Schimbare istorică în Spania: mai mulți pensionari britanici pleacă decât se mută în țară

Publicat: 06 08. 2026, 15:29
Schimbare istorică în Spania: mai mulți pensionari britanici pleacă decât se mută în țară

Pentru al treilea an consecutiv, mai mulți britanici cu vârsta de peste 65 de ani părăsesc Spania decât aleg să se stabilească aici, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică din Spania (INE).

În 2024, peste 6.000 de pensionari britanici au plecat din Spania, iar numărul rezidenților britanici de peste 65 de ani a scăzut cu aproximativ 2.500 de persoane. În total, populația născută în Marea Britanie a coborât de la aproape 300.000 de persoane în 2022 la aproximativ 282.000 în 2024.

Canicula și incendiile îi determină pe mulți pensionari să plece

Printre principalele motive invocate se numără temperaturile extreme și incendiile de vegetație, care afectează tot mai des sudul Spaniei.

Barbara Collins, o britanică în vârstă de 72 de ani stabilită în Granada, spunea recent că regretă alegerea făcută cu trei ani în urmă. „Acum sunt 40 de grade la umbră. Stau aproape toată ziua în casă cu aerul condiționat pornit și mă gândesc serios să mă mut în Portugalia”, a povestit ea, adăugând că și incendiile din zonă au speriat-o teribil.

Tot mai puțini pensionari britanici aleg Spania

Datele oficiale arată și o scădere accentuată a numărului de britanici care se mută în Spania. Între 2021 și 2024, numărul noilor rezidenți veniți din Marea Britanie s-a redus cu 41%, de la aproximativ 34.000 la 20.000 de persoane.

În prezent, aproximativ 40% dintre britanicii stabiliți în Spania au peste 65 de ani, ceea ce face ca această comunitate să fie una dintre cele mai îmbătrânite din țară.

Spania rămâne cea mai populară destinație din Europa

În ciuda acestui declin, Spania continuă să găzduiască cea mai mare comunitate de persoane născute în Marea Britanie din Europa, în afara Regatului Unite. Cele mai numeroase comunități de expați britanici se află în Costa del Sol, Costa Blanca și Insulele Baleare.