Prima pagină » LIFE Realitatea pensionarilor din Spania: „Am crezut că mă voi odihni, dar nu a fost deloc așa”

Realitatea pensionarilor din Spania: „Am crezut că mă voi odihni, dar nu a fost deloc așa”

Pensionarea ar trebui să aducă liniște după zeci de ani de muncă, însă pentru unii oameni se transformă într-o perioadă în care agenda rămâne la fel de încărcată. Un spaniol atrage atenția asupra presiunii de a fi mereu activ și a dificultății de a învăța să te bucuri de timpul liber.
Realitatea pensionarilor din Spania: „Am crezut că mă voi odihni, dar nu a fost deloc așa”
Unsplash
Mădălina Dinu
25 oct. 2026, 08:09,

Pensionarea, mai mult decât o perioadă de odihnă

Într-un monolog publicat pe TikTok, Felipe povestește că, după retragerea din activitate, a ajuns să aibă mai multe lucruri de făcut decât în perioada în care lucra. Consultații medicale, nepoți, plimbări, cumpărături, treburi administrative, călătorii, yoga și cafele care se transformă în întâlniri lungi îi ocupă acum timpul, scrie okDiario.

„M-am pensionat crezând că, în sfârșit, mă voi odihni… și se pare că acum am agenda mai încărcată decât atunci când lucram”, spune acesta în prezentarea monologului.

Felipe critică ideea că pensionarii trebuie să-și umple permanent timpul cu activități pentru a demonstra că rămân activi. El vorbește despre persoane care se înscriu la sală, cursuri de limbi străine, cor, voluntariat, drumeții sau pictură, deși nu toate aceste activități le aduc neapărat satisfacție.

„Și da, desigur că trebuie să rămânem activi, dar una este să trăiești și cu totul alta este să-ți umpli agenda ca să nu auzi zgomotul pe care îl purtăm în noi”, afirmă el.

„Pensionarea nu ar trebui să fie o cursă”

Potrivit lui Felipe, după zeci de ani în care viața este organizată în jurul serviciului, copiilor, ratelor, programului și problemelor cotidiene, poate fi dificil să te obișnuiești cu libertatea. Îndemnul de a te bucura de pensie nu înseamnă că oamenii știu automat cum să facă acest lucru fără să se simtă vinovați atunci când se opresc.

El consideră că, în loc să caute permanent activități care să-i țină ocupați, pensionarii ar trebui să se întrebe de ce au nevoie cu adevărat. Uneori, spune acesta, sunt suficiente liniștea, o conversație sinceră, o plimbare fără grabă sau o cafea băută alături de cineva care nu se uită mereu la ceas.

„Pensionarea nu ar trebui să fie o cursă pentru a demonstra că suntem în continuare utili. Am fost deja suficient de utili. Poate că acum a venit momentul să învățăm ceva mult mai dificil: să continuăm să trăim fără să trebuiască să ne justificăm în fiecare zi”, afirmă Felipe.

El precizează că nu îi critică pe cei care își umplu programul, pentru că fiecare se descurcă așa cum poate. Îl îngrijorează însă posibilitatea ca unii oameni să confunde traiul activ cu fuga de propria persoană.

La final, mesajul său este că, oricât de ocupată ar fi agenda, vine întotdeauna un moment în care fiecare rămâne singur cu propria viață. Iar atunci, spune Felipe, ar fi bine să nu ajungă să se simtă ca un străin în fața propriei persoane.