unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai familiei social-democrate europene, folosindu-și poziția pentru a impulsiona dezbateri precum reforma pieței energiei electrice sau flexibilizarea regulilor fiscale.

Observatorii europeni, printre care și cei de la Fundația Robert Schuman, se întreabă însă dacă alegerile din 29 noiembrie vor marca sfârșitul acestei perioade.

Este vorba despre un calcul pur pragmatic. Pe de o parte, actualei coaliții formate din PSOE și Sumar i se recunoaște meritul de a-și fi aliniat o mare parte a agendei la obiectivele Comisiei Europene, în special în ceea ce privește tranziția ecologică și utilizarea fondurilor Next Generation EU. Madridul a fost unul dintre elevii fruntași în atragerea și utilizarea acestor fonduri, ceea ce a creat o relație evidentă de apropiere cu instituțiile europene.

Pe de altă parte, slăbiciunile Guvernului sunt analizate cu atenție și fără prea multă indulgență. Criza locuințelor, o problemă structurală care afectează întreaga Europă, dar care a căpătat în Spania proporții de urgență, este considerată la Bruxelles principalul punct vulnerabil al actualei administrații. Totuși, problema ar putea deveni și un argument electoral, dacă va fi prezentată drept o problemă de interes național, în opoziție cu politicile de dereglementare.

Cum privește Partidul Popular European situația

În rândurile Partidului Popular European (PPE), care deține în prezent cea mai mare influență în instituțiile europene, se simte un optimism evident în privința unei posibile schimbări politice la Madrid. Pentru dreapta europeană, recâștigarea Spaniei ar însemna o victorie morală și numerică importantă în Consiliul European, consolidându-i dominația înaintea reorganizării funcțiilor de conducere ale UE pentru perioada 2027-2029.

Propunerile lui Alberto Núñez Feijóo sunt analizate cu mare atenție de oficialii europeni. Două teme ies în evidență în birourile de la Bruxelles: politica migratorie și tranziția ecologică.

Partidul Popular a avansat angajamente privind înăsprirea controlului la frontiere și încetinirea ritmului de îndeplinire a obiectivelor climatice, încercând să găsească un echilibru între disciplina economică și cerințele sectoarelor industrial și agricol. Sunt domenii în care colegii săi politici, începând cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au început deja să încetinească ritmul, iar PPE s-a aliat cu extrema dreaptă în Parlamentul European.

Această reducere a ambițiilor climatice se înscrie în discursul promovat de PPE la nivel european în ultimele luni, sub formula „pauză de reglementare”, un eufemism. Măsura este privită cu ușurare de unele sectoare de afaceri, dar stârnește rezerve în Comisia Europeană, care se teme că una dintre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice ar putea încetini aplicarea Pactului verde european.

În privința imigrației, un guvern conservator în Spania s-ar alinia probabil pozițiilor mai dure privind controlul frontierelor, susținute deja de alte capitale din zona mediteraneeană și din Europa Centrală. Astfel, poziția Consiliului European s-ar putea înăspri în privința aplicării Pactului privind migrația și azilul, adoptat recent.

Patru scenarii și spectrul instabilității

Fragmentarea Parlamentului spaniol, care poate fi descrisă drept complicată dacă suntem indulgenți și haotică dacă nu suntem, obligă Bruxelles-ul să se pregătească pentru mai multe scenarii. În capitala Belgiei, surprizele nu sunt apreciate, dar blocajele instituționale care pot paraliza un stat membru în timpul rundelor de negocieri europene sunt și mai puțin dorite.

În acest context, se conturează patru scenarii:

Primul este orientarea spre dreapta, cu influența extremei drepte. Este scenariul care generează cele mai multe analize în această perioadă. Posibilitatea ca Partidul Popular să aibă nevoie de Vox pentru a guverna ridică semne de întrebare cu privire la angajamentul Spaniei față de anumite principii fundamentale ale integrării europene.

Deși retorica eurosceptică și-a pierdut din intensitate după Brexit, iar Santiago Abascal nu mai vorbește despre „birocrații” de la Bruxelles, preferând acum o imagine mai moderată, prezența partidelor de extremă dreaptă în guvernele marilor state europene provoacă tensiuni constante în privința drepturilor civile, extinderii UE și politicii externe comune. Este o realitate care contravine principiilor fondatoare ale proiectului european.

Al doilea scenariu este rezistența blocului progresist. O victorie a partidelor de stânga ar obliga la refacerea unor acorduri flexibile cu partidele regionaliste și naționaliste, așa cum s-a întâmplat și în legislatura care se încheie. Pentru Bruxelles, acest scenariu ar garanta continuitatea agendei economice și ecologice a UE, dar ar menține preocupările legate de stabilitatea internă a Spaniei și de dependența de partide pentru care agenda europeană este secundară.

A treia opțiune este o „Mare Coaliție” în stil spaniol. Deși, din perspectiva Madridului, pare un scenariu desprins din ficțiunea politică, la Bruxelles există speranțe în privința acestui model, după exemplul Germaniei, unde CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, guvernează împreună cu SPD, condus în prezent de Lars Klingbeil și Bärbel Bas.

Analiștii și diplomații proeuropeni consideră că o înțelegere între PSOE și Partidul Popular ar fi singura cale de a garanta o majoritate de consens național, care să protejeze poziția Spaniei în Europa, să impulsioneze reformele structurale și să izoleze partidele extremiste. Este modelul care domină în Parlamentul European, dar care intră în contradicție directă cu cultura politică spaniolă. În plus, polarizarea nu anunță un asemenea miracol.

Ultima opțiune este blocajul politic și organizarea unor noi alegeri, cel mai temut scenariu pentru instituțiile europene. Un guvern interimar menținut timp de mai multe luni ar slăbi capacitatea UE de a lua decizii rapide într-un context geopolitic instabil, marcat de războiul din Ucraina, politica tarifară la nivel mondial și dezbaterile bugetare aflate în plină desfășurare.